@ Primbalerinii de la Teatrul Balsoi si trupa de balet „Oleg Danovski” din Constanta au semnat marti seara la Casa de Cultura un spectacol de exceptie
„Mergeti la «Spargatorul de nuci»″?, intreb pe cineva cu cateva zile inainte de venirea in Bacau a trupei de balet a Teatrului de Opera „Oleg Danovski” din Constanta. „Noi ne spargem nucile acasa”, mi s-a raspuns in gluma. Gluma, ne-gluma, am aflat de la un impresar ca in acest turneu pe care il au balerinii constanteni prin tara, cel mai rau „a mers” Bacaul. „In alte orase, s-au vandut toate biletele cu cateva zile inainte de spectacol”, ne-a declarat acesta. Sunt multi posibili spectatori ai „Spargatorului de nuci” care se izbesc de o bariera psihologica. „Ce sa caut eu acolo, ca habar n-am cine e «Cehoslovoski» asta si, oricum, nu inteleg ce vor sa demonstreze aia de se invart acolo cu costumele alea ridicole, topaind ca niste vrabii cu fustele in cap. Cand motive sa nu-l ratezi sunt atatea! Sunt doua ore in care nu faci zapping intre diversele canale de televiziune, doua ore in care nu trebuie sa iei nici o decizie in legatura cu scoala la care sa-ti dai copilul in toamna, doua ore in care nu te certi cu nimeni, doua ore in care nu te suna nimeni la telefonul mobil, doua ore in care nu ti se cere nimic si nu trebuie sa dai nimic. Sunt doua ore ale tale, numai ale tale, poti sa nu intelegi gestul unei indoiri de genunchi, poti sa nu privesti pe scena, doar sa asculti si sa meditezi, poti sa-ti dai intalnirea aia secreta, mereu amanata, cu tine. Dar „Spargatorul de nuci”, cu participarea primsolistilor de la Teatrul Balsoi din Moscova, era tot ce puteai dori, indiferent de varsta. In pauza dintre acte, pe culoarele salii Casei de Cultura, fetite de cinci anisori se descopereau deja balerine, in salturi si rotiri repetate. I-am admirat pe parintii care si-au adus copiii la acest spectacol. Ce insemna? Ca acei tanci stiu cine e Ceaikovski? Nu stiu acum, dar vor sti mai tarziu de ce nu aleg maneaua, ci Tudor Gheorghe, de exemplu. Un spectacol ca „Spargatorul de nuci” e un dar pe care nu trebuie decat sa-l primesti, cu cea mai sincera simplitate. O poveste de iarna, care aminteste de copilarie. Ce conteaza ca cineva din spatele meu si-a intrebat prietena la inceputul celui de-al doilea act, „Ce e asta, Brahms?” sau ca un altuia i s-a parut amuzant sa spuna, la vederea unui balerin cu pelerina, „Uite ninja!”. Un spectacol de calitate (ca e concert, balet sau teatru) isi ia dreptul singur, isi gaseste singur drumul catre partea din sufletul tau care va reactiona pozitiv. Si intr-o zi ai sa iti surprinzi pasii purtandu-te spre un alt asemenea spectacol, fara sa stii sigur de ce, doar partea aceea din tine va sti si asta va fi de ajuns.Scris de Laura HUIBAN
