Interviu cu Eugen Goldan, comisar sef, expert criminalist, seful Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Politie al Judetului Bacau
– In tinerete eram un pasionat cititor de literatura politista, de la Rodica Ojog Brasoveanu la Agatha Christie, de la Ion Tipsie (fost politist) la Connan Doyle, de la autori americani la cei francezi. Imi placea la englezi argumentatia analizelor, la francezi intuitia si frumusetea desfasurarii anchetelor, iar la români rigoarea si munca in echipa, politist, medic legist, procuror. Era literatura, politistul, comisarul, detectivul ieseau mereu invingatori. Lucrati la Serviciul de Criminalistica de multi ani, cum este in realitate?
– Realitatea nu este departe de ceea ce ati citit sau citim in romane, in care, pe lânga partea de fictiune, exista si mult adevar. Multe cazuri din romane se bazeaza pe realitati. Autorii, in cele mai multe subiecte au anticipat sau au cunoscut munca politistului, a procurorului sau comisarului, depinde de tara unde se petrece actiunea. Cât priveste observatiile dumneavoastra cu privire la activitatea de investigatii criminalistice, intotdeauna se face in echipa. Pe lânga cei nominalizati, am mai putea adauga lucratorii de la investigatii criminale, de la ordine publica, circulatie, procuror, medic legist, alti specialisti, in functie de natura si gravitatea infractiunilor. Pe lânga cercetarea la fata locului, extrem de complexa, laborioasa, urmeaza o cercetare, o munca de laborator, unde are loc evaluarea si prelucrarea probelor, coroborarea lor, urmate de expertize pe baze stiintifice.
– Spuneam ca autorii mei preferati ii conduceau pe anchetatori spre un final asteptat: depistarea, prinderea si arestarea infractorului…
– Aici realitatea este putin diferita. Pot afirma ca, pâna la urma, infractorul este descoperit, mai repede sau mai târziu. Dupa cum stiti nu exista infractiune fara a lasa urme. In interactiunea dintre prezumtivul autor si mediul inconjurator, in mod natural ramân urme, depinde de pasiunea, priceperea si profesionalismul celor care lucreaza de a le vedea, de a le identifica, analiza si exploata in vederea identificarii autorului. Depinde de mai multi factori, de imprejurari, de conditii si, de ce sa nu o spunem, depinde si de inteligenta autorului, de «experienta» lui, sa nu credeti ca avem de a face numai cu incepatori, numai cu novici. In munca noastra am avut de a face cu infractori versati, recidivisti, care cunosc bine legile, procedurile.
– Si dumneavoastra, si opinia publica stie ca in municipiul Bacau sunt câteva cazuri de omor, de crime ai caror autori nu au fost depistati, nu sunt cunoscuti.
– Da. Nu stiu daca sunt mai multe sau mai putine, insa ele exista, si nu numai la noi, in tara, oriunde in lumea asta sunt infractiuni in care, la un moment dat, exista doar indicii, in altele cercetarile, din punctul nostru de vedere, nu au fost finalizate. Investigatia noastra este pur tehnica, in ceea ce priveste mersul anchetelor nu as putea sa va spun mai multe, deoarece ele sunt intr-un anumit stadiu de cercetare, sunt date, probe care urmeaza sa fie exploatate. Acest lucru depinde de cel care conduce ancheta.
– Omorul ca infractiune se prescrie?
– Da, dupa 15 ani.
– Imi vorbeati de o larga colaborare in rezolvarea unor infractiuni, insa, concret, cu ce se ocupa Serviciul Criminalistic, care este, ca sa spunem asa, obiectul de activitate?
