serviciul online al ANAF este deschis de luni, 15 ianuarie
termenul depunerii declarației este 31 ianuarie
Administrațiile financiare, în speță Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), așteaptă până pe 31 ianuarie, inclusiv, Declarația 600 privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale (CAS) și încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS). Pentru evitarea cozilor de la ghișee, contribuabilii pot opta pentru depunerea online a acestei declarații fiscale.
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Iași, de care aparține și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, ne-a precizat care sunt avantajele utilizării Serviciului privat virtual (SPV) prin care poate fi transmisă declarația.
Aflăm, astfel, că serviciul este ușor de accesat și nu implică nici un cost, poate fi accesat de pe orice dispozitiv mobil conectat la internet, este disponibil 24 de ore din 24 și este o alternativă la comunicarea prin postă sau la ghișeu. Documentele comunicate prin SPV au aceeași putere juridică precum cele comunicate prin poștă sau la ghișeu. Din acest motiv, documentele comunicate prin SPV nu se mai comunică prin alte mijloace. Serviciul permite primirea electronică a documentelor și actelor administrativ fiscale, nu necesită deplasarea la organul fiscal sau la oficiul poștal pentru a primi un act administrativ fiscal, permite vizualizarea obligațiilor de plată și depunerea electronică a declarațiilor fiscale.
Cum sunt identificați contribuabilii în SPV
Persoanele juridice sau alte entități fără personalitate juridică se identifică electronic cu certificate calificate, iar persoanele fizice care au calitatea de reprezentant sau de împuternicit ale unei persoane fizice, persoane juridice sau altei entități fără personalitate juridică se identifică electronic cu certificate calificate. Persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent ori exercită profesii libere se identifică electronic cu certificate calificate numai pentru obligațiile fiscale pentru care, în relația cu Fiscul, se identifică prin CIF sau CUI, după caz.
În schimb, persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent ori exercită profesii libere, pentru obligațiile fiscale altele decât cele menționate mai sus, precum și celelalte persoane fizice se identifică electronic prin certificate calificate sau prin NPOTP (user și parolă).
Pentru a se obține un certificat digital calificat contribuabilul trebuie să completeze „Cererea de aderare la SPV” -formular C800, pe siteul ANAF (www.anaf.ro, secțiunea Servicii online, subsecțiunea Declarații electronice). Folosirea SPV se face pe aceeași pagină din zona Spațiu privat virtual, din dreapta sus.
„SPV este un serviciu dedicat persoanelor fizice, direct sau prin
împuternicit și persoanelor juridice sau entităților fără personalitate juridică, prin reprezentant legal, prin reprezentant desemnat sau prin împuternicit.”Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.