Se știe că nu există probleme, ci doar propagandă rusească. Nici o țară din lume nu se confruntă cu necazuri – în afară de Rusia, bineînțeles – tot ceea ce aflăm noi sunt doar minciuni prezentate artistic de propagandă de la Kremlin. De exemplu, România nu a reușit să între în Shengen nu din cauză că ne-a pus tălpi Austria, ci pentru că niște putiniști mizerabili au încurcat treburile fix ca să iasă țara noastră umilită încă o dată.
La fel, guvernele noastre fac o treaba excelentă dar sunt tot felul de propagandiști ruși care răstălmăcesc lucrurile și, din cauza asta, ni se pare că o ducem rău. Evident, doar ni se pare, în realitate ar trebui să vedem că o ducem tot mai bine și la vara o să fie cald.
Prețul gazelor și al curentului electric nu crește, doar se ajustează, dar propaganda rusească insinuează că ar crește. Prețul la alimente chiar scade dar, ce să vezi, tot infama propagandă rusească încearcă să ne convingă că e invers; ratele la bănci sunt la cel mai scăzut nivel, dar din cauza unei propagande agresive a rușilor, ni se pare nouă că ar fi crescut exagerat.
România ar fi putut construi milioane de kilometri de autostradă dar nu a făcut-o din cauza sabotajului rusesc. Resursele subsolului sunt exploatate tot de ruși prin companii de fațadă germane și austriece, comerțul nostru este ținut ostatic de marile lanțuri rusești înregistrate sub nume occidentale, băncile care nu ne finanțează economia sunt tot de ruși deținute, prin același sistem al firmelor de fațadă.
Analfabetismul înflorește din cauza rușilor care au băgat zâzanie la Minister, Sănătatea e la pământ tot din cauza rușilor (n-ați auzit că și-n Anglia ambulanțierii fac jocul lui Putin cerând salarii mai mari?!), zona rurală trage să moară pentru că, da, ați ghicit, tot rușii și-au băgat coada.
În general, totul în România merge prost din cauza rușilor. Noi avem cei mai deștepți savanți, cei mai cinstiți politicieni, cei mai de treabă bancheri, cei mai înalți pitici și cei mai slabi grași, până și curvele, la noi, sunt virgine.
Am duce-o excelent dacă nu ar trebui să ne luptăm mereu cu propaganda rusească.
Noroc cu rușii, că ne țin în loc, că altfel noi, românii, am fi terminat deja de colonizat planeta Marte…