– Sunt doua mari activitati pe care le desfasuram: cercetarea la fata locului, in infractiuni care tin de competenta politiei, activitate care consta in stabilirea starii de fapt, a imprejurarilor in care s-a comis infractiunea, se procedeaza la prelevarea urmelor de la fata locului, se ambaleaza si se trece la evaluare. Urmeaza apoi exploatarea acelor urme prin expertize si constatari tehnice criminalistice, este vorba de criminalistica clasica. Probele biologice sunt trimise la Institutul National de Criminalistica, la fel se procedeaza si cu expertizele chimice, fizice, noi valorificam – cu preponderenta – urme papilare, urme lasate de obiecte, inscrisuri. Cercetarea este coordonata de procuror, sunt cercetari care se efectueaza de catre politie, iar altele de catre parchet (omoruri, tâlharii etc.) Ati vazut ca la unele infractiuni cercetarea se extinde pe un timp indelungat, folosind partea stiintifica a politiei. Va dau ca exemplu un accident de circulatie. Cine merge la fata locului? Structura specializata, Politia Rutiera si criminalistul, intervine apoi expertul tehnic, este foarte complicat si nu are rost sa detaliem. Fara a da nume, la Onesti s-a produs un accident de circulatie, victima a decedat pe partea carosabila, autorul a disparut, insa la fata locului a ramas un fragment de plastic. In colaborare cu specialisti din domeniul auto am incercat sa aflam de la ce tip de masina provine acel fragment, am identificat marca masinii, coroborata cu urmele de la fata locului am stabilit dinamica producerii accidentului, apoi colegii de la Circulatie si alte forte au plecat la identificarea, pe zona respectiva, a autovehiculului si a posesorului si apoi a autorului infractiunii. Fragmentul de plastic provenea de la autovehiculul depistat.
– In acceptia mea, criminalistul se ocupa doar de omoruri, lovituri cauzatoare de moarte, fapte extrem de grave, dumneavoastra imi spuneti acum de accidente de circulatie…
– Este adevarat, munca noastra se extinde de la furturi, spargeri, distrugeri, accidente de circulatie, omoruri, tâlharii etc., la toate infractiunile unde ramân urme, pe baza carora se pot stabili imprejurarile si autorii. Repet, tot ceea ce inseamna tehnica si stiinta ne apartine noua. Criminalistica este una dintre primele stiinte moderne de granita care s-a conturat ca stiinta a procesului judiciar la finele secolului XIX, gratie intelepciunii magistratului si pedagogului austriac Hans Gross – autor al «Manualului judecatorului de instructie in sistemul criminalisticii» – oferind astfel justitiei instrumentele desprinse din totalitatea cunostintelor, bazate pe descoperiri stiintifice care sunt in masura sa contribuie in mod eficient la aflarea adevaului indiferent in favoarea cui este stabilit. Noi avem specialisti in criminalistica clasica, restul probelor si analizelor merg la Institutul National de Criminalistica.
– Cum ajunge un politist la Criminalistica?
– Acum organizarea este alta la nivelul Academiei de Politie, insa la timpul meu am terminat profilul, primi doi ani au fost de studiu general, iar ultimul an de specialitate. Mi-a placut foarte mult tehnica, am o pasiune pentru tehnica, criminalistica este diversa, nu faci mereu acelasi lucru, niciodata nu vei avea doua infractiuni identice. Este exclusa monotonia in munca unui criminalist. Stiinta avanseaza, mereu trebuie sa fii la curent cu noutatile, cum, normal, evolueaza si modurile de operare, tipurile de infractiuni. Sa va dau un alt exemplu: furturile din bancomate, modul de operare presupune stiinta, nu? Normal ca si politistul trebuie sa avanseze, sa apeleze la noi tehnici de cercetare. Dar nu-i de-ajuns, nu-i suficient sa vezi, trebuie sa cercetezi, sa faci legaturi cauzale, sa pleci de la un efect si ajungi la cauze.
– Ancheta s-a terminat, ce urmeaza?
– Nu facem anchete, noi facem investigatii, colectam probele si le trimitem catre anchetator, care poate dispune asupra lor. Noi identificam persoana care a creat urmele, a-l pune in postura de autor al infractiunii nu este de competenta noastra, ci a organului de cercetare penala, care procedeaza la cercetarea altor probe, audieri de martori, expertize etc., dupa care situeaza acea persoana in postura de prezumtiv autor. Stiti ca pâna la condamnarea definitiva nu poate fi autor, doar instanta dispune.
– Trei proceduri stârnesc interesul publicului in desfasurarea unor investigtii: portretul robot, reconstituirea si testul ADN.
– Portretul robot este folosit de foarte mult timp. El se finalizeaza dupa descrierile victimelor, martorilor, iar specialistul, artistul grafic, il creioneaza dupa acele informatii (avem asemenea specialisti, acum sunt si softuri specializate) si se face public sau nu. Politia apeleaza des la sprijinul populatiei in identificarea unor persoane banuite a fi prezumtivi autori, martori etc. ADN-ul, o descoperire de data recenta, foarte controversata la vremea ei, este o analiza care conduce la probarea ca persoana respectiva a fost prezenta la fata locului, a luat contact cu anumite obiecte din câmpul de cercetare.
