De-a lungul decadelor, orașul Bacău a suferit transformări urbane semnificative, reflectate puternic în schimbările aduse Stadionului Municipal. Dacă în anii ’60, stadionul era un simbol de mândrie locală, înconjurat de case cu curți și terenuri verzi, astăzi el stă în ruină, o umbră a ceea ce a fost odată, în timp ce orașul din jurul său a cunoscut o dezvoltare imobiliară masivă. Acest contrast între modernizare și neglijare ridică întrebări despre felul în care comunitatea își păstrează și valorifică patrimoniul istoric.
Cele două imagini oferă o perspectivă fascinantă asupra transformării urbane a orașului Bacău, reflectată în evoluția Stadionului Municipal.
Prima imagine, o fotografie colorizată din anii ’60, ne arată un oraș Bacău mult mai simplu și liniștit. Stadionul este relativ modern pentru acea vreme, dar împrejurimile sale sunt dominate de case cu curți și terenuri deschise. În stânga sus, se poate observa clădirea veche a Liceului Pedagogic, o instituție marcată de tradiție în educația locală. În partea dreaptă, se remarcă clădirile spitalului, care la acel moment erau construite relativ recent, semnalând dezvoltarea infrastructurii de sănătate din acea perioadă.
Această imagine reflectă un oraș în plină dezvoltare, dar care păstrează încă un aer rural, cu gospodării private și spații verzi ample. Stadionul, pe atunci un loc activ și simbolic pentru comunitatea locală, pare îngrijit și funcțional. Era un spațiu de socializare, sport și identitate locală.
În contrast, a doua imagine, capturată prin Google Maps, ne arată o realitate radical diferită. Transformările urbane sunt evidente: casele vechi cu curți au dispărut, fiind înlocuite de blocuri, clădiri comerciale și alte construcții moderne. Bacăul și-a pierdut din caracterul său rural, devenind un oraș mult mai dens și aglomerat, similar cu alte orașe de mărime medie din România, care au cunoscut o explozie de dezvoltare imobiliară în ultimele decenii.
Însă, deși orașul a evoluat și s-a modernizat, stadionul a rămas în paragină, părăsit și invadat de vegetație. Tribuna cândva plină de spectatori este acum un vestigiu al trecutului. Structurile sale se degradează, iar terenul care odată a fost gazda meciurilor de fotbal sau competițiilor sportive este acum un spațiu neîngrijit, invadat de natura care își revendică teritoriul.
Aceste imagini arată o poveste de contrast: un oraș în continuă expansiune și modernizare versus un loc emblematic care a fost uitat de autorități și comunitate. Ele reflectă, de asemenea, un fenomen mai amplu întâlnit în multe orașe post-comuniste din România, unde dezvoltarea urbană rapidă a lăsat în urmă simboluri ale identității locale, precum acest stadion.
Această tranziție de la un oraș cu caracter rural la unul mult mai urbanizat și modernizat ar trebui să fie însoțită și de eforturi de reabilitare și conservare a locurilor simbolice. Restaurarea stadionului ar putea reprezenta o oportunitate nu doar de a revitaliza un loc istoric, ci și de a-l transforma într-un punct de referință pentru noile generații, oferindu-le un spațiu de recreere și activități sportive în inima orașului.
