24 decembrie 2024
ActualitateEconomieCu ce ne lovește Guvernul la ficat: Noile taxe pentru consumatori, firme...

Cu ce ne lovește Guvernul la ficat: Noile taxe pentru consumatori, firme și PFA

Legea privind modificările fiscale a fost publicată în Monitorul Oficial, urmând a produce efecte din această lună, dar și de la 1 ianuarie 2024. Modificările fiscal-bugetare ne vizează pe toți, de la simplii contribuabili, la firmele de toate categoriile.

Legea nr. 296/2023, apărută deja în Monitorul Oficial, aduce o serie întreagă de modificări în cadrul sistemului fiscal din România, inclusiv în diverse domenii de activitate din sistemul public. Sunt, de departe, măsurile fiscale cele mai severe din ultimii ani, adresate unei categorii foarte largi de contribuabili.



Se elimină facilitățile fiscale în IT, construcții, agricultură și industria alimentară

Primele modificări vor afecta aproape un milion de angajați din mai multe domenii – IT, construcții, agricultură și industria alimentară. Din data 1 noiembrie 2023, vor fi reduse excepțiile din aceste sectoare. În IT, se va plăti impozit pe venit pentru sume de peste 10.000 lei. În construcții, agricultură și industria alimentară, angajații vor plăti CASS (contribuția la sănătate). IT-iștii vor fi scutiți de plata contribuției la Pilonul II de pensii, în sensul că pot opta pentru asta. În aceste sectoare și salariul minim brut a crescut, astfel încât angajații să nu simtă o scădere a veniturilor. Pe de altă parte, PFA-urile și firmele care au venituri din activități independente vor avea la CASS un plafon de 60 de salarii minime. Acestea ar urma să plătească 10% pentru orice sumă până în 60 de salarii.

Impozitare tichete de masă și vouchere de vacanță

De la 1 ianuarie 2024, voucherele de vacanță vor fi majorate la valoarea de 1.600 lei, dar se va plăti contribuție de asigurări de sănătate de 10% și se vor acorda doar persoanelor cu venituri nete sub 8.000 lei. Voucherele de vacanță vor putea fi acordate și în bani. Bonurile de masă vor fi acordate ca și până acum, dar se va plăti contribuția la sănătate pentru ele. Contribuția la sănătate pentru tichete de masă sau vouchere de vacanță va fi calculată la valoarea nominală. Pentru tichetele de masă și vouchere acordate în bani pe card se poate aplica stopajul la sursă, dar dacă acestea sunt acordate pe hârtie contribuția la sănătate se reține din salariul net rămas. În ambele situații se reduce salariul net.

Impozit pentru marile companii, de la 1 ianuarie

Companiile mari (cu cifra de afaceri de peste 50 milioane euro) vor plăti un impozit de 1% pe cifra de afaceri dacă cel pe profit (de 16%) este mai mic. Excepție vor face companiile care desfășoară exclusiv activități de distribuție/furnizare/transport de energie electrică și gaze naturale și care sunt reglementați/licențiați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. Microîntreprinderile plătesc impozit de 1% pe cifra de afaceri, la venituri de până la 60.000 euro pe an și de 3% dacă veniturile depășesc această sumă. Băncile vor plăti un impozit suplimentar de 2% pe cifra de afaceri, în 2024 și 2025, iar în 2026 vor reveni la o taxă de 1%. La fel și companiile din petrol și gaze cu afaceri peste 50 milioane de euro vor plăti impozit suplimentar de 0,5% pe cifra de afaceri.

Crește TVA la produse și servicii

Pentru livrarea de bere fără alcool și de alimente cu zahăr adăugat, al căror conținut total de zahăr este de minimum 10g/100g produs, va crește TVA de la 9% la 19%. Totodată, va crește TVA de la 5% la 9% pentru livrarea de locuințe sociale, livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 600.000 lei, livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură și alte sisteme de încălzire de înaltă eficiență, serviciile constând în permiterea accesului la bâlciuri, parcuri de distracții și parcuri recreative, târguri, expoziții, cinematografe și evenimente culturale, altele decât cele scutite de taxă. Va crește TVA de la 5% la 19% pentru sălile de fitness, livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, respectiv produse montane, eco, tradiționale, autorizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Livrarea acestor alimente va fi însoțită de copia documentului de recunoaștere/atestare/certificare eliberat de autoritatea competentă, cu excepția livrării efectuate către consumatorul final. În schimb, rămân cu TVA de 5% serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice, livrarea către persoanele fizice de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, livrarea către persoane juridice sau alte entități, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv școli, spitale, dispensare medicale şi unități de asistență socială, de lemn de foc.

