Se tot repeta la ora actuala faptul ca nu mai avem modele, ca totul s-a degradat si ca ar fi nevoie, totusi, de astfel de raportari la niste figuri exemplare. Din viata reala, din istorie, literatura, etc. Adevarul este ca noi urmam niste modele, nu intotdeauna pe cele mai bune, din pacate. Si asta pentru simplul fapt ca suntem niste fiinte mimetice si ca majoritatea lucrurilor pe care le invatam de-a lungul existentei noastre nu fac decât sa reproduca anumite tipare, conduite sub a caror influenta am crescut, ne-am format. Ne imitam parintii, bunicii, adesea fara sa fim constienti de asta. Adica repetam lucruri pe care le-am vazut in copilarie in mediul nostru familial. Si atunci apar probleme, fiindca altele sunt conditiile de viata actuale, iar comportamentul nostru apare ca neadecvat când nu reusim sa ne desprindem de modelele care ne tuteleaza. Lucrurile merg foarte departe in directia asta, si ne trezim, fara sa constientizam, ca suntem prizonieri ai persoanelor in puterea carora ne aflam. Psihologii ne avertizeaza ca in multe momente semanam cu mama dezamagita de noi, cu tatal furios pe noi, apoi cu sotul si iubitul care vor sa ne domine, asta in cazul femeilor. Daca ne uitam in oglinda, observam ca pâna si expresiile emotionale ale celor care ne domina se inscriu la fel pe chipul nostru. Uneori se intâmpla si alt fenomen, ajungem sa semanam cu o alta femeie, pe care o admiram in secret si vrem sa-i fim aidoma, pentru ca ne trezeste invidia, gelozia. Iar in acest joc foarte complicat al mastilor, al oglinzilor e posibil sa nu mai stim care este chipul nostru adevarat. Am vazut oameni redusi la o masca, la o singura ipostaza, cu un comportament stereotip. Oameni cu o afectivitate si o umanitate saraca, precara. Pentru ca nu au avut parte de o educatie sentimentala, de regula educatia ocupându-se de rationament, de formarea fiintei logice. Nu si de fiinta afectiva.
Or, in viata important este sa devenim noi insine, fiinte individuale. Iar daca e vorba sa adoptam un model, apoi acela trebuie sa fie unul autentic si cu adevarat valoros. Cei tineri, mai cu seama, ar trebui sa afle ca imaginile propagate de o multime de televiziuni sunt niste modele calpe, pe care e bine sa nu le imite. Niste personaje care tot defileaza pe acolo sunt de nefrecventat, am mai scris despre asta. Cred in continuare ca intrebarea cea mai grea a vietii ramâne: cine sunt eu? Daca reusim sa raspundem limpede la aceasta intrebare inseamna ca nu am venit degeaba pe lume si am invatat ceva. In primul rând sa valorizam lucrurile prin propria noastra experienta si cu propria noastra minte, nu raportându-ne la altii.
