Doar trei unități administrativ-teritoriale din județ nu au aprobat prin hotărârea Consiliului Local (CL) asumarea datoriei către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS), care reprezintă costul colectării, transportării și depozitării deșeurilor, și plata sumei respective.
E vorba despre Dărmănești, Secuieni și Huruiești. Orașul Dărmănești are de achitat pentru 2017 și 2018 suma de 1.489.000 de lei, Secuieni, circa 58.000 de lei, iar Huruiești, 12.000 de lei.
În ședința de vineri, 15 martie, CL Dărmănești ar trebui să-și asume datoria și plata acesteia după aprobarea bugetului. Cel puțin așa a promis primarul Toma Constantin.
„Sper că CL Dărmănești va avea înțelepciunea celorlalte 61 de consilii locale din județ și va lua decizia corectă”, a declarat Bogdan Seto, directorul ADIS. CL Secuieni, în loc să aprobe hotărârea care ar debloca situația, a acționat în judecată asociația din care face parte.
„Deși s-a dovedit că ADIS câștigă în instanță și atunci când este atacată, și atunci când atacă, unele dintre UAT-urile care beneficiază de servicii de salubrizare exclusiv prin intermediul ADIS și al operatorilor cu care s-a încheiat contract aleg să cheltuiască bani pe onorariile avocaților”, declară directorul executiv al ADIS.
O bună parte dintre UAT-uri, mai exact 45, au plătit deja facturile lunii ianuarie pentru serviciile de salubrizare, dar mai sunt de achitat cele pentru februarie. „Criza e depășită la nivel operațional, doar cele trei UAT-uri fiind limitate la depozitate”, arată Bogdan Seto.
Acestora li se permite să aducă la Celula 2 Bacău doar o mașină de gunoi pe lună. E foarte puțin, față de necesar. De exemplu, cantitatea produsă în orașul Dărmănești este de cinci mașini pe săptămână. Unde este dus restul gunoiului? „Această întrebare ar trebui să și-o pună Garda de Mediu”, afirmă Bogdan Seto.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.