În urmă cu câteva zile am surprins doi tineri, un el și o ea, discutând la o cafea. Cei doi urmau să își pună pirostriile. Familia tredițională sărbătorită tradițional. Vorbeau de meniu, de formație, de invitați, mărturii și etajele tortului. Câtă răspundere pe capul lor! Din fericire, toate păreau în regulă, cei doi încercând să facă din petrecerea prilejuită de legarea pe viață a destinului lor, ceva de neuitat. Aveau însă o problemă foarte importantă de rezolvat. Ceva la care nu se pricepeau. Dansul mirilor. Momentul festiv care dă startul petrecerii.
Mi-am imaginat pentru o clipă, cum o să le iasă pașii de dans sub emoția provocată de privirile tuturor invitaților? Și uite așa mi-a fugit gândul la colegul meu, Florin Ștefănescu, mare dansator, care mai povestește câte odată cum îi învață el să danseze pe cei care se căsătoresc, și nu numai. În ciuda situației încă… pandemice, perioada nunților se apropie. Așa că mi-am propus să îl „intervievez” pe maestrul coregraf Florin, pentru a ne destăinui câte ceva despre dansul mirilor. Din fericire, l-am găsit chiar în timpul lecției, acolo la Adamas, unde desfășoară astfel de activități. Am așteptat să termine ora, după care l-am luat la…întrebări:
– Pentru început, cum e cu dansul? De când dansezi și unde ai ajuns cu pasiunea ta?
– Cu dansul e bine, chiar dacă vremurile sunt mai grele. De dansat, dansez de când mă știu. Mereu mi-a plăcut dar nu o făceam în mod organizat, adică la nivel de competiție. Apoi am descoperit dansul sportiv și mi-a plăcut atât de tare în cât m-am decis să îl practic și la nivel competițional și…
– Și chiar ai ajuns să fii și instructor.
– Da. De câțiva ani buni mă ocup de grupele de adulți de la Academia Adamas dar am și câteva grupe de copii la Școala de Dans din Buhuși.
– E greu să lucrezi în dans cu adulții?
– Nu e nici greu dar nici ușor. Depinde ce își doresc și ei, pentru că unii vor mai mult iar alții îl tratează doar ca pe o formă de mișcare. Am elevi care vor să învețe mai mult, să dezvolte dansul și chiar să fie competitivi.
– De fapt, despre altceva vreau să vorbim astăzi. Mai exact despre dansul mirilor. Să ne spui câteva detalii despre el, ce trebuie să știm… Ai pregătit mulți miri?
– De-a lungul timpului am dezvoltat multe coregrafii pentru miri. Din păcate au fost acești doi ani în care nu s-au mai făcut nunți. Hai că anul trecut au mai fost câteva, dar în 2020 a fost „secetă” totală. Nu pot să apreciez un anumit număr de miri, pe care i-am avut eu. Dacă ar fi să vorbim de un număr general a celor care au dorit coregrafii de nuntă, pot să vă spun că sunt mai mulți instructori coregrafi care se ocupă de așa ceva…
– E un trend? O modă sau o industrie?
– În niciun caz o industrie. Dar putem spune că suntem un element, și chiar unul important din industria nunților, care știm că îi reunește pe organizatorii de astfel de evenimente. Care aduce la un loc formații de muzică, videografi, pe cei care se ocupă de rochii și costume, decorațiuni și câte și mai câte. Din totdeauna la nunțile noastre a existat dansul mirilor din startul nunții, chiar dacă a avut mai multe denumiri, cum era cândva valsul miresii. De mai mulți ani acest dans de deschidere a evoluat. Cei care se căsătoresc doresc să aibă o coregrafie frumoasă, să fie apreciați de invitații prezenți la evenimentul lor.
– Și acum tot vals se cere și se dansează?
– Sunt mai multe situații. Sunt unii miri care au un cântec care îi reprezintă. Și nu e musai vals. Așa că, dacă aleg acel cântec pentru deschiderea nunții lor, încercăm să le facem coregrafia pe acea melodie. Spun încercăm, pentru că nu poți să faci o coregrafie frumoasă, spectaculoasă chiar, pe un ritm nepotrivit. Imaginează-ți o piesă de heavy metal. Dacă e o piesă…dansantă… Sigur, valsul e cea mai ușoară variantă. Dacă tot am vorbit de modă, de trenduri… În ultima perioadă am avut cereri de coregrafii din mai multe stiluri.
– Dar nu e complicat?
– În teorie nu. Practica e problema. Și am să vorbesc puțin despre acest aspect. Dansul în aparență e ușor. Dar dacă ar fi fost ușor, ar fi dansat toată lumea. Mai complicat este pentru noi, bărbații. Pentru că suntem ceva mai rigizi și ne e teamă să nu arătăm penibil. Exact asta e problema în cazul adulților. Gândesc prea mult și își fac probleme. De aceea se lucrează mai ușor cu copiii, pentru că ei nu gândesc și imită cu ușurință. Doamnele și domnișoarele prin natura lor au o mobilitate mai bună, deci au un atu. Cu toate acestea, dansul se simte și se învață. De aceea, de multe ori le recomand celor care se pregătesc de marele eveniment, înainte cu câteva luni să frecventeze cursuri de dans la grupele de la noi, tocmai pentru a obișnui corpul.
