Ţintă şi carte
M-am prevalat de avantajele fontului italic şi am scris cu litere cursive trei mesaje: un obiectiv fundamental al învăţământului nostru, o sintagmă apropiată de numele unei discipline şi, nu în cele din urmă, titlul unei cărţi apărute în 1983, la Editura Didactică şi Pedagogică. Autorii de pe coperta acesteia sunt în ordine alfabetică: Mihai Gafencu, Dorina Mărgineanţu, Vasile Şerban, Vasile D. Ţâra, eminenţi dascăli de limba şi literatura română din Timişoara.
Centenarul unui lingvist
Exemplarul din faţa mea (al doilea) i-a aparţinut lui Mureş Covătaru, profesor la Liceul Economic Bacău şi scriitor, şi poartă dedicaţia singurei autoare din colectivul de mai sus. Coordonatorul întregii lucrări este Vasile Şerban (18 iun. 1922 Vârciorova-Iloviţa, Mehedinţi), decanul de atunci al Facultăţii de Filologie de la Universitatea din Timişoara. A fost specialist nu doar în sintaxa limbii române, ci şi în domenii conexe: gazetăria (cu „Exprimarea corectă în jurnalistică”, 1996, sau „Fonetica”, 1997, ambele în „Biblioteca de jurnalistică”) ori folcloristica (a cercetat „Fapte de limbă bănăţene în culegerile de folclor ale lui G. Catană”, în 1965). Împreună cu un alt filolog, Gh. Ivănescu, a editat culegerea lui Mihai Costăchescu „Cântece popolare româneşti”.
De ce cultivarea limbii române
Ne explică în prefaţă Autorii, dar noi ghicim vocea lui Vasile Şerban: „Grija pentru păstrarea nepreţuitei comori lăsate din străbuni, care este limba noastră românească, se manifestă permanent din partea multor oameni de cultură”. Cultivarea ei presupune efortul „de a i se respecta structura, mlădierea şi expresivitatea”, dar şi „cunoaşterea şi respectarea trăsăturilor specifice fiecărui stil funcţional în parte”. Profesorul este ferm şi mereu actual: „Nu este admisă «poetizarea» exprimării ştiinţifice, care trebuie să se distingă prin claritate şi precizie. De asemenea, trebuie evitată utilizarea exagerată a neologismelor, a «neaoşismelor», a termenilor arhaici, argotici sau de jargon, chiar dacă avem impresia că introducerea lor în comunicare dă un plus de «culoare» exprimării noastre”. Suntem obligaţi „la o atitudine activă faţă de toţi cei care «strică» limba, nerespectându-i normele”.
Avem voie să intervenim în ortografia unui scriitor?
Dacă luăm în seamă adaptarea făcută de autorii cărţii citate, da. Vasile Şerban, coordonatorul, reproduce celebrele versuri din „Testamentul” Văcăreştilor, ca permanent imbold spre „Creşterea limbii româneşti/ Şi-a patriei cinstire” (p. 4), în loc de „limbei” şi „Ş-a”, cum e în original şi cum apare în alte lucrări.
