Zeci de mii de vârstnici din municipiul Bacău se luptă pentru traiul de fiecare zi. Au pensii mici, aleargă prin magazine după oferte, găsesc greu medicamente compensate, unii au rămas fără nimeni pe lume iar alții își cresc singuri nepoții ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
“Politicienii de duzină își aduc aminte de cei în vârstă, de pensionari, cam o dată la patru ani, când sunt alegeri,” spune Cosmin Necula, primarul Bacăului. “Eu cred că am reușit să ies din acest tipar, al celor care doar promit și apoi uită de cei cărora le datorăm ceea ce suntem noi astăzi,” adaugă el.
Primarul Necula spune că a reușit să-și respecte cuvântul dat celor vârstnici acum patru ani dar, spune el, niciodată nu e suficient, niciodată nu e prea mult pentru părinți și bunici. A mărit valoarea tichetelor sociale de la 100 de lei la 150 de lei și le-a făcut eligibile pentru toate tipurile de pensii, așa cum a promis în campania din 2016. Astăzi, peste 20.000 de pensionari beneficiază de acest ajutor esențial pentru supraviețuire.
Peste 9.000 de pensionari au gratuitate la transportul în comun, nivelul pensiei minime prin care se califică triplându-se, la peste 1.800 de lei . Primarul Necula a reușit să doteze Căminul pentru Persoane Vârstnice cu mașini noi de spălat, uscat și călcat, cu frigidere pentru blocul alimentar și pentru cabinetele medicale, cu mese, scaune și veselă, cu televizoare.
“Cel mai greu a fost în timpul izolării la domiciliu, la începutul acestei pandemii nenorocite,” spune Cosmin Necula. Oamenii Primăriei, voluntari, reprezentanți ai organizațiilor civice au alergat prin tot orașul să-i identifice pe cei singuri și pe cei care aveau nevoie de ajutor imediat, de medicamente, de alimente și produse de igienă.
“Foarte multe persoane aveau nevoie de ajutor așă că am decis să punem la dispoziție 11 numere de telefon la care cei în nevoie puteau suna să ceară sprijin imediat. Am primit peste 5.000 de apeluri. Am mobilizat pe toată lumea: funcționari, polițiști locali, activiști. Am mers personal la farmacie, la piață, pentru cumpărături, să plătim facturi,” povestește Necula.
A mers apoi în Consiliul Local și a cerut votul pentru distribuirea a 20.000 de pachete celor în vârstă, lipsiți de posibilități materiale. L-a obținut greu, după multă luptă cu acei politicieni care nu vedeau un câștig electoral imediat în această decizie. În total, în perioada de izolare, au fost ajutați peste 20.000 de pensionari cu venituri foarte mici, 1.400 de persoane vârstnice singure, 4.400 de persoane cu dizabilități, familiile cazuri sociale și persoanele fără adăpost.
“Nu poți să nu rămâi impresionat de poveștile de viață pe care le auzi. De acești oameni care-și duc viața cu demnitate, simplu, fără să se plângă niciodată, chiar dacă se confruntă cu probleme enorme în fiecare zi,” spune Primarul Bacăului.
“Îmi aduc aminte de doamna Elena, bolnavă de diabet, era în grupul celor mai vulnerabili la infecția cu noul coronavirus, dar pe dânsa n-o interesa decât să îl sprijine pe nepotul ei, elev la Colegiul de Artă. Îl creștea singură, de la 5 ani, când îi muriseră părinții,” povestește Necula. “Mai era doamna Catinca, ajunsă singură pe lume la cei 90 de ani ai săi. Sau domnul Vladimir, mult mai tânăr, doar 64 de ani, dar nevăzător. Cum era să se descurce singur, forțat să stea în casă?,” adaugă Necula.
Primarul Bacăului spune că nu are promisiuni pentru persoanele vârstnice pentru următorii patru ani, ci pur și simplu vrea să vorbească doar de lucruri de care este sigur că se vor întâmplă.
Valoarea tichetelor sociale pentru pensionari va crește în continuare, până la cel puțin 200 de lei. Vor fi finanțate programe de asistență medicală și socială: cei în vârstă vor primi vizite la domiciliu pentru îngrijire medicală, pentru sprijin și îndrumare. Căminul pentru Persoane Vârstnice va primi noi dotări, iar spațiile existente ar putea fi extinse, prin construcții modulare, destinate cazurilor de zi.
“Cel mai important în această perioadă este să protejăm sănătatea celor în vârstă. Vom pune la dispoziție noi numere de telefon pentru sesizarea problemelor legate de această pandemie iar măsurile pe care le luăm pentru protejarea copiilor în școli, le luăm și cu gândul la bunicii lor.” spune Necula.
“Trebuie să-i avem în gând pe seniorii noștri în orice lucru pe care-l facem pentru oraș, de la parcuri și zone pietonale, până la spitale și ajutoare sociale. Felul în care ne tratăm părinții și bunicii ne definește ca oameni,” încheie Necula.
Publicat de SC Deșteptarea SA la comanda: PARTIDUL PRO ROMÂNIA – Organizația Județeană Bacău
CMF: 21200010