– Ce presupune un curs de dansul mirilor?
– Ca timp, la noi la Academie acordăm 5 ore pentru un astfel de curs. Noi spunem că în aceste 5 ore putem construi împreună o coregrafie, care să îi pună în valoare pe cei doi miri. Sigur, sunt cazuri și cazuri. Pentru cei mai talentați și care pot executa figuri mai complicate, coregrafia va fi mai complexă. Ideea e că noi trebuie să formăm o echipă, să constrim împreună coregrafia și să îi punem în lumină pe miri. Nu o să folosim niciodată figuri care îi dezavantajează. Mai mult decât atât, încercăm să-i și consiliem din acest punct de vedere. În foarte multe cazuri, miresele în special, spun că au văzut nu știu unde, nu știu ce figuri care le-au plăcut. Una e să-ți placă și alta e să le poți executa și să te și prindă bine.
– Nu și-ar putea face singuri dansul?
– Cred că au fost cazuri și nu știu ce a ieșit. Numai că… Ce vezi de cele mai multe ori pe youtube sunt coregrafii de prezentare executate de dansatori profesioniști. Aceștia dansează cu mare ușurință iar coregrafia pare ușor de executat. Am întâlnit situații când au venit miri cu un videoclip și spuneau că vor așa. Cei din videoclip erau dansatori cu 20 de ani de experiență. Când am dat să lucrăm un pas asemănător și și-au dat seama de complexitate, au renunțat. Tocmai aici intervenim noi. Să le arătăm figuri care să îi pună în valoare, să le dai câteva informații tehnice… Că altfel nu iese pasul. Un exemplu simplu ar fi cel de la valsul vienez. Toată lumea observă la dansatorii profesioniști că atunci când valsează fac…valuri. Și atunci, oamenii imită și țopăie. Fac un fel de genuflexiuni și devine inestetic și obositor. Acolo e de fapt vorba de o înclinație. Dar dacă vrei, îți arăt.
– Poate cu o altă ocazie, când am să vin pregătit de dans. Spuneai de un mix de dansuri…
– Da. Ce înseamnă asta? De obicei, se alege un dans clasic, cum ar fi valsul sau tangoul, sau amândouă, la care se adugă un dans latino sau disco și chiar hip hop. Sigur, e vorba de câteva măsuri din fiecare stil. Sau… Am mai făcut coregrafii în care începeu mirii, după care li se alăturau nașii, schimbam perechile…
– Ai pregătit și perechi de miri, să le spunem, de notorietate?
– Cred că am avut. Nu mai știu exact. Am avut, dacă e să ne referim la meserii și funcții, avocați, unii care au cochetat cu politica, polițiști… Am lucrat cu multe perechi venite din străinătate, băcăuani plecați și care s-au întors acasă să își facă nunta. Am avut perechi mixte, adică mireasă româncă și mire de prin Danemarca, Spania, Italia sau de prin alte țări. I-am făcut coregrafia unei voleibaliste de la Știința, și vorbesc aici de franțuzoaica Kim Novak. Kim și soțul ei Simon au avut nunta în Franța și toți invitații au apreciat coregrafia făcută în România.
– Am observat că sunt destul de mulți cei care oferă astfel de cursuri, de dansul mirilor. Cum ar trebui să ne alegem instructorul de dans?
– Nu cred că există o rețetă. Eu cred că oamenii trebuie să rezoneze și în astfel de condiții. Cu toții ne promovăm online, dar, românește, eu cred că metoda „din gură în gură” e cea mai bună. Am observat că cei care au fost mulțumiți de felul în care am lucrat împreună, mi-au trimis și alți cunoscuți. Lucrând cu cei care vor să danseze bine și frumos în noaptea nunții lor, am ajuns să cunosc oameni frumoși. Mi-au trimis poze și filmulețe de la nunta lor, cu mulți am rămas în bune relații și chiar ne-am împrietenit.
– Ca o ultimă idee, ce le recomanzi celor care doresc să ia lecții de dansul mirilor?
– Ce să le spun? Să aibă încredere în instructorul lor, pentru că cel pe care l-au ales cu siguranță are experiență și poate să îi învețe să strălucească în noaptea nunții lor. Iar pe ceilalți, nu doar pe nuntași, îi așteptăm la cursurile de dans pentru adulți. Să dansăm, să ne distrăm și să ne facem prieteni noi. Cu siguranță, la dans vei uita de toate grijile. Let”s dance!
Dacă doriți să aflați mai multe puteți accesa următorul link: https://www.facebook.com/Dansul-Mirilor-cu-Florin-%C8%98tef%C4%83nescu-%C3%AEn-Bac%C4%83u-319264962214776