24 decembrie 2024

Creangă i-a adus iar împreună! Sărbătoare de… 27 de ani

Școala cu clasele I-VIII „Ion Creangă” din Bacău s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare. 1 martie a fost pentru această unitate de învățământ o zi specială în care, an de an, este aniversat și patronul spiritual, marele povestior al „Amintirilor din Copilărie”. Și chiar dacă suntem în pandemie, bucuria a fost aceeași, ca de fiecare dată! Foaierul școlii a răsunat de voci de copii, iar elevii, împreună cu profesorii lor, l-au (re)amintit și l-au „povestit” pe marele scriitor Ion Creangă, de la a cărui naștere s-au împlinit, chiar de mărțișor, 184 de ani.

„Am avut nevoie mai mult ca oricând să ne valorizăm emoțiile, îndrăznind, visând și creând o lume posibilă grație minunaților noștri elevi. Au îndrăznit, au visat, le-au tezaurizat, le-au dat aripi și, prin sensibilitate, inteligență artistică, voință, pasiune și talent, le-au făcut să zboare  SPRE ZĂRI ALBASTRE, cartea digitală a Cursului de literatură, pe care o dedicăm în totalitate scriitorului care ne-a legănat și imortalizat copilăria cu harul său inegalabil de povestitor, Ion Creangă. În ciuda tuturor vocilor care contestă prezența în programele și în manualele  școlare a unor autori dintr-o altă clasă valorică, dintr-o epocă îndepărtată în timp față de cea contemporană, care aparțin altui orizont cultural, Ion Creangă rămâne de neînlocuit în inimile copiilor. Blândețea-i caracteristică și dragostea pentru copii, sunt repere pe care Ion Creangă le-a marcat, ca o pecete pe hrisovul conștiinței de dascăl, fără de care neamul românesc nu ar mai putea recunoaște o doină, lipsindu-i dorul față de originile noastre mioritice. Tendința de a nu studia operele marilor clasici echivalează cu ignorarea dimensiunii evolutive a istoriei literaturii române. Așadar, dincolo de stereotipurile programei școlare, copiii ne încântă cu izvorul nonconformist și nesecat de talent care, de fapt, este reflecția divinului în oglinzile inocente ale umanității.”
Neti Tisescu, profesor coordonator



Acesta este mărţişorul pregătit de Şcoala „Ion Creangă” pentru 1 martie 2021, când, conform tradiţiei, profesori și elevi au făcut un tot unitar și s-au reunit pentru o nouă aniversare a patronului spiritual al unității de învățământ. Anul acesta, întrebându-se cum şi-ar fi dorit să-şi sărbătorească ziua de naştere Ion Creangă, răspunsurile au fost variate. În final s-a agreat combinarea activităţilor online cu cele cu prezenţă fizică pentru că toţi elevii şi-au dorit participarea şi s-au implicat cu mult drag. Astfel, școlarii de la clasele primare, printr-o notă originală şi creativă, au readus în actualitate replicile şi personajele pe care le îndrăgesc şi le recomandă „Amintiri din copilărie”.

Costumaţi, impunători, hazlii şi cu accent de „boţ de humă”, ei au făcut să răsune pe holul şcolii vorbe de duh, în preajma statuii scriitorului Ion Creangă, care îi supraveghează pe toți de … 27 de ani, chiar şi poveţe valabile copilului din 2021 .Pentru că au fost respectate restricţiile impuse de distanţare, numărul elevilor a fost limitat, dar împărtăşirea cu cei prezenţi a momentelor derulate a fost intens trăită,captâdu-i şi pe cei care s-au alăturat online. S-a văzut şi s-a transmis satisfacţia elevilor pentru valorizarea creaţiilor lor literare în cartea digitală SPRE ZĂRI ALBASTRE, din care pe un ecran mare, în fundal, în permanenţă au derulat imagini relevante.

Elevii școlii au recitat, au cântat, au adus povestiri și fabule, au interpretat personaje și au purtat veșminte populare. A fost cât se poate de clar că celor mici, dar și celor mai mari, le-au lipsit aceste momente, iar faptul că au făcut totul cu suflet, împreună, au arătat încă o dată că cei de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” sunt o mare familie.

