15 noiembrie 2024

Cum a fost salvată fetița lovita de tren în Gara Bacău

La finalul lunii ianuarie, un grav accident s-a petrecut în Gara din Bacău. Din dorința de a scurta drumul spre destinație, o fetiță în vârstă de 13 ani a ales să traverseze pe liniile de cale ferată și nu prin pasajul destinat călătorilor. Alegerea s-a dovedit a fi fatală, întrucât tânăra a fost izbită de o locomotivă.

Din fericire, la acel moment pe peronul gării se afla Ciprian Zamă, voluntar în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău (ISUJ Bacău).
Chiar dacă era în timpul liber, a înțeles că nu echipamentul îl face salvator, ci pasiunea și cunoștințele în domeniu, motiv pentru care a intervenit rapid pentru a-i acorda primul ajutor tinerei.



„Când am văzut accidentul, am acționat instantaneu. Mi-am luat măsuri de precauție, pentru a nu-mi pune viața în pericol și am fugit pentru a salva o altă viață. Alături de mine a venit și o doamnă asistentă, Anca Istrate, aflată și ea în timpul liber. Am făcut amândoi tot ce ne-a stat în putere.

A fost un moment solicitant, întrucât victima avea piciorul drept amputat și un umăr dislocat. Până la sosirea ambulanței, i-am oprit hemoragia și i-am imobilizat mâna, astfel încât să nu sufere și alte traumatisme”, își amintește Ciprian Zamă, voluntar în echipa pompierilor militari.

Ciprian este salvator voluntar din pasiune. Face parte din echipa pompierilor salvatori băcăuani din anul 2021. Acesta a fost momentul în care a realizat că nu este nimic mai nobil decât să trăiești prin alții, să oferi ajutor și, totodată, să aștepți ajutor din partea celor din jur. Doar prin acest echilibru, spune el, își găsește puterea și forța pentru a putea merge mai departe. Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă.

Pe lângă Ciprian și Anca, fostă voluntară în cadrul ISUJ Bacău, fetița i-a avut drept îngeri păzitori și pe medicii din Iași. După o intervenție de aproximativ nouă ore, aceștia au reușit să îi reimplanteze piciorul drept, care îi fusese tăiat în urma accidentului.

„Chiar dacă scriem despre suferințe, lecția de azi ne învață cum să le transformăm în surse de putere, încredere, altruism și devotament. Totodată, colegul nostru Ciprian Zamă ne-a demonstrat încă o dată cât de norocoși suntem că avem ocazia să le fim alături semenilor în cele mai negre momente”, se arată într-un comunicat al ISU Bacău.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014