2 noiembrie 2024

Cristi Minculescu şi Iris, răsplătiţi cu săli pline şi ropote de aplauze pentru decizia de a fi “Din nou împreună”

Din lista celor 14 orașe pe care le parcurge turneul național “Din nou împreună”, pe care Cristi Minculescu și Iris îl desfășoară în perioada 18 septembrie-15 octombrie 2015, primele 3 orașe au fost bifate cu succes.

Astfel, atât în cadrul concertului de la Pitești, cât și la Craiova și Timișoara, pe lângă momentele emoționante, în care Cristi Minculescu și Iris au cântat împreună cu publicul minute întregi din refrenele unor hituri precum “Cine mă strigă în noapte”, “Doamna în negru”, “Să nu crezi nimic” și “De vei pleca”, un alt moment memorabil, care a stârnit ropote de aplauze, a fost și solo-ul de tobe al lui Nelu Dumitrescu.



Mai mult, după fiecare spectacol, un număr de 10 fani, aleși în urma unei trageri la sorți organizate în fiecare sală de concert pe baza biletelor achiziționate, s-au întalnit în culise cu Cristi Minculescu și Iris, culegând autografe si făcând fotografii cu artiștii preferați.

“M-am bucurat să văd cum suporterii noștri vechi vin acum la concertele noastre însoțiți de copiii lor. Încrederea lor neclintită în noi ne-a făcut să pornim din nou la drum în această formulă. Sper ca și în următoarele orașe să avem parte de cel puțin aceeași atmosferă ca la Pitești, Craiova și Timișoara. Următoarele concerte din cadrul turneului sunt în Cluj Napoca, Suceava, Iași și Bacău”, încheie Cristi Minculescu.

Miercuri, 30 septembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Cristi Minculescu și IRIS așteaptă fanii băcăuani în număr cât mai mare, să cânte împreună hit-urile binecunoscute.
Biletele pot fi cumparate de la casa de bilete a Casei de Cultură a Sindicatelor, din rețeaua magazinelor Germanos, Orange , Vodafone și Diverta, dar și online, de pe www.iabilet.ro




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele știri

spot_img
Comandat de AUR Bacău, CMF 11240014
spot_img