Creând sau creind?

Un verb cu… personalitate

Se ştie: dacă vrei să verifici nivelul cunoştinţelor (mai bine zis, al deprinderilor) ortografice deţinute de cineva, cere-i să conjuge, oral şi în scris, verbul a crea. Se va poticni, dacă nu este stăpân pe logica internă a limbii (filologii îi spun „presiunea sistemului morfologic”), la persoanele a III-a singular şi plural şi la persoana I plural (ba chiar şi la a II-a plural). Iar dacă pretenţiile merg mai departe, e posibil ca interlocutorul să stea pe gânduri când vine vorba despre forma de gerunziu: creând ori creind?

Răspunsurile aşteptate

Să stabilim de la bun început formele corecte: creează, pentru persoanele a III-a singular şi plural (el/ea, respectiv ei/ele), creăm, pentru persoana I plural (noi), şi creaţi, pentru persoana a II-a plural (voi). Gerunziul impune o discuţie separată.

*Fugând după *creind?

Statistica demonstrează că multe verbe prezintă la modul gerunziu sufixul -ând. De aici ispita de a rosti/scrie *fugând, nesocotind regula conform căreia vocala finală de la infinitiv se păstrează, de obicei, la gerunziu. (Am zis „vocala finală” şi nu sufixul de la infinitiv, pentru că în cazul lui a apărea, de exemplu, sufixul morfologic -ea, specific conjugării a II-a, îşi oferă, pentru control, doar vocala „a” spre alipire la grupul consonantic „nd”.) Prin urmare, dacă un verb se termină la infinitiv în vocala „i”, aceasta se păstrează, intrând în structura sufixului pentru gerunziu, -ind: fugind (de la a fugi), lipsind (de la a lipsi), roşind (de la a roşi) etc. Similar se petrec lucrurile cu verbele (tot de conjugarea a IV-a, ca şi cele terminate în -i) a căror vocală finală la infinitiv este -î. Aceasta se păstrează în compoziţia sufixului, numai că de data aceasta vorbim despre perechea lui, -ând: coborând (de la a coborî; vocala finală -î devine interioară şi de aceea se preschimbă în -â-), hotărând (de la a hotărî), urând (de la a urî) etc.

În general, verbele de conjugarea I (terminate la infinitiv în -a) se folosesc de vocala -î (literal, -â-) pentru a-şi forma gerunziul.

Aşadar, aplicând cele expuse mai sus, vom obţine formele corecte fugind, respectiv creând.

Da, dar ce ne facem cu «a tăia?»

Dacă punem în practică automat regula păstrării vocalei finale pentru a ajunge la gerunziu, descoperim că ar trebui să rostim/scriem *tăiând: am dat deoparte vocala finală pentru a obţine radicalul tăi- (după modelul lui lips-, din a lipsi, sau al lui cre-, din a crea). Raţiunea e corectă, dar aplicarea se împiedică de obişnuinţele limbii române, care resping alăturarea lui i cu î. În cazul acesta, fostul î se preschimbă în i şi se „topeşte” în i-ul din rădăcină. Forma rezultată este sărăcită de o vocală, fără ca noi, vorbitorii, să ne dăm seama de aceasta.

Ne ajută dicţionarele?

Da şi nu. „Dicţionarul ortoepic” (Academia R.P.R., 1956) include cam totul: creează, creăm, creând, „Îndreptarul şi vocabularul ortografic” (S. Puşcariu, T. A. Naum, 1932) nu-l înregistrează pe creând, iar popularul DEX (2016) are încredere că noi stăpânim la perfecţie forma pentru indicativ prezent la persoanele a III-a şi nu ne oferă decât formele creăm şi creând. „Micul dicţionar academic” (2010) ne afişează doar o secvenţă… rebusistă: „crea, p/rezent/ i/ndicativ/: -eez”.

Creaţii sau creaturi?

Cineva mai aspru decât noi a numit formele greşite *creiază, *creem, *creind „creaturi”, dar nu-i putem da dreptate. E adevărat că DEX-ul menţionează în dreptul cuvântului că adesea este utilizat peiorativ, dar sfera de aplicare este exclusiv biologică („fiinţă; om; monstru”). Rămâne să le catalogăm drept creaţii bizare.