O inspirată alegere repertorială a Teatrului Municipal „Bacovia” a prilejuit un spectacol foarte bine primit de public, care a ocupat toate locurile din sală. Plutea în aer bucuria de a reveni, în condiții normale, la teatru, care este arta de a fi împreună, o artă vie, prin definiție. Despre „Zăpezile de altădată” de Dumitru Solomon este vorba, o comedie spirituală, lejeră, nu din categoria „grea” a dramaturgului renumit pentru teatrul lui cu filosofi, „Socrate”, „Platon”, „Diogene câinele”, pentru „Arma secretă a lui Arhimede” și „Elogiul nebuniei”, scrise în anii’70-’80 ai secolului trecut.
Piese importante, cu subtext, cu mesaj subversiv, pentru că vorbeau despre libertate când în România era un sistem închis, dictatorial. Umorul subtil, ironia subțire, fantezia, ping- pong-ul replicilor, personajele bine conturate, răsturnările amuzante de situații sunt atuurile comediei lui Solomon, și tema, bineînțeles, fiindcă este vorba despre dragoste. Mai precis, despre vârstele acestui sentiment, cel mai fragil dintre toate. Cuplul din „Zăpezile de altădată” este surprins în două ipostaze, la începuturile romantice, pline de elanuri, de promisiuni pe viață legate de forța de nestăvilit a iubirii, și după douăzeci de ani, când oboseala, rutina s-au instalat într-o căsnicie la fel ca multe altele.
În spectacolul băcăuan, regizorul Marius Gîlea (având-o ca asistentă de regie pe Andreea Lucaci) s-a oprit, pentru interpreții cuplului tânăr la Bianca Babașa și Vlad Nicolici, foarte potriviți în rol, simpatici, cu o admirabilă plasticitate corporală și un entuziasm juvenil, o prospețime cuceritoare. În cea de-a doua parte a poveștii, cea mai consistentă dramaturgic (și cu pătrunzătoare observații psihologice), protagoniști sunt Eliza Noemi Judeu și Valentin Braniște. Ei figurează cuplul ajuns la vârsta maturității, instalat într-un trai domestic liniștit, Până într-o seară foarte târzie, când femeia se întoarce de la un spectacol, total răscolită, având brusc revelația eșuării mariajului ei. Care băltea în ape stătute, fiindcă el, soțul, nu era decât un individ apatic, plictisit, cu tabieturi, pe scurt, „un mediocru”. Așa că, în noaptea aceea, ea decide să tranșeze subiectul, strigându-și, bovaric, nefericirea (sub influența piesei de teatru, una romantică, desigur, dar și a lecturilor din niște reviste feministe), în timp ce bietul om pică de somn, peripețiile care urmează fiind de tot hazul. În iureșul întâmplărilor nocturne sunt implicate și alte două personaje, individualizate cu umor, cu o notă de pitoresc de Nina Ionescu și Ștefan Ionescu.
În personajul Ea, actrița Eliza Noemi Judeu ne surprinde prin dezvăluirea unei laturi mai puțin cunoscute a talentului ei, scoțând la iveală resurse de comediană, pe care le risipește cu dărnicie în acest spectacol, făcând un rol excelent, cu vizibilă poftă de joc, în care o acompaniază, în aceeași notă de plăcere a jocului, Valentin Braniște. Un soț bonom, tolerant, cumsecade, dar doborât de somn la acea oră înaintată, până când atinge un punct de fierbere, sub presiunea acțiunilor nesăbuite ale consoartei, când întoarce foaia, devenind chiar sarcastic, aceste treceri de mare efect comic fiind marcate expresiv, în crescendo, de Valentin Braniște.
Lăudabil întru totul este felul în care Dumitru Rusu s-a transpus într-un rol de statuie care coboară de pe soclu ca să risipească iluziile îndrăgostiților, rostind, pe un ton apodictic, adevăruri cu gust amar: „Dragostea este sentimentul cu cel mai mare grad de mortalitate”.
Spectacolul cu „Zăpezile de altădată” nu epatează prin nimic, nu sondează în straturi mai adânci, pe care piesa le are, ca orice comedie bună cu sâmbure amar. Dar este o montare atent condusă de regizorul Marius Gîlea, fluentă, curată. Decorul lui Vladimir Turturică este realist și cam încărcat, în contra curentului minimalist la modă, iar muzica lui Călin Grigoriu amintește de șlagărele de odinioară, contribuind la nota agreabilă a spectacolului, una pe gustul unui public foarte larg.