– AND-ul este o proba indubitabila, indestructibila.
– Nu exista niciodata o regina a probelor. Toate probele au importanta lor, depinde de anchetator, de investigator sa le puna in ordinea fireasca, sa le exploateze corespunzator. Nu exista o proba «cea mai…». Nu pot lua ADN-ul si sa spun X este autorul infractiunii. Sunt probe directe, indirecte, pro si contra. Toate trebuie sa conduca la stabilirea adevarului. Nu asta este menirea noastra? Mai este si testul poligraf, care nu este obligatoriu, se face doar cu acordul persoanei, nu poti sa-l legi fortat de aparat, aici este vorba de emotii, de starea psihica, de relaxare. Un test poligraf este un indiciu in plus, raportul specialistului este mijloc material de proba. Cât priveste reconstituirea, este o procedura uzuala, decisa de organul de cercetare penala, care vrea sa-si explice conditiile si alte imprejurari in care s-a comis fapta: de ce, cum, mai ales cum, se verifica anumite ipoteze. Sunt persoane care isi iau pe propria raspundere comitrea unor fapte, simpla recunoastere nu este o proba, ea trebuie verificata din toate unghiurile, coroborata cu o multitudine de alte probe. Revin si spun ca nu exista o regina a probelor, cine crede asta inseamna ca nu are ce cauta in aceste structuri.
– Domnule comisar sef, sunteti in Politie de multi ani…
– Din 1985…
– Spuneti-mi ceva despre primul dumeavoastra caz la care ati participat, unul important.
– Noi nu impartim evenimentele, cauzele in importante sau mai putin importante. Au fost multe. Sa incerc. Dintr-o localitate din judetul Bacau, am primit o sesizare ca o persoana a fost gasita decedata prin spânzurare. Ne-am deplasat la fata locului, era o casa pe un deal, nu avea lumina electrica, era seara, am folosit luminile de la masina, victima era spânzurata cu un ciorap de un suport al fumoarului, nu erau urme de ravasire, am miscat victima si am vazut pe o caldare plina cu porumb o urma de sânge, care, la prima vedere, nu avea ce cauta acolo. Examinând cadavrul, am gasit intre degete câteva fire de par scurte, care nu erau ale victimei. Am mai descoperit ca doua degete de la o mâna, aratatorul si inelarul erau despicate, cu acea leziune nu putea sa-si puna streangul de gât. Au intervenit suspiciunile, am prelevat urme, am investigat si s-a ajuns la concluzia ca nu putea fi vorba de sinucidere. Prin analiza firelor de par, am identificat si autorul, un nepot al victimei. In urma unui conflict spontan de la pamânt, batrâna a cazut cu mâna pe marginea caldarii, probabil a lesinat in urma unor lovituri, a decedat si autorul a vrut sa duca in eroare modalitatea de deces a batrânei si a spânzurat-o. Un alt caz interesant, destul de complicat, a pornit de la un prezumtiv omor si s-a ajuns la sinucidere. Am gasit victima intr-o balta de sânge, intinsa pe jos, avea gâtul taiat. Parea o crima. In casa, niciun cutit. Undeva in curte, câteva urme de sânge pâna la un cutit. Era imposibil, ne-am zis, ca omul sa-si taie gâtul si apoi sa mai si arunce cutitul la câtiva metri. Pe o masa era o piatra de polizor, iar pe jos urme de la ascutirea cutitului. Totul ne ducea cu gândul la sinucidere. Impreuna cu cei de la Judiciar, cu alti investigatori am stabilit, dupa câteva zile, ca sotia lui l-a surprins chiar in momentul când se sinucidea, i-a luat cutitul si, din pragul usii, l-a aruncat in curte. Prea târziu. Caz inchis, rezolvat.
– Ati gresit vreodata, domnule comisar sef?
– Depinde de cine apreciaza. Pentru unii poate fi o greseala, pentru altii nu. Greseala? Mereu trebuie sa te raportezi la ceva. Sa ne lamurim, eu nu stabilesc autori, eu stabilesc autorul urmei, al urmelor. Daca ai elemente te pronunti, daca nu ai nu te pronunti. Este posibil sa se comita greseli, poate nu neaparat greseli, omisiuni este posibil. Vorbeam de pregatire, de experienta, de folosirea tuturor posibilitatilor pe care le ai la indemâna in investigarea probelor. Se fac primele investigatii, se evalueaza si, daca este necesar, se poate reveni la fata locului, la cauze, la persoane pâna ce se inchide cercul.
