Un tânăr în vârstă de 22 de ani din Buhuși a ajuns după gratii după ce și-ar fi ucis tatăl în bătaie.
Tânărul a vrut să scape de urme și a îngropat cadavrul în curtea casei, în locul unde fusese săpată o latrină, conform Știrile Pro TV.
După faptă, tânărul a fugit și s-a ascuns în pădure. Băiatul s-ar fi înfuriat în clipa în care tatăl sau i-a zis să se mute din casa părintească, cu tot cu partenera de viață. Aceasta avea 3 copii.
„I-a aplicat acestuia lovituri repetate, care au condus la deces. Ulterior comiterii faptei autorul a îngropat cadavrul tatălui său în curtea locuinței, cadavrul fiind descoperit de autoritățile judiciare în data de 29 mai”, a declarat Elena Avorniciței – procuror criminalist.
Cei care cunoșteau familia spun că certurile între tată și fiu erau la ordinea zilei.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și miercuri va ajunge în față unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.