Incidentul s-a petrecut marti seara in comuna Cotofanesti. Un tânar de 25 de ani, din localitate, a fost impuscat in ochi de un barbat, de 26 de ani, din aceeasi comuna, care le-a spus politistilor ca l-ar fi prins la furat de lucerna alaturi de un alt individ, de 21 de ani.
Pentru ca acestia l-ar fi amenintat cu o furca, proprietarul terenului a scos un pistol cu bile de cauciuc, ar fi tras un foc de avertisment in plan vertical si alte doua focuri spre tânarul de 25 de ani. Una dintre bile l-a nimerit direct in ochi, fiind transportat de urgenta cu o ambulanta Smurd la spitalul din Onesti, iar de acolo familia l-a dus cu mijloace proprii la o clinica din Bucuresti unde a fost operat de urgenta. Daca cel care a apasat pe tragaci le-a spus anchetatorilor ca a facut-o ca sa se apere, rudele victimei au o alta varianta.
„Noi veneam cu caruta de la câmp si la un moment dat a venit o masina. Soferul a scos un pistol si tras de doua ori. Prima data nu ne-a nimerit, dar a doua oara l-a atins direct in ochi. M-am dus repede la un magazin, am sunat la 112 si l-a luat Smurd-ul. Noi n-am luat iarba de la el ca veneam pe drum”, spunea Ionut Stanescu, martor la incident.
Politia a deschis o ancheta
De la spital vestile nu sunt tocmai bune, pentru ca ranitul risca sa-si piarda ochiul. „Fratele meu venea de la iarba, era pe drum. Acela a oprit masina si a tras cu pistolul. N-au mai avut alte neintelegeri. El este acum in stare grava. La Onesti au vrut sa-i scoata ochiul, dar am cerut sa-l ducem mai departe ca poate se rezolva”, spunea si Cristinel Lazar, fratele ranitului.
Imediat dupa eveniment, politistii din localitate au deschis o ancheta pentru a stabili ce s-a intâmplat. „S-a intocmit dosar penal pentru furt, pentru cel care a fost impuscat, si se efectueaza cercetari cu privire la modul in care a fost folosita arma de catre proprietarul terenului, armament detinut legal”, a declarat cms. sef Valerica Manole, purtator de cuvânt la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau. Tânarul de 26 de ani si-a luat pistolul cu bile in anul 2013, atunci când a obtinut si autorizatia pentru detinere.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.