25 noiembrie 2024

Crucea Rosie a impartit mere persoanelor nevoiase

Persoanele aflate în dificultate de pe raza județului Bacău, dar și din alte județe (Brăila, Buzău, Iași, Piatra Neamț, Vaslui, Galați, Harghita, Covasna, Botoșani) au primit în această perioadă mere donate de către firma SC LUC’S IMPEX SRL Itesti.

Această acțiune a fost realizată cu ajutorul Crucii Roșii Bacău, care a intermediat relația cu firma donatoare și a luat legătura cu beneficiarii pentru a afla nevoile acestora.



Astfel, aproximativ 300 de tone de mere de cea mai bună calitate, dintr-o gamă variată de soiuri – Jonathan, Starkinson sau Golden – vor ajunge la pacienții din spitalele din mun. Bacău, din orașele Buhuși, Onești și Comănești, persoanele vârstnice din Căminul de Bătrâni Bacău, copiii din cadrul caselor familiale SOS Satele Copiilor – Programul Hemeiuș.

Alți beneficiari au fost: Centrul pentru persoane cu dizabilități din Comănești, Mănăstirea Cucova, dar și persoanele aflate în evidențele Direcțiilor de Asistență Socială din Onești, Comânești, Moinești, Slănic Moldova, Târgu Ocna, Colonești, Răchitoasa, Traian, Podul Turcului, Gârleni, Secuieni, Filipeni, Filipești.

„Nu în ultimul rând, persoanele vârstnice și familiile nevoiașe, precum și cele cu mulți copii, lipsite de posibilități financiare, aflate în evidența Crucii Roșii Bacău, au primit mere. Mulțumim firmei SC LUC’S IMPEX SRL Itesti pentru donația generoasă relizată în sprijinul celor aflați în dificultate” – se arata intr-un comunicat primit la redactie.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014