15 noiembrie 2024

Criza musca adânc din pensiile bacauanilor: Fara bani, in prag de iarna

Loviti in plin de deciziile guvernelor Boc prin care le-au fost reduse pensiile, mii de pensionari din tot judetul s-au vazut cu veniturile injumatatite, dupa ce au imprumutat bani de la banci sau i-au girat pe altii la contractarea unui credit si pe care, ulterior, nu au mai avut cum sa-l returneze.

Astfel, cu pensiile injumatatite, batrânii au ajuns sa traiasca de la o luna la alta. Potrivit Casei Judetene de Pensii (CJP) Bacau, in evidentele institutiei figureaza aproape 3.800 de pensionari asupra veniturilor carora s-au instituit peste 7.100 de popriri.



Popririle provin din datorii acumulate de pensionari sau de cei pe care i-au girat catre cooperative de credit, banci sau cooperativele de ajutor reciproc ale pensionarilor ori la impozite si taxe locale pe care nu le-au achitat la timp. Pentru ca nu au reusit sa ajunga la timp la banci pentru a plati ratele la credite, unii dintre vârstnici au ajuns sa aiba veniturile diminuate cu o treime sau chiar la jumatate. Bunaoara, potrivit CAS Bacau, unii beneficiari de pensie au una, doua sau chiar mai multe popriri.

“Popririle sunt infiintate in baza titlurilor executorii emise de catre CAR-uri – 1.917, executari judecatoresti – 1.632, diverse banci – 142, consilii locale, ANAF, Casa de Sanatate etc”
Alina Iftode, director CAS Bacau.

In total, cei peste 3.800 de pensionari trebuie sa returneze câteva zeci de miliarde de lei vechi bancilor sau statului. Potrivit reglementarilor legale, unui pensionar pe numele caruia a fost emisa o decizie de executare, Casa de Pensii poate decide retinerea unei treimi din pensie. In situatia in care intervine si a doua sau a treia poprire, suma care va fi retinuta din pensie creste la jumatate din venitul pensionarului. Grav este ca numarul pensionarilor care nu-si mai pot achita datoriile este în crestere.

De la o zi la alta, numarul deciziilor de impunere se tot mareste, sumele ce trebuie retinute de la pensionari fiind din ce in ce mai mari. Si asta in conditiile apropierii sezonului rece, când cheltuielile lunare ale acestora vor fi mult mai mari. “Culmea e ca, la noi, pensionarii sunt cei mai constiinciosi si vin cu regularitate sa-si achite imprumuturile. Cei mai multi sunt din mediul rural care au avut nevoie de bani fie pentru a rezolva unele probleme medicale, fie pentru a cumpara lemne pentru incalzit pe timpul iernii”, spune Stelian Bejan, directorul unei banci cooperatiste din Bacau.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014