„Am început să ornez colive dorind să aduc mulțumire Maicii Domnului”
-interviu cu doamna Lilișoara (Maria Cucu)
Coliva, acel dulce preparat din grâu fiert, amestecat cu zahăr și nuci, care se împarte de pomană și care este atât de cunoscut în rândul românilor, reprezintă astăzi o și mai mare atracție pentru felul în care este ornat. Doamna Maria Cucu, cunoscută în rândul prietenilor ca d-na Lilișoara, este persoana care reușește să orneze cu măiestrie coliva și să atragă toate privirile. “Am început să ornez colive dorind să aduc mulțumire Maicii Domnului pentru ajutorul Său. Am vrut să fac ceva cu care să Îi mulțumesc și eu la rândul meu, iar ideea mi-a venit în biserică atunci când am observat că lumea nu mai știe să prepare această rețetă. Am primit binecuvântarea starețului de la Mănăstirea Neamț și prima colivă ornată a fost cu Maica Domnului și Iisus binecuvântând. Mi s-a spus că îmi va fi foarte greu, pentru că este nevoie de multă răbdare și timp, dar m-am ambiționat să fac acest lucru și am și reușit după scurtă vreme.”
Când și cum a început totul?
„Am început să ornez colive în anul 1993, iar în 2001 am preparat și ornat 56 de colive într-o singură noapte în Cucuieți, Solonț pentru hramul bisericii. 10 dintre ele aveau diametrul de 65 cm. Mi-am făcut șabloane A4, iar colivele sunt așezate pe suport de tort sau pe tăvi de lemn. Primele bomboane mi le-a adus starețul Dosoftei din Grecia prin comandă și așa am început să le folosesc pe dimensiuni și culori.”
Stilul dvs a fost remarcat și apreciat încă de la început. Cine v-a îndemnat să continuați?
„Preafericitul Daniel a văzut colivele ornate de mine la ziua starețului de la Mănăstirea Neamț și a rămas impresionat de rezultat, iar de atunci duc mereu colive ornate la hramuri sau la diferite sărbători.”
Cum reușiți să respectați întocmai imaginea?
„După ce aplic șablonul și stratul de cocos sau cacao, așez bomboanele cu o pensetă, în funcție de culorile reprezentate în icoană. Cacaoa trebuie să fie de un maro roșcat, nici prea închisă la culoare, dar nici prea deschisă, pentru că vine în contrast cu celelalte culori.”
În cât timp reușiți să faceți desenul pe colivă?
„Cam în jumătate de oră este gata. Depinde cât este de încărcată icoana. De obicei icoana Maicii Domnului iese mai bine pentru că are multe detalii și îmi permite să pun bomboane de diferite dimensiuni. Pe lângă colivă mai ornez și pasca și ouăle pentru Paște, iar ca eveniment mai important am ornat 500 de pahare de colivă cu icoana Domnului Iisus Hristos copil.”
De unde vă inspirați și cum reușiți să faceți atâtea modele diferite de icoane?
„Cred că oricine ar putea face ce fac eu. E nevoie de timp și de credința că îți va ieși întocmai cum ți-ai propus. Când sunt cu icoana în față, uit de toate greutățile, e ceva ce nu pot explica, e o trăire specială de care nu vreau să mă despart prea curând.”
Aveți câte o icoană anume pentru fiecare comandă?
„Nu, nu neapărat. Câteodată ajung să visez icoana unui Sfânt anume, iar a doua zi fac șablonul și încep să lucrez după acea icoană. E adevărat că fiecărui om i se potrivește un Sfânt, iar asta se dovedește când intenționezi să o lucrezi.”
Ați participat la evenimente sau expoziții?
„Am fost la toate evenimentele Moldovei: la împlinirea a 500 de ani a Mănăstirii Putna, la împlinirea a 420 de ani a Mănăstirii Sucevița, la Mănăstirea Petru Rareș din Hârlău, la împlinirea a 7 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Ilie Cleopa și la multe alte evenimente.”
Cât costă o astfel de operă de artă?
“Mi-am zis simplu: Muncind atâta, eu să nu am parte de nimic?! Eu fac și ofer, iar dacă Maica Domnului consideră că fac bine, să mă răsplătească. Nu iau bani pentru ornament sau pentru modelul făcut pe colivă. E de ajuns să fie plătite grâul, zahărul și celelalte ingrediente.”
Cea mai mare colivă realizată de doamna Lilișoara a fost de 36 kg, iar cea mai mică de 500g. Rețeta de colivă a d-nei Lilișoara este: la un kg de grâu se folosesc 2,5 l apă, 500g zahăr, o lămâie rasă, o portocală rasă, rom și vanilie de Coseli, 300g de nucă și 100-200 g stafide.
Elena-Paula Rusu,
studentă Facultatea de Litere,
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.