15 noiembrie 2024

Criza COVID – 19: De joi, se dă startul granturilor pentru capital de lucru

Administratorii de firme din județ pot depune cererile pentru obținerea de sprijin financiar nerambursabil din partea statului pentru asigurarea capitalului de lucru. Startul se dă joi, 22 octombrie, începând ora 10.00. Înscrierile pot fi făcute până pe 28 octombrie, cu posibilitatea prelungirii termenului, așa cum s-a întâmplat cu microgranturile de 2.000 de euro.

Depunerea cererilor se face accesând link-ul granturi.imm.gov.ro. Pot solicita acest sprijin firmele ale căror activități au fost afectate de pandemie, direct sau indirect, ca urmare a interdicțiilor intervenite în perioada stării de urgență sau a celei de alertă. În aceste condiții, la depunerea cererilor, va fi nevoie de atașarea certificatelor de situații de urgență (albastre sau galbene, după caz), care trebuia obținute deja, termenul legal expirând luna trecută.



Sprijinul, în funcție de cifra de afaceri

Sumele pe care le pot primi antreprenorii sunt în funcție de cifra de afaceri din anul precedent. Astfel, IMM-urile cu o cifră de afaceri de 5.000 – 13.500 euro pot primi un sprijin de 2.000 euro, cele care au avut afaceri de 13.501 până la 1.000.000 euro, valoarea grantului va fi de 15% din volumul acestora, însă nu mai mult de 150.000 euro. În fine, și firmele cu cifra de afaceri de peste 1 milion de euro ar putea primi un grant de maximum 150.000 euro. Sumele se acordă după principiul „primul venit, primul servit”, în limita fondurilor.

Dacă nu sunt cheltuiți, banii trebuie returnați

Granturile pentru capital de lucru se dau doar IMM-urilor din anumite domenii de activitate și doar pentru anumite cheltuieli, cum ar fi cea cu TVA (dacă este nerecuperabilă), datoriile restante aferente taxelor și impozitelor salariale, datoriile și facturile emise anterior semnării contractului ș.a. De altfel, solcitanții vor trebui să depună o declarație pe propria răspundere prin care se obligă să nu folosească banii în alte scopuri decât cele prevăzute de normativ, în caz contrar fiind obligați să returneze ajutorul de stat, inclusiv accesoriile. În plus, și sumele nefolosite vor trebui înapoiate statului dacă acestea nu au fost cheltuite pe perioada contractului de finanțare.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014