25 decembrie 2024

Costul standard per elev, pentru anul 2021, aprobat de Guvern! Nicio creștere pentru salarii, dar o majorare până la 36% în mediul rural pentru componenta cheltuielile cu pregătirea profesională, evaluarea periodică a elevilor, bunuri și servicii

Costul standard per elev, pentru anul 2021, a fost aprobat de Guvern, potrivit anunțului făcut de ministrul Educației la finalul ședinței Executivului, de la finele acestei săptămâni. Sorin Cîmpeanu a declarat, conform edupedu.ro, că pentru componenta de salarii costul standard a rămas neschimbat („nu crește, nu scade, 6.111 lei per elev”), după care a prezentat creșterile pentru componenta de cheltuielile cu pregătirea profesională, evaluarea periodică a elevilor, bunuri și servicii a acestui cost standard.

„Am adoptat în guvern un lucru, spun eu, esențial pentru școlile din România, care înregistrează două premiere la nivel de hotărâre de guvern – costul standard per elev rămâne la același nivel pentru cheltuieli salariale, nu crește, nu scade, 6.111 lei per elev. Însă noutatea este următoarea: pentru prima oară din anul 2012 de când finanțarea învățământului preuniversitar se face pe baza costului standard per elev, după ce am avut în fiecare an creșteri ale costului standard per elev destinat cheltuielilor materiale și pregătirii profesionale, accentuez, doar cu inflația în fiecare an, în acest an avem creșteri de 16%, 26% și 36%. Atenție! 16, 26, 36.”
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației



Creșterea de 16% a costului standard unitar înseamnă de la 387 de lei per elev la 450 de lei per elev, iar în anii anteriori au fost creșteri doar cu 1-2% cu inflația. 26% este creșterea bugetului Ministerului Educației pentru aceste cheltuieli materiale și pentru pregătire profesională în şcoli, de la 1,260 miliarde lei, la 1,586 miliarde lei, adică o creştere de 326 de milioane lei.

Apoi, este pentru prima oară când s-a stabilit un cost standard per elev pentru cheltuieli materiale, diferențiat pentru mediul rural, unde școlile au cea mai mare nevoie de creșterea finanțării. Pentru salarii era diferențiat, pentru cheltuieli materiale, niciodată în a fost diferențiat, a mai explicat ministrul Cîmpeanu. Diferențierea s-a făcut doar în funcție de zona geografică, în funcție de climă. Această creștere este de 36%, de la 387 de lei, cât a fost în anul 2020, la 526 de lei în anul 2021.

Încă de la preluarea mandatului, ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat, în repetate rânduri, despre această intenție a sa de a crește componenta de cheltuieli materiale din costul standard per elev. Asta în condițiile în care, în ultimii 4 ani, coeficientul 1 al costului standard per elev (pentru cheltuieli cu bunuri și servicii, cu pregătirea profesională a cadrelor didactice și organizarea examenelor naționale) a crescut cu doar 66 de lei, de la 321 de lei în anul 2016, la 387 de lei la începutul anului 2020.

Totodată, și Consiliul Național al Elevilor a solicitat, de anul trecut, o creștere cu cel puțin 30% din actuala sumă alocată acestui coeficient. Organizația a mai cerut și aprobarea unui set de coeficienți pentru finanțarea diferențiată a unităților de învățământ, în funcție de nivelul de dezvoltare socio-economică al fiecărei comunități.

Conform legii, școlile primesc finanțare de la nivel central în baza unui cost standard pe elev. Acesta este decis în fiecare an prin hotărâre de guvern și are două componente de bază:

– costul pentru cheltuielile cu salariile și

– costul pentru cheltuielile cu bunurile și serviciile, pregătirea profesională, evaluarea elevilor.

Din 2016 până în 2020 suma alocată pentru acest cost s-a dublat, iar dacă în 2019 costul standard per elev pentru coeficientul 1 (cheltuieli salariale) a avut cea mai mare creștere, de 23%, în anul 2020 aceasta creștere a fost de 13,5%, cea mai mică din ultimii 4 ani.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img