19 noiembrie 2024

Cosmin Necula: Mergem Înainte cu gândul la viitorul copiilor noștri, cu speranță și credință în Dumnezeu. Sănătatea, infrastructura și bunăstarea orașului sunt prioritățile mele.

Cine este Cosmin Necula?

S-a născut și a crescut în Bacău. Este absolvent de Drept, a lucrat în Prefectura Bacău, în Guvernul României și apoi a reprezentat Bacăul în Parlament, ca deputat. A venit la Primărie în 2016 promițând schimbarea și aceasta s-a produs, lucrurile începând să se miște în direcția corectă pentru orașul Bacău. Nu-i plac vorbele goale și nu l-ați văzut prea mult la evenimente festive, ci pe șantierele orașului, fie că era vorba de asfaltarea unor străzi, de refacerea Insulei de Agrement, de construcția Spitalului Municipal sau a Rezervei de Apă.



Spune mereu că este un administrator înainte de a fi politician, dar asta nu înseamnă că nu s-a luptat cu politicieni de toate culorile, din toate guvernele, pentru a obține finanțare pentru oraș, pentru a duce mai departe proiectele începute. Politica sa este de a pune pe primul loc oamenii, familia și credința în Dumnezeu.

Și-a dovedit forța și maturitatea administrativă în cel mai greu moment pentru băcăuani, atunci când sănătatea și viața le-a fost amenințată de apariția noului coronavirus. Lăsat singur de guvern, a luat măsuri de protecție pentru oraș, a mers din ușă în ușă pentru a-i ajuta pe cei în vârstă, cei mai vulnerabili, s-a asigurat că școlile se pot redeschide în condiții de siguranță, că au măști și substanțe dezinfectante iar dascălii sunt testați. A reușit să armonizeze rivalitățile actorilor politici băcăuani și astfel a finalizat în timp record cele trei nivele ale Spitalului Municipal ,,Sfânta Maria” și le-a dotat cu cea mai performantă aparatură medicală.

Deși Guvernul nu a sprjinit primăria și s-au cheltuit peste 20 de milioane lei din bugetul local pentru măsurile de combatere a efectelor pandemiei, în tot acest timp, investițiile în oraș au continuat cu reabilitarea sălilor de clasă, asfaltarea străzilor, finalizarea Insulei de Agrement și a Parcului Făgăraș, modernizarea Spitalului de Pneumoftiziologie. Totodată, Rezerva de Apă, un proiect esențial pentru Bacău, este finalizată în proporție de peste 90%, în condițiile în care a pornit de la zero: niciun alt primar nu a mișcat un singur deget pentru a rezolva această problemă în cei 30 de ani de zile de la căderea comunismului.

În puținele momente în care nu este la lucru, pe Cosmin Necula îl putem întâlni plimbându-se cu bicicleta, alături de fiul său David, în vârstă de 10 ani, sau în parc, împreună cu cățelul Kenny. Îi plac ciclismul și drumețiile pe munte și este pasionat de frământatul și coptul pâinii artizanale, pe care o prepară în familie ori de câte ori are timpul necesar.

Cosmin Necula este numărul 1 pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Municipiului Bacău.

2016 – 2020 Bacăul se schimbă

În ultimii patru ani, Bacăul s-a schimbat semnificativ, după ani și ani de zile de stagnare patronată de administrații pline de indiferență și interese personale. În 2016, echipa condusă de Cosmin Necula găsea un oraș cu o infrastructură în ruine, cu spitale și școli nerenovate de zeci de ani, cu străzi pline de gropi și intersecții ucigașe. Problema principală a orașului, alimentarea cu apă, a fost ignorată cu bună știință de fostele administrații, fapt care ne-a pus în fața repetatelor avarii cauzate de vechimea de peste 50 de ani a conductelor. Nimeni nu desenase nici măcar o schiță de proiect pentru o eventuală soluționare a acestei probleme.

 În 2020, în Bacău,

Sănătatea băcăuanilor este îngrijită în condiții decente

Þ    Spitalul de Pneumoftiziologie a fost dotat cu o staţie de oxigen medical, au fost finalizate lifturile exterioare, s-au reabilitat saloanele și sălile de mese și se construiesc o spălătorie modernă şi un nou pavilion administrativ, precum și o clădire nouă destinată spitalizărilor de zi.

Þ    Trei nivele ale Spitalului Municipal, etajele 4 și 5, cât și parterul spitalului, au fost finalizate și complet echipate cu aparatură medicală și pot prelua în condiții optime, până la 153 de pacienți – cazuri grave și critice de COVID 19. Au fost achiziționate 22 de unități ATI, aparate de ventilație, monitoare funcții vitale, defibrilatoare, injectomate, care înseamnă supraviețuirea pacienților.

