Cum prescurtăm numele lunii februarie?

Nu cred să fi dat importanţă vreodată numărului de litere din abrevierea numelui celei de-a doua luni a anului. O găsim pe facturi, în extrasele de cont, în acte administrative şi, în mod necesar, în colţul din dreapta sus al tablei din sala de clasă, scrisă de elevul de serviciu. Dacă vom avea curiozitatea să numărăm literele care compun prescurtarea, vom constata că în peste 90% din cazuri nu se depăşeşte numărul de trei unităţi. Şi dacă nu-i corect?…

Feb. sau febr.?

Vom răspunde invariabil: feb., de vreme ce alte luni ale anului se comportă identic: ian., apr., iun., oct., ca să luăm câte un exemplu din fiecare anotimp. (Remarcaţi, vă rog, că nu am încheiat cu etc. /et caetera/ „şi celelalte”, pentru că există şi abateri de la o regulă pe care o bănuim. Mai potrivit ar fi fost ş.a. „şi altele”.) Dacă verificăm documente mai vechi din arhiva personală, vom observa că datiera (un fel de ştampilă pentru imprimarea datei) se opreşte automat după a treia literă: mar., aug., sep., fără să ştie că doar a doua abreviere (aug.) este corectă.
Deschidem Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM2 – 2005) şi ne mirăm: numele lunii februarie deţine, în abreviere, patru litere: febr.

De ce?

Ca în aproape toate normele ortografice, există şi aici o raţiune, pe care o exprimăm astfel: abrevierea simplă (a unui cuvânt) se realizează din prima silabă a cuvântului respectiv, urmată de prima consoană a silabei a doua. Aşadar: ia-n/uarie (ian.), mar-t/ie (mart.), iu-n/ie (iun.), iu-l/ie (iul.), au-g/ust (aug.), sep-t/embrie (sept.), oc-t/ombrie (oct.), de-c/embrie (dec.). Am omis numele lunii mai, care în limba română are exact numărul de litere cerut de… datieră. De fapt, e atât de scurt (mai e şi monosilabic), încât nu avem ce abrevia. Se recunosc şi excepţii, una dintre ele fiind acest febr. (Să observăm că nu este prezentată abrevierea lunii aprilie care, conform regulii deja enunţate, ar trebui să aibă două litere: *ap., din *a-p/rilie.) Excepţia căreia i se conformează numele lunilor februarie şi aprilie se referă la normele despărţirii cuvintelor în silabe: când avem un grup biconsonantic, iar a doua consoană este l sau r (lichide), despărţirea se face înaintea acelui grup (ex. ca-pră, nu *cap-ră; ta-blă, nu *tab-lă). Ca atare, cuvintele februarie şi aprilie comasează cele două consoane: -bru-, respectiv -pri-, ceea ce ne obligă să-l şi scriem pe r în abreviere.

Avem alternative?

Da. DOOM2 ne dă două simboluri (deci nu abrevieri): unul cu cifre romane (II), iar al doilea cu cifre arabe (.02. sau -02-). De remarcat că este obligatorie perechea de cifre, adică 02 şi nu doar 2, conform grilei ZZ LL AAAA (zi, lună, an).

Ce spun îndreptarele ortografice

Nimic. Din 1904 până în 1995 (IOOPV), la Indexul de cuvinte, cuvântul februarie este prezentat cu indicaţii de rostire („pron. -bru-a-ri-e”) sau de scriere („Februarie”; 1932). La capitolul Abrevieri, se dau multe exemple, dar nici unul nu se referă la numele anului, în afară de IOOP din 1932, care ne învaţă că luna curentă se abreviază l.c. E imprecis şi inactual. Al. Graur (Puţină gramatică) prezintă doar etimologia lui februarie, iar Mioara Avram, terminaţia -ie, comună mai multor luni, şi abrevierea febr., fără explicaţii: „Abrevierile numelor româneşti ale lunilor anului sunt de obicei fragmente constând din primele trei sau patru litere ale cuvintelor în cauză” (Ortografie pentru toţi, 1990).

Aşadar, februarie e… lung

Alături de martie (mart.) şi septembrie (sept.), ilustrează prescurtările cele mai… lungi ale lunilor anului.