Populația județului avea, la 31 august, credite bancare de 1.897 de milioane de lei încasate din băncile comerciale, valoare mai mare cu 7,30% față de aceeași dată a anului trecut și cu 1,69% față de 31 iulie.
Cu această valoare – ne informează Dănuț Ilie, referent de specialitate la Agenția Bacău a Băncii Naționale a României – județul ocupă locul al 15-lea, ponderea în totalul național fiind de 1,59%.
Agenții economici din județ aveau, la 31 august, credite de 1.665 de milioane de lei, cu 6,63% mai mari față de 31 august 2016 și cu 3,13% față de 31 iulie 2017. Astfel, județul este al 14 în țară, ponderea în total național fiind de 1,57%.
Valoarea creditelor bancare la 31 august era de 4.795 de lei pe locuitor în județul Bacău, cu 7,16% mai mare față de aceeași dată a anului 2016 și cu 2,36% față de iulie 2017. Îndatorarea bancară plasează județul Bacău pe locul al 25-lea.
Valoarea creditelor restante ale băcăuanilor, la 31 august, a ajuns la 119 milioane de lei, în scădere față de aceeași dată a anului trecut, dar și față de finalul lunii iulie. Astfel, valoarea de acum a restanțelor reprezintă doar 86,67% din cea înregistrată la 31 august 2016 și 97,70% din aceea de la 31 iulie 2017. Restanțele băcăuanilor reprezintă, de asemenea, doar 0,92% din totalul înregistrat în toată țara, județul Bacău fiind pe locul al nouălea din acest punct de vedere.
Valoarea creditelor totale ale băcăuanilor este însă acoperită în proporție de peste 147% cu disponibilități și depozite bancare, cel mai mare procent din ultimele 12 luni, cu 5,5% mai mare față de august 2016. Cel mai mare procent este la acoperirea creditelor în valută cu disponibilități și depozite în valută, proporția fiind de peste 160%, în timp ce la creditele în lei, cu disponibilități și depozite în lei, acoperirea fiind de numai 142,62%.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.