Prof. Florentina Vieru, director al Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” Bacău:

„E un alt fel de 1 Martie, în 2021, și nici nu știu cum și l-ar fi imaginat Ion Creangă, când s-a născut el, în 1837. Important este că suntem împreună și că simțim astăzi ca și cum ar fi Ion Creangă o ruda noastră prin alianță și pe care trebuie să o sărbătorim. Pentru că familiile mari care vor  să rămână împreună, unite, e bine să sărbătorească cât mai des. Acestea sunt momentele care unesc și perpetuează unirea. Noi asta facem astăzi. Îl sărbătorim pe Ion Creangă, patronul nostru spiritual, încă din 1993, noi fiind prima școală din Bacău care primea un nume și nu un număr. Un nume care ne-a adus, după cum se vede, nenumărate avantaje. Astăzi, chiar dacă se desfășoară activitatea mai mult online decât fizic… Ion Creangă ne amintește de tăblițele de lut, noi, cei cu mouse-ul și nu cu mâțele și șoriceii, nu ne-am dezis de acest nume frumos, acest patron pe care l-am câștigat și pe care dorim să-l păstrăm. Inspirată acum de vorbele copiilor și de talentul pe care îl prezintă în fața noastră prin operele lor, am senzația că ADN-ul nostru, într-un anume procent, s-a amestecat cu cel al lui Ion Creangă, și nu mă refer numai la accentul moldovenesc.

Noi eram obișnuiți cu edițiile Zilelor Școlii mult mai ample, cu activități care să includă și părinți, și personalități, comunitatea locală. Acum fiind în această perioadă, ne-am limitat la reprezentanții doar a elevilor, pentru că ei sunt cei care trebuie să înțeleagă că Ion Creangă a fost un scriitor și un talent deosebit, de talie mondială. Prietenia lui cu Eminescu a fost cea care a influențat mult din scrierile celor doi. Noi ne-am axat pe această activitate mai mult pe elevi, dar, bineînțeles că în spatele a tot ce s-a întâmplat există implicarea părinților care au observat acasă că elevii au fost mai creativi. O parte din colegi sunt și online, atât cât au putut intra și le-a permis timpul. Vreau să remarc faptul că, an de an, această sărbătoare a venit cu ceva nou. Anul acesta i-am simțit pe copii citind textele și așezând frazele într-un anumit fel. Dacă i-ar fi ascultat, cred că Ion Creangă ar fi fost vesel și pe dinăuntru, și pe dinafară, ar fi fost și serios, și sobru și ne-ar fi dat indicații cum să ieșim din această lume care pare uneori cu susul în jos, și cred că toți am fi câștigat mult mai mult. Dar, nimic nu este întâmplător. Am reușit să valorificăm activitatea dintr-un semestru, chiar și cu copiii de clasa a V-a, care sunt pentru prima dată la o astfel de acțiune, și ar fi avut nevoie de o adaptare fizică să se implice în activitățile de acest tip, extrașcolare. Am avut nevoie de zâmbetul lor, de privirea lor caldă și nu am fi putut rămâne doar cu o activitate online.”

Școala Gimnazială „Ion Creangă” are în structură învățământ preșcolar (Grădinița „Lizuca”), învățământ primar și gimnazial. Aici își desfășoară activitatea peste 40 de cadre didactice. Școala dispune de 16 săli de clasă, 4 laboratoare, două cabinete, iar peste tot a fost montat mobilier nou adecvat activităților. În plus, unitatea are și o bibliotecă în care sunt peste 15.000 de volume, un cabinet de asistență psihopedagogică, o sală modernă de sport, vestiare. Misiunea Şcolii „Ion Creangă” este de a asigura elevilor condiţii optime pentru a se pune în valoare, oferindu-le cunoştinţe și formându-le o personalitate activă, motivată şi creativă, capabilă de opţiuni şi de decizii necesare adaptării la realitatea  aflată într-o veşnică schimbare . Şcoala colaborează atât cu părinţii, cât şi cu comunitatea locală, într-o manieră care sprijină înţelegerea reciprocă în vederea dezvoltării elevilor. Managementul şcolar facilitează cooperarea şi lucru în echipă şi susţine orice iniţiativă care îmbunătăţeşte activitatea şcolară şi extraşcolară.

Roxana Neagu, Florin Ștefănescu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img