Prima crimă din istoria fiinţării noastre, ca specie, este consemnată în cel mai grozav roman al omenirii: „Biblia”. Crescuţi de Adam şi Eva ca fiinţe cu mare respect întru Dumnezeu, Cain și Abel cultivă o relaţie care, în timp, avea să smulgă filosofilor strigăte de disperare precum acest lamento al lui Pascal: „Ce himeră mai este şi acest om? Ce noutate, ce monstru, ce haos, ce îngrămădire de contradicţii?! Judecător al tuturor lucrurilor, imbecil vierme de pământ; depozitar al adevărului; îngrămădire de incertitudine şi eroare; mărire şi lepădătură a universului. Dacă se laudă, eu îl cobor; de se coboară, îl laud şi-l contrazic mereu până ce reuşeşte să înţeleagă că este un monstru de neînţeles”. (Blaise Pascal „Cugetări”, în „Scrieri alese”, București, Editura Ştiinţifică, 1967.) Îl vom înțelege vreodată pe Om? Jacqueline Russ crede că a găsit cheia înțelegerii acestui „monstru de neînțeles”: „Numai creştinismul face […] posibil să gândim natura umană potrivit cu logica paradoxală care îi este proprie, care uzează de contrarietate pentru a face să ţâşnească această deosebire esenţială dintre natură şi graţie, care dă seamă, totodată, de înjosirea omului, atunci când naturii i se sustrage graţia, şi de înălţarea sa, atunci când aceasta vine să i se alăture. Istoria mântuirii este istoria acestei traiectorii verticale ce oscilează pentru fiecare de la cădere la ascensiune, de la greutate la graţie, de la mizerie la grandoare”. (Jacqueline Russ, „Istoria filosofiei”, vol. al II-lea, București, „Inventarea lumii moderne”, Editura Univers Enciclopedic, 2000, p. 295)
Ticăloasa fiinţă numită om şi-a dezvăluit mai întâi tenebrele sufletului prin Cain. Liniştitul Abel stârneşte invidia lui Cain, întrucât jertfele acestuia erau apreciate de Dumnezeu. Cain hotărăşte să-şi ucidă fratele pentru ca, rămas singur, fără concurent, Dumnezeu să primească şi jertfa sa crescută pe pământul blestemat, unde nu creşteau decât spini şi pălămidă. Cain, ispitit de Satana, are puterea de-i spune acestuia: „Păcatul pândeşte la uşă, dar tu poţi să-l stăpâneşti”. Dar rolul Satanei este altul. „…Cain a zis fratelui său Abel: «Haidem să ieşim în câmp.» Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât”. (Geneza: 4,8) „Şi Dumnezeu i-a zis, lui Cain: «Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău! Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ»”. (Geneza: 4, 11, 12.) Cain a solicitat îndurare: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi. Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu voi trebui să mă ascund de Faţa Ta, şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi oricine mă va găsi mă va omorî”. (Geneza: 4, 13, 14) Dar Dumnezeu l-a pedepsit pe Cain să rătăcească prin lume încărcat de conştiinţa fratricidului, dând poruncă să nu fie ucis de nimeni: „Nicidecum; ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori”. (Geneza: 4, 15) Mai mult chiar, „a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi, să nu-l omoare”. (ibidem)
Trebuie condamnați la moarte criminalii? Albert Camus (vezi și „Reflecții despre ghilotină”) credea că pedeapsa cu moartea reprezintă o crimă mai odioasă decât cea în numele căreia este aplicată, întrucât, prin această pedeapsă un om capătă puteri asupra vieții unui alt om într-o formă oficializată, legală și, drept urmare, ucide fără chin și fără remușcări. Camus, se știe, nuanța spunând că în contemporaneitate pedeapsa cu moartea și-a pierdut perspectiva educativă, de vreme ce execuțiile se petrec în spatele zidurilor penitenciarelor, nu mai sunt publice. El spune că pedeapsa de a trăi sub teroarea aruncată în suflet de crima comisă este mult mai mare decât condamnarea la moarte. Criminalul trebuie să-și ispășească vina suportând chinul generat de vinovăția sa. Ca în Biblie…
Mă tot gândesc dacă nu cumva (și) perspectiva camusiană este ofilită în statele-n care criminalii fac parte din rețele în care prosperă politicieni, polițiști, procurori, servicii/ structuri de tot felul etc.
