La data de 01 iunie a.c, în jurul orei 13.30, poliţiştii oraşului Comăneşti au depistat, în flagrant, un bărbat de 31 ani, din Comăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Şupanului, aflându-se sub influenţa alcoolului.
Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
De asemenea, la aceeaşi dată, tot în Comăneşti, poliţiştii au depistat un tânăr de 22 ani, din comuna Agăş, în timp ce conducea un autoturism pe DN 12A, în interiorul localităţii Ghimeş-Făget, având o concentraţie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi ulterior, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Şi la Oneşti, la data de 1 iunie a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat de 44 ani, din comuna Sănduleni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tineretului, aflandu-se sub influenţa alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
La data 2 iunie a.c., în jurul orei 07.00, poliţiştii Biroului Rutier Bacău, au depistat un bărbat de 66 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Constantin Ene din Bacău, aflându-se sub influenţa alcoolului.
Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
La volan fără permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice
La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 19.30, poliţiştii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 42 ani, din comuna Scorţeni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mioriţei din Bacău.
În urma verficărilor poliţiştii au constatat că bărbatul în cauză nu poseda permis de conducere, acesta prezentând o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, expirată.
Totodată, în urma testării bărbatului de 42 ani cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.