– Criminalistul este un om discret, nu iese toata ziua in presa, la televizor. De ce? Uneori, tacerea, lipsa de informatii pot naste indoieli, suspiciuni.
– Noi suntem tehnicieni, ne facem treaba, iar legatura cu presa, cu comunitatea o tin cei in drept, care conduc institutia.
– Exista o presiune publica, un interes fata de un eveniment, de un caz, exista obligatia de a informa opinia publica privind mersul unor anchete, mai ales daca a trecut ceva timp de la producerea evenimentului. Este important pentru comunitate, dar foarte important este pentru familii.
– O simtim si noi, la diferite nivele. Informarea se face prin intermediul celui care ancheteaza cazul, fie el politist sau procuror. Noi nu lucram cu publicul.
– Vorbeam de pregatire, de continuarea pregatirii personalului. Cum se face concret?
– Exista literatura de specialitate, reviste, internet, exista cazuistica si mai exista centre zonale de pregatire a criminalistilor. Eu sunt seful Centrului de Pregatire pe zona Moldovei.
– Exista in folclor o zicala: toti gainarii sunt arestati, iar criminalii umbla liberi. Cum comentati?
– Nu comentez, insa pot sa emit o parere: «gainarii», cum le spuneti dumeavoastra, poate nu au suficiente cunostinte pentru a ascunde fapta, «profesionistii» au in spate tehnica, experienta, bani. Este doar o parere, insa este putin probabil ca vinovatii sa nu ajunga in instanta, sa primeasca o pedeapsa, ca este mai mare sau mai mica. Nu pot sa ma pronunt. Judecatorul este cel care apreciaza, stabileste.
– Se vorbeste tot mai mult in ultimul timp despre reintroducerea pedepsei cu moartea pentru fapte extrem de grave. Ce parere aveti?
– Este complicat sa te pronunti, insa ne uitam in jur si vedem ca aceasta pedeapsa a fost scoasa din aproape toate legislatiile europene. Putem comenta, putem aprecia, insa nu putem elimina greselile din justitie. Ce ne facem atunci când este condamnat un nevinovat? Suntem atât de perfecti incât sa nu comitem greseli? Apreciati si dumneavoastra! Noi trebuie sa tindem catre perfectiune ca sa aplicam pedeapsa cu moartea. Cum nu exista perfectiune, nu ne putem lua o asemenea raspundere. Este opinia unui om care lucreaza de câtiva ani in acest domeniu.
– Toate serviciile, toate structurile, birourile, fiecare politist isi au importanta lor in sistem, ce are, totusi, in plus politistul de la criminalistica?
– In primul rând, pasiunea. Un criminalist, daca il iei si il duci la un alt serviciu se adapteaza mai usor, invers este mai greu. Aici lucreaza, muncesc doar cei care au pasiune pentru aceasta munca, este exclusa rutina.
– Dormiti linistit?
– Da.
– Vorbim de mai bine de o ora si n-am spus cine este Eugen Goldan?
– Sunt absolventul Scolii Militare de Ofiteri Activi a Ministerului de Interne, a Facultatii de Drept, am cursurile postuniversitare in domeniul Circulatiei si Master in management. Sunt posesorul unui brevet de invetie. O echipa, nu numai eu, a lucrat la un soft de comparare a scrisului de mâna pentru a identifica persoana care a efectuat acel inscris. A venit criza si la noi, inventia este intr-o anumita faza si, când vor fi bani, o vom finaliza. Este brevetata si mai trebuie dezvoltata pentru a fi utilizabila. V-am spus ca sunt pasionat de tehnica, de masini, de tehnica fotografica, de ceasuri, citesc foarte mult si imi petrec cu familia putinul timp pe care il mai am la dispozitie. Scriu des articole in revistele de specialitate, sunt expert criminalist si des solicitat in foarte multe cazuri. Acum sa nu credeti ca suntem niste eroi, suntem oameni obisnuiti, insa cu expertiza in acest domeniu, obiectivul nostru fiind stabilirea adevarului. Suntem slujbasii adevarului.
