8 noiembrie 2024

„CSMeii”, pe podium în Serbia

Judoka CSM Bacău pregătiți de Dorin Cruceanu se simt ca acasă în Serbia. Iar „sufrageria” lor rămâne podiumul. Au demonstrat-o și la ediția din acest an a puternicului turneu internațional „Trofej of Vrsac” de la Vrsac (Vrșeț).

„Este pentru al treilea an când concurăm aici. Practic, suntem de-ai casei”, a admis Dorin Cruceanu, cu referire la competiția care a reunit weekend-ul trecut aproximativ 600 de sportivi din 14 țări. În prima zi, „CSMeii” au avut o evoluție de…bronz, Ana Lucia Patea, Yustin Marian și Giulia Mihai urcând pe cea de-a treia treaptă a podiumului la categoriile lor.



Ziua a doua a fost de…argint. Astfel, Roxana Radu, Christina Gherasimescu și Rebeca Bejan s-au laureat vice-campioane la capătul unui parcurs cu cel puțin patru meciuri pentru fiecare, unele dintre ele contra unor adversari din țări precum Ungaria, Bulgaria, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina, Macedonia, Grecia și Croația. „Ne-am prezentat bine, iar în unele situații am fost foarte aproape de aur.

Mă bucur pentru numărul mare de medalii, semn că ne dorim performanță și pe plan internațional. Mulțumim conducerii clubului pentru susținere”, a declarat antrenorul Cruceanu, care privește deja spre competițiile viitoare:

„Nu avem vreme de respiro. Urmează o perioadă importantă. Vice-campioanele din Serbia și-au dat testul final înaintea Naționalelor U13 și U15 de peste două săptămâni, din localitatea timișoreană Dumbrăvița, pentru ca în iunie să deplasăm 18 sportivi la Jocurirle Ruhr-ului, de la Duisburg, din Germania”.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014