O carte cuceritoare prin tonul firesc în care e scrisă, prin directete, cursivitate, fluentă, dar mai ales prin continutul ei deloc de ordin comun este cea semnată de Ingrid Daniela Cozma. Băcăuancă de origine, actualmente stabilită în Marea Britanie, medic stomatolog la bază, dar pasionată acum de ecologie si de stiinta holistică, autoarea este un om atras profund de cunoastere, de spiritualitate, de noi experiente, într-un cuvânt, de necunoscut.
„Prima verba” cu care se înfătisează în public se numeste simplu „Chemarea”, subtitlul fiind Călătorii în lumea samanilor amazonieni. Autoarea a fost prezentă joia trecută la lansarea cărtii ei (apărută la editura Babel din Bacău, cu o prefată a prof. univ. stefan Munteanu), intrând într-un viu si interesant dialog cu publicul.
Care era foarte numeros si plin de curiozitate vizavi de subiectul cărtii, de experientele temerarei călătoare. Erau în sala de la Universitatea „George Bacovia” membri ai familiei lui Ingrid Daniela Cozma, profesori de-ai ei (de la Liceul Bacovia , unde a învătat), fosti colegi, prieteni, admiratori, public larg. Întâlnirea a fost moderată de prof.univ. stefan Munteanu, iar vorbitori au fost scriitorii si criticii literari Calistrat Costin, Grigore Codrescu, Petre Isachi, profesorul Gheorghe Neagu, „nasul” acestei aparitii editoriale de exceptie si sufletul evenimentului la care ne referim (pus de domnia sa la cale), doamna profesoară Codrescu, a cărei elevă a fost autoarea, având o interventie deosebită, pertinentă în idei si fin nuantată. Înainte de a spune câteva cuvinte despre carte, să spun ce plăcută impresie mi-a făcut Ingrid Cozma cu figura ei deschisă, cu fruntea largă, luminoasă, cu ochi zâmbitori.
Un om frumos si ca înfătisare, si lăuntric, puternic, de o mare naturalete, cu suflet generos, cu minte iscoditoare si multă cutezantă. Ne-a povestit cum s-au petrecut lucrurile, ce anume a purtat-o în America de Sud, în Ecuador, Brazilia, Peru, Argentina, cum vrea să înteleagă, alături de lumea occidentală, pe cea indigenă, cum îi place să lege si să unească fire diferite, experiente diverse, să întâlnească oameni feluriti, din culturi felurite, etc. Ingrid Cozma e o femeie curajoasă, care degajă o tărie sufletească, un optimism molipsitor.
Pentru ea, viata e „un cadou foarte pretios”, iar credinta ei este că „fiecare dintre noi are puterea să trăiască tot ceea ce-si doreste”, experientele sale iesite din comun fiind un exemplu grăitor în acest sens. Cele două călătorii initiatice în lumea samanilor, relatate cu belsug de amănunte semnificative, cu impresii, senzatii, observatii, reflectii, uimiri, interogatii existentiale, asocieri de idei, comparatii, etc. ne dezvăluie multe din practicile acelor „curanderos”, vindecători sau samani, cum li se mai spune, în mod curent, descriind, minutios, ceremonialurile samanice si efectele băuturii sacre (cu efect halucinogen) ayahuasca sau liana sufletului.
„Chemarea” este o carte foarte densă, cu un extraordinar palpit de viată, cu fiorul si farmecul autenticitătii. E un document trăit al unei aventuri a cunoasterii, care e greu de rezumat, de povestit de o altă voce. Asa că închei, invitându-vă la lectură, nu înainte de a nota ceea ce i se pare autoarei cel mai important lucru; aprofundarea cunoasterii de sine (e, de fapt, un străvechi principiu, înscris si pe templul de la Delphi).
Spune, asadar, Ingrid Daniela Cozma: „Până la urmă, maestrul perfect al fiecăruia dintre noi este chiar înăuntrul nostru, asteptând răbdător momentul în care se poate face auzit.” E un adevăr la care e bine să luăm aminte, ascultându-ne, atent, glasul interior.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.