14 noiembrie 2024

Cum au apărut automatele

Automatele sunt o invenție ingenioasă care este folosită în fiecare zi la scară largă. Un automat este o mașinărie care funcționează cu diferite modalități de plată și le oferă consumatorilor articole variate (gustări, băuturi răcoritoare, obiecte de suvenir, jucării) în urma introducerii banilor în spațiul destinat acestora. Există diferite tipuri de automate. În funcție de specificul lor, acestea pot fi întâlnite în spații comerciale, în parcuri de distracții, în clădiri de birouri și așa mai departe.

Deși în prezent automatele se bazează pe ultimele tehnologii iar oamenii pot să comande produsele dorite prin simpla apăsare a unui ecran cu funcție tactilă, lucrurile nu au stat mereu așa. În plus, acum câteva secole opțiunea de plată cu cardul sau chiar prin SMS era un vis îndepărtat. Automatele cu vânzare sunt folosite în prezent pentru achiziționarea cafelei în spațiile publice, pentru a achiziționa bilete în stațiile de tren sau autobuz sau pentru suveniruri în aeroporturi. Nu există nicio îndoială asupra faptului că acestea vor continua să existe și în viitor. Însă un lucru interesant este legat de istoria complexă acestora.



 

Scurt istoric al automatelor

Oamenii sunt obișnuiți cu viața într-o societate complet digitalizată. Totuși, nu multă lume se întreabă cum au apărut diverse aparate. Când vine vorba despre automatul pe care toată lumea îl cunoaște în prezent, acesta a trecut prin multe schimbări. Prima astfel de invenție a fost brevetată de Heron din Alexandra, iar acesta oferea apă sfântă în schimbul unei monede.

În timp ce primele modele erau confecționate din oase și piatră, cele mai noi modele sunt electrice și includ chiar și un ecran tactil. De-a lungul timpului, automatele au devenit tot mai practice. Inventatorii au creat tot felul de dispozitive care funcționau pe baza inserării unei monede, la fel ca aparatele cu sloturi. Pasul important în acest proces a constat în abilitatea de a juca jocuri online. Platformele online ca 888 poker sunt ușor accesibile și nu necesită niciun fel de sloturi, spre deosebire de automatele cu sloturi tradiționale.

 

Automatele moderne

În ciuda faptului că primul automat a fost inventat acum mult timp, a trecut ceva vreme până când aceste aparate au început să se evidențieze. Astfel, pe la începutul anilor 1880 capitala Angliei punea la dispoziție primul automat pentru felicitări. Invenția a aparținut lui Percival Everitt și a devenit la scurt timp un obiect răspândit în gări și oficii poștale. Aparatul modernizat oferea în general plicuri, hârtie de scris și cărți poștale. Ceva timp mai târziu s-a înființat prima companie care s-a ocupat de instalarea și distribuirea acestor automate. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1887.

În paralel, un important distribuitor de ciocolată a început să ofere acest produs doritorilor prin intermediul a 15000 de automate.

În America anilor 1888 compania Thomas Adams Gum a brevetat primul automat de gumă care punea la dispoziția călătorilor de pe peroanele gărilor acest produs.

 

Evoluția automatelor

Introducerea tehnologiei în toate sectoarele vieții cotidiene a însemnat faptul că și acest sector se va bucura de progresele tehnologice. Astfel, tradiționalul aparat care a fost construit de către Heron din Alexandria pentru a oferi apă sfințită credincioșilor din templu a introdus produse noi care puteau fi achiziționate.

Oamenii s-au obișnuit deja cu automatele din stațiile de autobuz sau cu cele care furnizează băuturi în diferite locații. Acesta a fost un moment important pentru societate. Odată cu introducerea acestora, angajații au fost practic înlocuiți de niște mașinării. Pe de o parte este un avantaj deoarece activitatea persoanelor se realizează acum într-un mod mai performant și eficient. Pe de altă parte mulți angajați și-au pierdut slujba sau au trebuit să se reorienteze către alte domenii.

 

Cum funcționează acestea

Automatele funcționează pe baza unui principiu destul de ușor. În urma introducerii monedei, aceasta cade într-o cutie specială de colectare iar produsul dorit este eliberat de aparat. De obicei, cumpărătorul trebuie să fie atent la cuva automatului sau trebuie să deschidă o ușă sau un sertar pentru a intra în posesia produsului solicitat.

Totuși, există și produse care nu sunt gata imediat pentru a fi eliberate. Printre acestea se numără biletele de călătorie care trebuie printate sau cafeaua care se prepară instant.

Un exemplu foarte bun de automate este cel pe care îl găsim adesea în Statele Unite și care furnizează ziare. Acesta oferă acces la toate produsele în urma introducerii monedei. Având în vedere că tehnologia din spatele acestui automat se bazează pe onestitatea clienților, automatul de ziare este numit adeseori și „cutia onestității”.

 

 

 

Linie completă de automate

Lucrurile au evoluat destul de mult de la introducerea automatelor moderne. Acum există posibilitatea de a avea acces la o companie care produce automate full-line. Ce înseamnă acest lucru? Aparate diverse care pun la dispoziția clienților o gamă largă de produse. Acestea pot să varieze de la dulciuri, gustări calde, fructe, cafea, lapte, cutii de suc și înghețată. Majoritatea acestor produse se găsesc în automate de cafea, gustări sau mâncare caldă. Acestea din urmă au foarte mult succes, mai ales în era vitezei în care nu multă lume mai are timpul necesar preparării mâncării acasă.

Un avantaj considerabil al automatelor moderne este faptul că o mare parte dintre ele acceptă și bancnote, nu doar monede. Mai mult de atât, multe dintre acestea oferă chiar și rest. Astfel, nu mai este nevoie de un agent de schimb care să se ocupe de acest lucru.

 

Automatele specializate

În America există automate specializate care eliberează produse intime, un lucru foarte practic în toaletele doamnelor. În alte spații se găsesc medicamente, parfumuri sau bomboane. La fel ca la noi, automatele se găsesc în spațiile intens circulate, așa cum sunt spațiile comerciale mari, stațiile de service, aeroporturile sau stațiile de autobuz.

Între anii 2000 și 2010 automatele s-au specializat din ce în ce mai mult. Domeniul automatelor s-a extins și în zona electronicelor. Ba mai mult de atât, chiar au început să apară și automate care permit schimbarea bancnotelor în monede. Acestea sunt amplasate de obicei în magazinele alimentare. O curiozitate este popularitatea lor în Japonia. Conform estimărilor, în jur de 23 de persoane beneficiază de pe urma unui aparat.

În concluzie, istoria automatelor este complexă, poate mult mai complexă decât s-ar fi așteptat unii dintre noi. Indiferent de locul în care sunt amplasate sau de funcția servită, un lucru este sigur: automatele sunt de mare folos, iar un avantaj considerabil este abilitatea de a achiziționa produse la orice oră din zi sau din noapte.

 




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014