Unul dintre motivele pentru care Mihai Viteazul s-a răsculat împotriva turcilor a fost faptul că nu mai putea să-și plătească datoriile. În vremurile în care tronul unuia din cele două Principate Dunărene se cumpăra la Stanbul, domnitorii erau obligați de turci să plătească nu numai pentru tronul lor, ci și datoriile celorlalți domnitori care fuseseră maziliți. Pentru turci nu conta că persoanele respective nu mai erau pe tron; cămătarii care-i imprumutasera pe pretendenți trebuiau plătiți, mai ales că mulți astfel de cămătari erau foști ieniceri. Ienicerii aveau să formeze o castă, gen garda pretoriană romană, care își va impune propriile politici și, uneori, propriii sultani, dar asta este o altă poveste.
Așadar, Mihai Viteazul, nemaputând să plătească datoriile către cămătari, i-a chemat sub pretextul că va face o plată și i-a măcelărit pe aproape toți. A fost o metodă revoluționară de a scapă de datorii.
Dar Mihai Viteazul nu a fost singurul domnitor român care a folosit această metodă. În contextul în care cămătarii se obrazniciseră peste poate, și, în dese rânduri, ațineau calea domnitorilor sâcâindu-i cu cereri de plată (beneficiind și de avantajul că în garda domnitorului se aflau, în multe rânduri, chiar ieniceri, trimiși că să se asigure de „cumințenia” acestuia), alți doi principi au apelat la tăierea creditorilor.
Unul va fi Gașpar Graziani, care după nume ne-ar duce cu gândul la vreun italian procopsit prin locurile noastre. În realitate, Iorga ne asigură că era maurovlah, vlah de prin părțile croate aflate sub stăpânire venețiană. Pe lângă datoriile către creditori, Graziani mai trebuia să plătească și tributul, peșcheșurile către pașale (acestea erau cam dublul tributului) plus bani pentru întreținerea cetăților turcești de la granițe. Cum am spune noi, azi, bani pentru „Apărare” către aliatul strategic. Pașa de Cetatea Albă, de exemplu, cerea și 100.000 de galbeni pe an pentru reparații și, culmea!, cetatea se strica anual și era nevoie de bani mereu. Gândind să scoată țară de sub influența turcească, Graziani se va alia cu polonezii, dar este înfrânt. Încercând să fugă în Transilvania, este omorât de propriii boieri.
În fine, un al treilea domnitor care-i va tăia pe creditori a fost Mihnea, fiu al lui Radu Mihnea (la rândul său fiu al lui Mihnea Turcitul), care, fascinat de renumele lui Mihai Viteazul își va schimba numele în Mihai și va da o lupta cu turcii chiar la Călugăreni. Va fi nevoit, însă, să se retragă în Transilvania, unde va și muri, pentru că boierimea îi era potrivnică.
Răzvan Bibire
