Puțini sunt cei care știu că eu am intrat în lumea asta faină a jurnalismului dintr-o eroare de poziționare, cum îmi place mie să spun. Și asta pentru că într-o zi de primăvară a anului 2002 eram în vizită la redacție la cineva care lucra la fostul cotidian Monitorul de Bacău. Acela a fost startul unei perioade care a devenit referință în activitatea mea. Am învățat ce înseamnă cu adevărat presa scrisă, de la știri la reportaje, de la note la anchete, apoi am intrat pe undele FM-ului la Radio Deea, pentru ca mai apoi să îmi continui periplul prin media la singurul săptămânal de anchete și investigații din județ, Gazeta de Bacău.
Cu deja peste 4 ani ”în spate”, 2006 a reprezentat un alt început, cel în care am început să fac parte din marea echipă a Trustului Deșteptarea, întâi ca redactor la cel mai citit cotidian, Deșteptarea, apoi treptat ca moderator la Radio Alfa în cadrul emisiunii Dialog la Rece, la Zece și Zece, pentru ca în cele din urmă figura-mi să fie prezentă și pe ”sticlă” în cadrul emsiunilor postului TV Bacău, atât ca moderator, cât și ca invitat în cadrul emisiunilor altor colegi.
Cei câțiva ani petrecuți în cadrul celei mai respectate și apreciate instituții de presă din întreg județul, m-au desăvârșit pe plan profesional, aici cunoscând întreg mecanismul unui trust media, de la redactarea celei mai simple știri de presă și culminând cu realizarea unei emsiuni de televiziune prin tot ceea ce reprezenta ea, invitat, desfășurător, documentare etc. Dar poate cele mai frumoase momente au fost cele care au pus amprente ce încă își mai fac simțită prezența și în ziua de astăzi.
”Săracii comisari bogați” sau ”Casta notarilor”
Unul dintre textele care m-au făcut să îmi placă și mai mult lumea jurnalismului de investigații a fost cel legat de averile comisarilor Gărzii Financiare, instituție care astăzi nu mai există, fix în momentul în care ei se supăraseră pe stat și au pus-o de o grevă. Nu puteți ști ce amalgam de sentimente m-au încercat în zilele de documentare, de la ură la invidie, de la surprindere la stupoare, dar cu toate astea și o mulțumire a faptului că am reușit să scot la iveală averile colosale cu care se lăfăiau cei care își arătau nemulțumirile față de veniturile și condițiile pe care le punea statul la dispoziția lor.
O altă supărare am provocat și notarilor din cadrul Camerei Notarilor Bacău, atunci când am scris o investigație legată de cine sunt cei care învârt, încurcă sau descurcă ițele în lumea bănoasă, cel puțin la acea vreme, a activității notariale. Am scos la iveală un sistem în care rudele erau singurele care reușeau să intre în activitatea notarială, fii, fiice, nepoți sau nepoate. Rareori se mai întrezărea câte un intrus, dar și acela cu spatele asigurat de ”dulapul de bani”, vorba din casta notarilor. Unde mai pui că și astăzi mai sunt unii care au considerat și consideră că articolul respectiv a fost scris la pont. Era foarte simplu să arunci o privire pe tabelul birourilor notariale din cadrul Camerei Bacău și nimic mai mult.
Gripa aviară sau cum industria din Bacău a ajuns pe chituci
Puncte reper în activitatea mea jurnalistică au reprezentat și momentele dificile prin care a trecut întreaga țară, implicit și județul Bacău în momentul apariției epidemiei de gripă aviară. Înarmați cu dorința de a scrie cât mai mult și cât mai ”de la firul ierbii”, șofer, fotograf și redactor, am format echipa ce se deplasa zi de zi în județ pentru a lua pulsul comunităților cel mai greu afectate de pandemie. Ore întregi de alergătură din localitate în localitate, sute de discuții cu oamenii care își vedeau orătăniile luate din bătătură pentru a fi sacrificate, puncte de vedere luate de la autoritățile vremii, au dat naștere la zeci de materiale de presă care aveau rolul de a informa.
Serialul industriei băcăuane a reprezentat pentru mine o altă bornă la care am ajuns din dorința de a vedea cum a fost, ce a fost și cum și unde s-a ajuns. Așa am descoperit istorii despre industria băcăuană, de la începuturi și până în prezentul vremii sau cum ceea ce odată a fost faimă și bunăstare pentru cei care lucrau acolo zi de zi și pentru întreaga comunitate au fost transformate în ruine sau, în cel mai bun caz, în hypermarketuri care să întipărească având spiritul de consum al băcăuanului. Și astăzi mă gândesc că în vremuri nu foarte îndepărtate, să tot fie vreo 30 de ani, Bacăul a fost unul dintre cele mai industrializate județe din România. Aici au fost Bere Lichior Mărgineni, Fabrica de Șuruburi, Fabrica de Confecții, Proletarul, Partizanul, Uzina Metalurgică, Întreprinderea de Mașini Unelte, CPL, Combinatul Chimic, Carom, Rafo, Rafinăria Dărmănești, Uton iar dacă mi-a scăpat ceva să fiu iertat. Au fost multe, iar astăzi mai sunt câteva care mai țin acest acest județ pe harta industriilor românești.
Amintiri, amintiri…
Deșteptarea a fost pentru mine vehiculul care mi-a călăuzit pașii în lumea pestriță și interesantă în același timp a justițiabililor. Aici am ascultat, documentat și relatat povești, de cele mai multe ori triste, ale unor oameni simpli sau extrem de cunoscuți ce au trecut prin băncile instanțelor de judecată. Tot aici am aflat care este diferența între dreptate și nedreptate, între putere și decădere, între corectitudine și minciună. Și tot aici, în instanțele de judecată, am descoperit ce înseamnă să fii cel mai important om de pe pământ, iar în secunda următoare să fii privit ca un paria al societății.
La Deșteptarea am învățat cum e să știi ”cu ce se mănâncă” politica și adminstrația publică locală, relația putere-opoziție. Și tot la Deșteptarea am aflat cum este rebrandingul, prin înființarea Trustului Media Deșteptarea, entitate media care cuprindea cotidianul Deșteptarea, postul Radio Alfa, televiziunea TV Bacău și nou creatul NewsDesk, furnizorul de știri pentru toate celelalte canale media. Tot în perioada Deșteptarea am aflat ce înseamnă team building sau formare profesională, termeni care astăzi sunt pe buzele tuturor celor care intră pe piața muncii, indiferent de sector.
Una peste alta, Deșteptarea este și astăzi, de 35 de ani unul dintre canalele media ce își fac cu brio menirea și anume informează publicul cititor despre tot ce se întâmplă în întreg arealul județului. Faptul că și astăzi este singura publicație tipărită, lucru deloc de neglijat, demonstrează forța pe care a avut-o și o are presa adevărată, dar și dorința de a păstra autentic modul de informare într-o societate în care inteligența artificială, tehnologia sau nepăsarea sunt din ce în ce mai prezente.
La mulți ani, iar peste alți 35 de ani să vă amintiți că în urmă cu fix aceeași perioadă m-am lăudat că printre cei care și-au pus amprenta sau numele în paginile Deșteptarea am fost și eu, un jurnalist ajuns în presă dintr-o eroare de poziționare.
Ovidiu Drug
