Cu sufletul cocotat pe aripele emotiilor sublime

Acest sfarsit de an ma emotioneaza profund. Aflu mereu vesti atat de inaltatoare, de tulburatoare, incat ma simt implinit ca fiinta umana. Nu pot accesa niciun canal de televiziune fara sa vad cum simpatica figura a Presedintelui, catre care ma poarta un dor nebun, clipa de clipa, imi zambeste dragastos din hartopomobilul national. Dau pe un alt canal si ma cutremura fericit stirea ca e posibil ca Zavoranca, alt virtuos si intelept model al natiei, sa dea la pace de suflet cu inegalabilul si galantul mascul mioritic, Pepe. Doamne, ce emotii! si cum mi-a mai tresaltat sufletul, de Craciun, atunci cand Cristian si Cristiana, prietenii mei, mi-au spus ca marele orator semi-expirat, Crin Antonescu, in marea sa inocenta, i-a felicitat, crezand ca este ziua lor onomastica. A fost frumos de Craciun! si inca mai e frumos. Uite, de pilda, imi place sa urmaresc atent clasamentele anului! si ce clasamente, ce titluri poarta!… „Marii infractori ai anului 2012”, „Marile dezamagiri ale lui 2012”, „Masculii preferati ai anului”… Ce lume gravida de apetitul cunoasterii autentice! Aveam emotii din cauza faptului ca n-o s-o mai revad pe Elena Udrea! As! Am revazut-o! A implinit niste ani vechisori, e optimista, stie ca e iubita de romanii pe care i-a belit de pensii si salarii, ca e inteleapta si ma bucur s-o stiu mereu ingrijorata de posibilele mele necazuri. Nici nu stiti cat de mult sufera acest om pentru neimplinirile noastre. Traiesc, si in aceste zile, alaturi de Adrian Nastase si prietenul sau Victor Ponta, bucuria faptului ca, in sfarsit, prin februarie, primul dintre cei doi va iesi de dupa gratiile care i-au consfintit faima de blogger-ist. Nu se putea ca acest virtuos al natiunii sa poata cuvanta cu noi doar pe net, fara sa ne puna, parinteste, si mana pe crestet, asa cum a fost povatuit de matusa Tamara. Sunt insa suparat pe Petre tutea, cel care a indraznit, din cate recitesc in aceste zile, sa scrie randuri precum: „in celebra Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen a Revolutiei franceze, prima propozitie e o idiotie absoluta sau in cel mai bun caz un sofism: „Oamenii sunt egali de la natura. Asta e ca si cum Kant ar fi egal cu Iliescu”. Ce indrazneala, ce blasfemie! Daca apuca zilele de glorie ale lui Traian Basescu, omul cu hartopomobilul zapezilor, va imaginati ca-l putea introduce in infama ecuatie si pe acesta? Acum abia astept vorbele intelepte ale hartopistului sef al natiei, vorbe din lemn de prora rau prafuita, adunate intru-un minunat mesaj de Anul Nou, vorbe care vor incerca sa-mi spuna, aidoma lui Creanga, faptul ca „mai sarac ca anul acesta, ca anul trecut si de cand ma stiu nu am fost niciodata”. si, mai ales, astept sa-mi spuna ca el, care tot sta la carma de vreo 23 de ani, aidoma intregii noi clase politice, n-are nicio vina. Din acest motiv e vesel sa traiesti, si de Sarbatori, in Romania: ai sufletul cocotat mereu pe aripile emotiilor sublime…