Criza invatamantului, invatamantul crizei: Evaluarea si evaluatorii

Cine evalueaza la bacalaureat, la alte examene nationale? Cei mai buni profesori, veti raspunde dumneavoastra. Aiurea! În cele mai multe situatii, evalueaza cei care raspund la telefon atunci cand sunt convocati, cu o zi înainte sau chiar în prima zi a evaluarii, de catre inspectorii scolari sau de catre membrii comisiilor de bacalaureat. Daca un profesor n-are chef de corectat teze, nu raspunde la telefon si gata. N-ai ce-i face. N-are semnat un angajament de participare la evaluare, zice ca n-a avut semnal la telefon, ca a avut o problema cu soacra… Faptul ca între notele initiale si cele de la recorectare sunt uneori diferente mai mari de 1,50 de puncte nu este o surpriza. Nu avem un corp profesionist de evaluatori. Am întalnit si evaluatori îngamfati, de genul „nota zece este doar a profesorului”, desi asemenea evaluatori n-au avut ocazia, într-o cariera didactica, sa le fie promovat macar un singur elev la o faza judeteana a unui concurs.
În Israel, de pilda, un fost coleg, profesor de fizica, este membru al corpului national de evaluatori. N-are norma didactic. Prin examene foarte exigente, periodic îi este verificata competenta. Evaluatorul sta acasa si asteapta sa-i soseasca, prin posta, teste de la diferite examene, concursuri nationale. Testele au sub sigiliu un cod al candidatului, nu numele acestuia. Evaluatorul habar n-are din ce colt al tarii vin lucrarile. El are un ragaz de o luna de zile pentru a corecta testele. Nu e nicio graba. Evaluarile temeinice au nevoie de timp. Evaluate, testele sunt transmise, tot prin posta (aia israeliana…) unui centru national de coordonare. Aici, prin sondaj, sau în cazul unor contestatii, lucrarile pot fi reevaluate. Daca evaluatorul initial a gresit stiintific, îl paste demiterea. Eventualele cazuri de frauda sau încercari de fraudare constituie infractiuni penale, cu efectele stiute. Exista si un corp al supraveghetorilor/asistentilor de examene. Nici acestia nu au norma didactica. Stau în bloc-starturi si asteapta sa fie chemati în institutii care organizeaza examene. Va imaginati ca la examene nu au camere de luat vederi, nu cultiva pile, copiatul, suflatul. O eventuala tentativa de acest gen nu ar duce doar la pierderea slujbei, ci si la înfatisarea într-o instanta de judecata. Un asemenea evaluator, originar din Buhusi, ne-a marturisit ca slujba sa este foarte importanta si stresanta. Salarizarea evaluatorilor si a asistentilor este realizata la standarde israeliene…
La noi, profesorii sunt, în acelasi timp, de toate: au norma didactica, sunt asistenti, evalueaza, reevalueaza, fac parte din comisii de organizare etc. Profesionalizarea competentelor este în suferinta. Salarizarea este cea stiuta. În plus, evaluarea trebuie realizata, din cauza calendarului „strans” al examenelor, în pripa. Cunosc evaluatori care la ultima proba a bacalaureatului au trebuit sa corecteze – din cauza penuriei de corectori – în doar o zi si jumatate, („Grabiti-va, trebuie sa dam rezultatele!”) peste o suta cincizeci de teze. Omeneste, în asemenea situatii greselile de evaluare, desi impardonabile, sunt de asteptat. Avem probleme si cu elaborarea subiectelor si baremelor pentru examene si concursuri. Si aici suferim de lipsa profesionalizarii. În multe situatii, la disciplinele profilurilor umane, mai ales, baremele de corectare sunt atat de vagi, încat subiectivitatea evaluarii este la ea acasa. La discipline ca matematica si fizica exista o moda nationala a elaborarii unor subiecte cu grad de dificultate sporit, ca si cum candidatii ar pofti la o cariera academica. Veleitarismul face, de multe ori, legea. (Ion Fercu)