Un incident extrem de grav s-a petrecut joi seara in Sectia de Psihiatrie a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau.
Intr-un salon s-a iscat un conflict intre trei bolnavi internati aici, iar in urma agresiunilor unul dintre ei, in vârsta de 62 de ani, a murit.
Se pare ca omul a fost snopit in bataie, fiind lovit cu pumnii si picioarele de un pacient.
Totul s-a petrecut imediat dupa ce li s-a servit masa sub privirile altor colegi de salon.
S-a auzit scandal, iar când au deschis usa, ingrijitorii au gasit salonul plin de sânge.
Un alt pacient avea mai multe leziuni la nivelul fetei si a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgente, fiind in coma, dar se pare ca era din cauza medicamentelor si se presupune ca amândoi au fost batuti de acelasi individ.
La fata locului au ajuns politistii de la Investigatii Criminale, dar si criminalistii, care au deschis o ancheta.
Reprezentantii unitatii medicale nu au iesit cu declaratii dupa tragedie. Vom reveni cu amanunte in urmatoarea editie.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.