24 decembrie 2024

Criza a transformat magazinele second-hand în afaceri de prima mână

O afacere profitabilă pe timp de criză pare a fi magazinul second-hand. În timp ce firme cunoscute de îmbrăcăminte își închid afacerile, magazinele second au invadat orașul. Vânzările au crescut simțitor, mai ales, odată cu începerea noului an școlar. Părinții fac o economie, patronii obțin profit.

Chiar și în perioade de reduceri de sezon, magazinele tradiționale sau mall-urile sunt pustii, pentru că băcăuanii aleg să cumpere, din ce în ce mai des, de la „second”. Părinții au de unde alege: marfa este variată și la prețuri diferite. Cu toate acestea, mulți se feresc să recunoască faptul că mai cumpără produse din aceste magazine. Alții susțin că nu ar cumpăra niciodată ceva de aici. „Calitativ am auzit că sunt bune, dar nu cumpăr. Eu și pe cele noi le spăl. Mă uit, dar mi-e rușine să intru. În schimb, am văzut și medici care cumpără”, ne-a spus Laura Savin. „Nu aș cumpăra, am o reținere, nu că mă dau banii afară din casă. Nu mă port după costume de firmă, dar nici acolo nu am ajuns. E o treabă bună pentru cei mai modești financiar”, este de părere Gheorghe Mihalache.



„Contează calitatea”

Pentru alți părinți însă contează, în special, calitatea hainelor și mai puțin de unde sunt achiziționate. „Chiar am cumpărat, dar arătau mai bine decât cele din magazine, cu material mai bun. Sunt haine care merită, dacă sunt de bună calitate. Te uiți și la preț, mai ales când ai doi copii de îmbrăcat”, ne-a spus Claudia Neculai, mamă. Iar opinia sa este împărtășită pe scară largă. O dovedesc statisticile. Potrivit ultimului sondaj al Asociației Naționale pentru Second-hand și Economate, realizat în rândul membrilor, vânzările în acest domeniu au crescut anul trecut în medie cu 31 la sută. În plus, și patronii și-au cosmetizat magazinele ca să arate cât mai cochet și să atragă astfel clienții.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img