Dacă sunteți convinși că Armata Ucraineană mai are puțin și cucerește Moscova, cu siguranță că sunteți convinși și că recenta decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a dat peste nas Curții Constituționale a României în scandalul prescripției.
Și cum să nu gândiți așa: atât în cazul războiului din Ucraina, cât și în cazul deciziei CJUE, presa națională a scris fix invers. Pentru că da!, CJUE nu a spus că CCR a greșit, ci a dat dreptate judecătorilor constituționali români în aproape toate privințele. Adică, tot ceea ce a decis CCR și, apoi, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, rămâne litera legii. Singurul lucru unde CJUE nu a fost de acord a fost în privința faptelor care afectează bugetul UE. Desigur, și aici e de discutat. Ceea ce trebuie reținut este că CJUE a respins ca inadmisibilă cererea Curții de Apel Brașov, cea care a declanșat controversele cu privire la prescripție.
Cu toate că CJUE a confirmat în mare parte decizia CCR, presa românească a prezentat o imagine complet diferită a situației. Contrar realității, multe surse media au susținut că instanța europeană ar fi decis că CCR nu are dreptate iar unii au cerut demisia judecătorilor constituționali pentru presupuse greșeli.
Faptul că albul este prezentat ca negru nu este o noutate în ceea ce unii numesc „epoca post-adevăr”. Nici faptul că o parte foarte mare din public este dispusă să înghită pe nemestecate astfel de falsuri. Cum am spus acum câteva zile, oamenii nu vor informații corecte, vor informații care să le valideze credințele.
Doar că, odată cu aceste confirmări, se produc efecte colaterale. Faptul că unii cetățeni se simt mai bine când citesc o poveste care este în concordanță cu opinia deja formată nu justifică, însă, efectele pe care această poveste falsă le va avea asupra restului societății.
Ceea ce e mai interesant este că nu am văzut politicieni sau autorități în materie de Justiție care să iasă și să dezmintă interpretarea dată de unii deciziei CJUE. Practic, ce să înțeleagă cetățeanul care nu se pricepe la limbajul juridic și nici nu are acces la surse alternative de informare?
Mai mult, ce facem cu aceia care au decis să nu respecte regulile jocului, în speta, deciziile CCR, pe motiv că ei așteaptă să primească lumină de la UE? Are vreo autoritate curajul să ia taurul de coarne și să reinstaureze domnia legii?
Ce garanție poate să aibă un justițiabil că va fi tratat corect și prin prisma unei legislații românești previzibile și nu se va trezi că judecătorul decide să aplice nu legile românești ci legile Uniunii Europene?!
Cui folosește perpetuarea mitului că CCR este incompetentă și că Europa a dat de pământ cu judecătorii constituționali?
Sunt întrebări care încă își caută răspunsul. Un răspuns care, mă tem, nu va veni, întrucât statul român este prea slab ca să-și mai apere instituțiile.
