12 noiembrie 2024

Sărituri în apă/ Red Bull Cliff Diving World Series

Costa Popovici (CSM Bacău) sare pentru a-și apăra Trofeul King Kahekili într-o ultimă etapă de mare suspans

Finala programată duminică dimineața, la Sydney, va decide cu ce medalie va încheia sportivul antrenat de Adrian Gavriliu sezonul 2024: aur sau argint?

După primele trei sărituri, Costa ocupă poziția secundă în clasamentul de etapă, în timp ce rivalii săi în bătălia pentru titlu, englezul Aidan Heslop și americanul James Liechtenstein se află pe locul 9, respectiv 11! În ierarhia generală, Heslop continuă să fie lider, dar avansul față de „CSMeul” băcăuan a scăzut mult, astfel încât bătălia de duminică se anunță una de tip thriller

Constantin Popovici nu încetează să uimească. Așa cum nu contenește să se bată pentru supremația mondială. În ultimii doi ani, mai exact de când este la CSM Bacău, a făcut-o cu succes și în Campionatul Mondial de sărituri de la mare înălțime pe care și l-a adjudecat în vara lui 2023, și în Cupa Mondială, câștigată în două rânduri, în 2023 și 2024, și în Red Bull Cliff Diving World Series, unde s-a impus sezonul trecut, devenind astfel primul român laureat cu prestigiosul Trofeu King Kahekili.



Weekendul acesta, la Sydney, în cea de-a șaptea etapă- și ultima- din circuitul Red Bull Cliff Diving World Series, Costa Popovici sare pentru a-și apăra Trofeul King Kahekili. Înaintea rundei finale din Red Bull Cliff Diving, Costa ocupa locul trei în clasamentul general, cu 94 de puncte, trei în minus față de al doilea clasat, americanul James Liechtenstein (97p.) și cu 19 mai puțin față de lider, englezul Aidan Heslop (113p.).

Derularea ostilităților l-a făcut însă pe românul în vârstă de 36 de ani să vină puternic din urmă! Astfel, sâmbătă, după primele trei sărituri din totalul de patru, Constantin Popovici ocupă locul secund în ierarhia de etapă, cu un total de 273.3 puncte. Primul loc în runda de la Sydney este deținut de ucraineanul Oleksy Prigorov (locul 7 la „general”, cu 43 de puncte), care a acumulat 281.25 puncte, însă ceea ce este foarte important este că primii doi ocupanți ai clasamentului general, englezul Heslop și americanul Liechtenstein aproape că nu se… văd la acest ultim concurs din Australia!

Astfel, după primele trei sărituri, atât Heslop cât și Liechtenstein se află nu doar în partea a doua a ierarhiei de etapă, ci aproape de coada ei! Concret, Heslop a strâns doar 220.6 puncte, iar Liechtenstein 203.6. Duminică dimineața, de la ora 6.00, ora României, este programată ultima săritură. Cea care va decide titlul din Red Bull Cliff Diving World Series 2024.

Cu tăria de caracter ce-l caracterizează, Costa Popovici (care a avut ghinionul de a se accidenta grav la genunchi în etapa a doua, de la Boston, accidentare cel-a privat de puncte importante) a recuperat handicapul, ipotecând argintul. Finala de duminică- una de mare suspans în condițiile date- îl găsește pe Heslop în continuare lider, dar orice se poate întâmpla în privința titlului de anul acesta. Iar Constantin Popovici este gata pentru a taxa un nou pas greșit al rivalului în cursa pentru aur. Gata pentru a uimi din nou!




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014