Ce locuri de muncă oferă, astăzi, un sat locuitorilor săi? În afară de cocoșatul spinării pe câmp, ce alternativă are un tânăr locuitor al unei așezări rurale din România? Câteva posturi de cadru didactic, câteva de funcționar, tractoriști, poate 3-4 gestionari, 1-2 asistenți medicali, că medic nu prea mai are șanse să ajungă fiul de țăran. Înainte de 1990, însă, situația era alta. Bătrânii sau oamenii mai în vârstă lucrau la CAP.
Cooperativa Agricolă de Producție reunea pământul țăranilor, care-l dăduseră de bunăvoie sau forțați pentru a fi lucrat laolaltă. Dar un CAP avea nevoie și de ingineri agronomi, de contabili, personal TESA. Mai erau IAS-urile – Întreprinderile Agricole de Stat – care reuneau pământurile foștilor boieri. Și aici era nevoie de pălmași, dar mai puțin pentru că fermele de stat erau specializate.
Ori creșteau animale – vaci, oi, porci – ori cultivau cereale și lucrau mecanizat. Și aici era nevoie de personal TESA, ingineri, mecanizatori, personal de îngrijire a animalelor, șoferi și așa mai departe. Se câștiga o pâine bună, mai bună decât la CAP. Trecem în fugă peste personalul didactic de la școli, funcționarii de la Primărie și ajungem la SMA. Stațiunea de Mecanizare a Agriculturii își închiria serviciile celor care aveau nevoie de tractoare sau combine. Aici lucrau cei mai mulți tractoristi și combinieri, și nu câștigau rău.
Cu condiția să nu tragă tractorul în dreptul restaurantului. Restaurant care aparținea de Cooperatia de Consum care mai avea alimentară (la început cu autoservire), magazin universal cu raioane de îmbrăcăminte, încălțăminte, galanterie, librărie, menaj și așa mai departe. Un etaj întreg. Mai avea atelier de croitorie, în care se primeau și ucenici, brutărie care făcea pâine în fiecare zi și o secție de îmbuteliat sucuri. Aici ne făceam veacul noi, copiii, că mereu era nevoie de ajutor și puteam să bem câtă cola voiam.
Desigur, versiunea de atunci Quick Cola. Frizeria tot de Cooperație ținea. Dispensarul medical uman, cel veterinar, Farmacia, Oficiul Poștal, CEC-ul mai furnizau niște locuri de muncă bune. Mai erau câteva joburi în servicii, în sfera privată. Fotograful, de exemplu, era pe cont propriu și era nelipsit de la nunți, serbări școlare, evenimente de familie sau ca să-ți facă poza de buletin.
Depanatorul TV, pe care-l chemai când se ardea lampa PL500 de la televizor, tot privat era. Mai erau, pe urmă, angajații diferitelor entități ale statului: pădurarul, cei de la Îmbunătățirile Funciare, cei de la Drumuri, polițiștii. Și sunt convins că mai erau. Satul oferea, atunci, ceva mai mult decât munca in agricultură.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
