Chiar daca astăzi era programată pentru azi, redeschiderea circulației pe strada 9 Mai din Bacău se amâna cu înca o zi.
Circulația pe Str. 9 Mai se redeschide vineri, 28 octombrie de la ora 12:00
Lucrările pe șantierul avariei din Str. 9 Mai sunt aproape de finalizare, și s-au turnat cele două straturi de asfalt.
Ultima operațiune din cauza căreia se decalează termenul preconizat cu câteva ore, este de ridicare la cotă a gurelor de canalizare, lucrarea fără de care nu se poate redeschide circulația rutieră în condiții optime.
După finisaje, se vor efectua operațiuni de spălare a străzii și reparații conexe la iluminatul public din zona afectată.
Din cauza acestui fapt, restricția de circulație se prelungește până vineri, 28 octombrie, ora 12:00.
Thermoenergy a început furnizarea agentului termic către toate obiectivele afectate.