„CSMeii” se reunesc azi, sub comanda antrenorului care i-a resuscitat sezonul trecut, dar cu numeroase noutăți de lot. Fosta FC Dinamo Bacău își reia pregătirile mâîne, cu un nou antrenor și cu mai multe achiziții, în frunte cu Vraciu și Chirilă
Campionatul Ligii a III-a va începe pe 26 august, însă cele patru divizionare C băcăuane își reiau pregătirile la date diferite. Prima care sună goarnă este CSM Bacău, revelația sezonului trecut în Seria I. „CSMeii” se reunesc astăzi, la prânz, la stadionul „Letea”, sub comanda antrenorului care i-a resuscitat vara trecută, Cristi Popovici.
Numeroase noutăți în rândul lotului CSM Bacău: portarul Șerban Tomache (19 ani, împrumutat de la FC Botoșani), fundașul dreapta Claudiu Juncănaru (27 de ani, de la CS Dinamo București), fundașul stânga Cosmin Dumitru (19 ani, CSO Voluntari), mijlocașul central Sorin Săpunaru (29 de ani, CSM Focșani 2007) și atacantul Alexandru Aftanache (21 de ani, Bucovina Rădăuți). Iar „CSMeii”, care țintesc barajul de promovare în sezonul 2023-2024, nu vor să se oprească aici, ducând tratative pentru cel puțin încă două achiziții. La veniri multe, plecări pe măsură: Câmpeanu, Grosz, Ștefănescu, Priboi, Zaharia, Cozma, Antal și Alexandrescu. CSM Bacău se va antrena în localitate până pe 19 iulie, atunci când este fixată plecarea într-un stagiu centralizat de zece zile în apropiere de Vatra Dornei.
Mâine va fi rândul celor de la FC Bacău (fosta FC Dinamo Bacău) să pună punct vacanței. „Alb-roșii” se vor reuni la baza proprie de la Ruși-Ciutea, având un nou antrenor, Costel Enache (ultima oară la Dunărea Călărași, dar cu un trecut la Ceahlăul, Poli Iași, Astra, FC Botoșani, Hermannstadt, U Cluj, precum și la naționalele U18 și U19 ale României), un nou team-manager, în persoana lui Gabriel Voicu (ex Aerostar) și achiziții pe măsură: portarul Teo Câmpeanu, sosit de la CSM Bacău, fundașul central Mugurel Florescu de la Bucovina Rădăuți și trio-ul venit de la Aerostar și format din jolly-ul Ștefan Cosmin Pavel, mijlocașul Ionuț Chirilă și atacantul Cătălin Vraciu.
Mutări interesante efectuate de FC Bacău care, după ce în ultimele două ediții a avut ca misiune evitarea retrogradării, acum se poate gândi la obiective mai îndrăznețe. Săptămâna viitoare vine rândul Aerostarului să demareze pregătirile în vederea noului sezon.
„Aviatorii” contează, ca și până acum, pe Mișu Ionescu în calitate de antrenor principal, însă se văd nevoiți să-și refacă lotul din temelii, ca urmare a plecărilor, deloc puține. În fine, ultima care se va pune în mișcare este proaspăt promovata în Liga a III-a, Viitorul Curița. „Alb-verzii”, care intenționează să-și schimbe denumirea în Viitorul Onești, dar care, mai mult ca sigur, vor continua să evolueze și în C pe cocheta bază proprie de la Filipești/ Bogdănești, au fixat data de 17 iulie pentru începerea antrenamentelor. Viitorul îl va avea ca antrenor principal pe Giani Florian, secondat de Rareș Mihalache, în timp ce funcția de director tehnic va fi deținută de Silviu Ion. Campioana județului vizează întăriri de lot, astfel încât să facă față cu brio rigorilor ligii a treia.