În condițiile scăderii semnificative a deceselor în România, de la lună la lună, dar și față de anii precedenți când nu avem pandemie, se intensifică promovarea panicii prin exhibarea agresivă a numărului de infectați, excluzând din analize datele comparative ale anilor anteriori privind decesele. Se adâncește dihotomia între cei care „cred în covid” ori, dimpotrivă, „nu cred în covid” sau, mai exact, cei ce nu agreează publicitatea fățișă și panicardă pro-covid plătită din banii noștri. Manifestarea acestei credințe îmbrățișată/impusă de autorități se manifestă public prin portul măștii de către „credincioșii covid” ori refuzul portului acesteia de către „ateii covid”.
Ultimii sunt amendați, expuși oprobiului public, insultați, calificați fiind „… inși cu un discernământ foarte redus, cărora nu le pasă de ceilalți și care nu au nici instinct de conservare a propriei persoane,… pitecantropi care s-au năpustit unii peste alții, claie peste grămadă, pe litoral, …hominizi din spațiul carpato-danubian… imbecili”. Am citat dintr-un comentariu al jurnalistului CTP comis la începutul acestei luni la un post TV. Cei care nu îmbrățișează doctrina oficială covid, după același gazetar, „fie sunt cretini, fie sunt ticăloși, fie și una, și alta.” (comentariu difuzat la o săptămână distanță de primul). Postul de televiziune care a găzduit/difuzat comentariile deontologului nu a fost sancționat de CNA pentru „judecățile de valoare” emise. Credința în covid se transformă pe nesimțite în fundamentalism agresiv la nivel verbal în primă fază, dublat de agresivitatea autorităților, amenzi, carantinare, internare forțată etc. Portul măștii a devenit simbolul nu numai al noii credințe, a noului fundamentalism, ci asumarea supunerii necondiționate față de înțelepciunea deciziilor luate la nivelul autorității publice.
Să ne amintim scandalul prețurilor de achiziții a măștilor. Protagonist, Guvernul României. O biată mască de cârpă, de la 0,5 lei ajunsese la 5-10 lei preț de import fără licitații publice pentru că achiziția era o urgență. Firmele românești de confecții nu erau luate în calcul. OUG nr. 78/2020 din 21 mai privind acordarea de către Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate public, a necesarului de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate spunea la art. 3 că: „Achiziţia bunurilor prevăzute la art. 1 se realizează de către Ministerul Sănătăţii pentru Rezerva Ministerului Sănătăţii prin procedura de negociere fără publicare prealabilă…” Să ne reamintim că în timp ce pe agenda parlamentului se afla în chinurile facerii Legea nr. 146 (apărută în cele din urmă pe 23 iulie 2020) privind acordarea de măști pentru protecția cetățenilor români de virusul COVID-19, aceasta a deranjat guvernul întrucât la art.2 prevedea că: „1) În vederea asigurării protecției cetățenilor de pe teritoriul României … Ministerul Sănătății achiziționează (măști n.n), conform standardelor europene în vigoare, preponderent de la producători interni.”
Înainte de promulgare, legea fost atacată de Guvern la Curtea Constituțională. Motivul contestației care ne-a atras atenția a fost, cităm din susținerea Guvernului, „reglementarea că achiziţia de măşti se face preponderent de la «producători interni» pune într-o situaţie defavorabilă ceilalţi producători europeni şi nu asigură «protecţia concurenţei loiale» conform textului constituţional.” Cam asta era problema Guvernului la data de 1 iulie a.c., când a sesizat CCR și a pus în întârziere aplicarea legii cu 23 de zile. Contestația a fost respinsă de CCR (decret nr. 594/2020 din 15 iulie 2020) Asta a durut, și doare întotdeauna, când e vorba de bani.