Impozit special pentru bunurile scumpe

Unele dintre aceste modificări vizează și impozitul pe bunurile imobiliare și pe autoturisme. Mai exact, se stabilește un nou impozit datorat de persoanele fizice, de la 1 ianuarie, pentru proprietățile imobile (clădiri și terenuri) ale căror valori depășesc limita de 2.500.000 lei sau pentru autoturismele care valorează peste 375.000 lei. Impozitul va de 0,3% din ce excede aceste două plafoane. De la 1 iulie 2024, cei care nu pot justifica averile pe care le au vor plăti un impozit de 70%, în loc de 16% cum este în prezent. Legiuitorul păstrează actuala procedură fiscală privind verificarea situației personale la persoanele fizice. De reținut că prin depunerea la autoritatea fiscală a declarațiilor de impozit pe venit, chiar și cu întârziere, se identifică o sursă de venit chiar și pentru veniturile din alte surse.

Activitățile independente și drepturile de autor

De la 1 ianuarie 2024, contribuabilii, persoane fizice, care realizează venituri din activități independente impozitate în sistem real au dreptul să deducă la calculul impozitului pe venit contribuția la asigurările de sănătate și contribuția la asigurările sociale – pensie. În prezent, nu se poate deduce contribuția la sănătate. Pe de altă parte, și la calculul impozitului pe veniturile din drepturi de autor, pentru care venitul se determină în sistem real, se va permite deducerea contribuției de sănătate.

Plățile și încasările în numerar, limitate

Începând cu 11 noiembrie 2023, plățile/încasările în numerar se vor limita la anumite plafoane. Astfel, o plata unei persoane juridice către o altă persoană juridică va fi limitată la suma de 1.000 lei/persoană și la 2.000 lei pentru furnizori cash&carry, fără a depăși suma de 2.000 lei/zi. Așadar, suma maximă zilnică de 2.000 lei este pentru toate plățile în numerar către furnizori persoane juridice. Plata unei persoane juridice către persoană fizică se limitează la suma de 5.000 lei/persoană, până la data de 31 decembrie 2024, și la suma de 2.500 lei/persoană, ulterior datei de 01 ianuarie 2025. Nu există un plafon al sumelor maxime plătibile zilnic către persoane fizice, ci doar limitări individuale. Fac obiectul acestor plăți sumele ce reprezintă dividende, cumpărări de bunuri și servicii de la persoane fizice, plăți de creanță sau alte drepturi. Plățile de avansuri de trezorerie în limita sumei de 1.000 lei zilnic pentru fiecare persoană ce primește avansuri spre decontare. Plățile de la persoane fizice către alte persoane fizice sunt limitate la 10.000 lei pe tranzacție, până la data de 31 decembrie 2024, și la 5.000 lei, începând cu data de 01 ianuarie 2025. Și încasările în numerar sunt limitate. Astfel, încasarea de la persoană juridică la persoană juridică – maxim 1.000 lei/persoană și 2.000 lei de la cash&carry. Încasările de la persoane fizice ce nu au calitate de asociat/administrator vor fi de maximum 5.000 lei, până la data de 31 decembrie 2024, și 2.500 lei, începând cu 01 ianuarie 2025. Se interzic împrumuturile date de persoane fizice care au calitate de asociați/acționari/administratori/alți creditori către persoane juridice în numerar. Acestea se pot realiza doar prin sistemul financiar. Se interzice fragmentarea tranzacțiilor în scopul realizării unor plăți în numerar încadrabile în plafoanele date de noua lege. Legiuitorul permite utilizarea plăților în numerar în plafoanele date pentru plățile la contractele cu plata în rate, menționând aceeași sintagmă contracte semnate conform legii”.

50.000 lei, noul plafon maxim de deținere de numerar în casierie

De la 11 noiembrie 2023, se reintroduce în legislație un nou plafon maxim de deținere de numerar în casierie, iar acesta este în sumă de 50.000 lei. Regula se referă la fiecare casierie deținută de operatorul economic. Desigur, un operator economic poate decide individual, în funcție de specificul activității, câte casierii utilizează. Există o excepție de la acest plafon, pentru o perioadă de 3 zile lucrătoare, când se efectuează plăți de natură salarială și alte drepturi de personal. De asemenea, dacă se efectuează alte plăți către persoane fizice, este permisă depășirea acestui plafon, pentru o perioadă de maxim 3 zile lucrătoare, începând cu data scadenței la plată a acestor obligații. Dacă un operator economic încasează în numerar sume ce exced acestui plafon, acesta are obligația să depună aceste sume în conturile bancare, în termen de maxim 2 zile lucrătoare. Amenzile pentru nerespectarea plafoanelor de încasări/plăți în numerar sau a depășirii plafonului de numerar din casierie sunt de 25% din suma ce excede plafoanelor amintite, dar nu mai puțin de 500 lei.



Alte știri

spot_img

Ultimele știri