Exista opinia, impartasita, deocamdata, in subteranele gândirii economice, cum ca actuala criza economica pe care o traverseaza omenirea nu seamana cu nici una anterioara iar pentru depasirea ei nu mai sunt valabile aceleasi metode ca pâna acum.
Ca actuala criza nu e o criza a capitalului, a pietelor, si ca, oricâti bani s-ar pompa in economie, oricât s-ar reduce dobânzile de referinta, orice s-ar face, situatia de ansamblu nu se va remedia pentru ca e vorba de o criza a sistemului. Si pentru a iesi din impas trebuie regândit sistemul economic mondial.
Momentan, aceasta teorie este prea putin acceptata de liderii economici si politici. E dificil pentru seful unui stat occidental, de exemplu, sa accepte ca sistemul capitalist a ajuns in impas si ca trebuie schimbat. E dificil pentru un lider politic sa vina si sa explice maselor, dupa ce ani de zile a sustinut ca sistemul capitalist este singurul viabil, ca, de fapt, sistemul a ajuns la limita posibilitatilor sale si ca trebuie inlocuit cu altceva.
Si totusi, pietele se confrunta cu probleme grave. Lumea nu mai consuma. Nu cu aceeasi frenezie ca in anii trecuti. Si asta afecteaza productia. Scaderea productiei afecteaza piata materiilor prime si a energiei, a transporturilor. Si asa mai departe, pentru ca este vorba de un cerc vicios. Lacomia a ucis clasa de mijloc; polarizarea sociala ucide economia. Saracii ar cheltui dar nu au ce, clasa de mijloc, câta a mai ramas, pune banul la ciorap iar bogatii, desi cheltuiesc, sunt prea putini ca sa conteze in ansamblu.
Paradoxul este ca economia mondiala moare desi suntem mai bogati ca niciodata; totusi, modul in care este impartita bogatia este raspunzator pentru ceea ce se intâmpla. Fie ca ne place, fie ca nu, e necesara o redestribuire a avutiei. Si acest lucru se va intâmpla intr-un mod violent. Pentru ca este clar ca nimeni nu-si imparti bogatia de buna voie.