Și dacă revenim la mască și obligativitatea purtării ei, trebuie să observăm unele lucruri extrem de interesante și anume costurile. Costurile indirecte aplicate populației. Pentru că poziția oficială de la început, cum că orice textilă aplicată pe nas și gură poate fi spălată, a avut doar un caracter preliminar. Acum norma e: obligativitatea purtării măștii de unică folosință, cel puțin 3 măști pe zi. Pentru instituțiile publice norma e imperativă. La fel pentru comercianți și alte categorii socio-profesionale. Ca să avem o imagine, măcar fragmentară, a ceea ce presupune o banală mască să precizăm că de pildă, cu ocazia desfășurării examenelor naționale, Ministerul Educației a demarat procedurile legale în vederea achiziționării de 6.153.500 măști. Populaţia şcolară din sistemul naţional de educaţie a fost, în anul şcolar/ universitar 2018 – 2019, de 3,547 milioane de elevi şi studenţi. Anul scolar are îndeobste 35 de săptămâni, ceea ce presupune un număr de 175 zile de studiu. Dacă obligația purtării și schimbării măștii se menține, respectiv 3 măști/zi, într-un an scolar rezultă un consum de 1.862.175.000 măști. Pentru un minim de 1 leu /mască, să fie suma rotundă, întrezărim nivelul unei afaceri care întrece imaginația. Pentru că obligativitatea măștii nu se reduce doar la elevi.
În România potrivit datelor INS, în 2019, erau de 1,38 milioane de angajați bugetari care sigur și ei trebuie să poarte mască. Lor li se adaugă și categoriile de personal ce lucrează în domeniul privat, dar care interacționând public sunt obligați să poarte mască. Numărul acestora, conform acelorași date de la INS, e de 5,22 milioane de persoane (după ce am scăzut numărul celor care lucrează în agricultură). Obligația purtării măștii în activitatea curentă privește, groso-modo, cel puțin 6,6 milioane persoane angajați, minimum. Asta presupune că la prețul de un leu masca, trei măști pe zi, într-un an de 225 zile lucrătoare (excluzând concediile, o lună pe an/angajat) se vor cheltui cu acești salariați peste cinci miliarde lei. La aceste sume se adaugă maștile achiziționate de guvern, 30 de măşti de protecţie, lunar până la încheierea pandemiei de coronavirus, „pentru familiile şi persoanele defavorizate inclusiv pensionarii cu pensie de până la o mie lei/lună, persoane asistate social, cu handicap, etc.” (Legea nr. 146/2020).
Pentru ceilalți cetățeni, ce nu beneficiază gratuit de mască (prețul acesteia e de la 3-20 lei la farmacie), subzistă obligația achiziționării și portului măștii în condițiile deplasării în locurile publice sub sancțiunea amendării. Aceste multe miliarde ce ies din circuitul economic se aruncă la gunoi. Nu produc plus valoare.
Dar nu sunt singurele proceduri ce duc la absorbția lichidităților și decapitalizarea țării. OMS îndeamnă toate ţările lumii să testeze cât mai mulţi oameni posibil, pentru a stopa pandemia.(!!!) Prețul unui test variază între 280 și 390 de lei adică o medie de 335 lei. Până pe 10 august la nivel național, fuseseră prelucrate 1.385.334 de teste și activitatea continuă. La aceste costuri se adaugă prețul carantinării oamenilor sănătoși pentru suspiciune de a fi stat lângă cineva contaminat. Prețul prognozat al unui potențial vaccin anticovid a fost vehiculat ca fiind de 40 dolari doză, la un prim număr estimat de două miliarde de doze. Principiul vaselor comunicante funcționează și în economie. Banii care ies dintr-o parte trebuie să se regăsească în alta.
În acest caz, la nivel global se produce o extragere a lichidităților din țările emergente și drenarea lor în contul unor entități private. Pierderea lichidităților este compensată de stat prin împrumuturi de la alte entități private cu obligația corelativă a plății dobânzii. Economic, vorbim despre decapitalizare la nivel global a entităților statale, concentrarea puterii economice în mâinile câtorva şi jugularea treptată a drepturilor cetăţeneşti. Într-un viitor nu chiar foarte îndepărtat, marile companii, indirect, vor controla statul și nu cetățenii prin vot. Iar ei cetățenii, vor avea doar iluzia/aparența unui control. Vi se pare cunoscut?
Jr. Adrian M. Ionescu