Þ    Toate cabinetele medicale şcolare au fost dotate cu echipamente, materiale şi medicamente. În plus, toate cabinetele stomatologice școlare au fost dotate cu scaune stomatologice noi, investiţie realizată pentru prima oară în ultimii 50 de ani.

Copiii noștri învață în condiții mai bune

Þ    Peste 300 de săli de clasă au fost modernizate: în 2017, a fost demarat proiectul anual de modernizare și dotare completă a tuturor claselor pregătitoare, iar din 2019 au fost incluse în program şi clasele a cincea.

Þ    Au fost modernizate sălile de sport ale mai multor instituţii de învăţământ – Colegiul „Pedagogic” și „Colegiul Karpen”, şcolile gimnaziale „Sadoveanu” și „Spiru Haret” – iar anul acesta s-a terminat consolidarea şi reabilitarea completă a sălii de sport de la Liceul Sportiv.

Þ    Au fost dotate 4 noi laboratoare de informatică.

Þ    Școlile au primit finanțare pentru achiziționarea de materiale de protecție împotriva răspândirii noului coronavirus (măști și substanțe dezinfectante) dar și pentru testarea cadrelor didactice și a personalului auxiliar.

Mergem pe drumuri mai bune, sistematizarea a redus accidentele rutiere

Þ    80 de străzi au fost complet reabilitate și asfaltate, iar celelalte au beneficiat de lucrări de reparații.

Þ    Au fost construite noi sensuri giratorii, cel mai important fiind la intersecția din Șerbănești, care au contribuit decisiv la fluidizarea traficului și reducerea accidentelor.

Þ    Au beneficiat de lucrări de resistematizare cartierele Aviatori, Milcov, Bicaz, 22 decembrie, Alecu Russo.

Þ    Au fost realizate peste 1200 de locuri de parcare, cu precădere în cartierele orașului dar și în mai multe zone aglomerate din centru.

Avem grijă de seniorii noștri

Þ    Valoarea tichetului social pentru pensionari a crescut de la 100 la 150 lei.

Þ    Plafonul pensiilor eligibile pentru tichete a crescut la 1.380 lei.

Þ    Peste 9.000 de pensionari beneficiază de abonamente gratuite pentru transportul în comun.

Þ    Au fost distribuite peste 20.000 de pachete cu alimente și produse de igienă în perioada izolării la domiciliu.

Þ    Peste 5.000 de pensionari fără aparținători au fost ajutați cu cumpărături de bază și plata facturilor.

Bacăul este un oraș mai verde, mai sigur

Þ    S-a finalizat Insula de Agrement, o oază de relaxare, un loc pentru sport, spectacole, divertisment și cultură.

Þ   S-a realizat Parcul Făgăraș, cel mai mare parc din zona de Sud a orașului.

Þ    Parcul Catedralei: 20.000 mp din jurul Catedralei ”Înălțarea Domnului” au fost transformați într-o vastă zonă de promenadă.

Þ    Toate parcurile din oraș sunt monitorizate video cu peste 60 de camere.

Þ    Doar în ultimul an au fost plantați peste 1500 de arbori pe aliniamentele stradale și în parcurile orașului.

 Problema alimentării cu apă este rezolvată

Þ    Rezerva de Apă se află la 90 % grad de execuție.

Þ    Întregul sistem de alimentare și transport al apei din Bacău va fi reabilitat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, printr-un proiect cu finanțare europeană de 350 milioane de euro.

Necula: Nu de promisiuni electorale goale au nevoie băcăuanii ci de certitudinea unui prezent sănătos în acest oraș și a unui viitor de care copiii noștri să fie mândri

– Sunteți mulțumit de ceea ce ați reușit să faceți ca Primar al municipiului Bacău în ultimii patru ani?
Nu poți fi niciodată pe deplin mulțumit atât timp cât mai există probleme, cât mai există lucruri de făcut. Orașul trăiește, are nevoie de noi în fiecare moment, să-l îngrijim, să-l înnoim, să-l protejăm. Sunt mulțumit că, după patru ani de zile, avem un oraș în care ne putem îngriji sănătatea în condiții decente. Sunt mulțumit că mulți elevi învață acum în clase renovate, că le-am putut proteja sănătatea când a început școala. Mă bucur că putem să circulăm pe multe străzi noi, reabilitate și asfaltate, că putem oferi băcăuanilor siguranță în trafic, lucru pe care l-am reușit prin sistematizarea unor intersecții, precum cea din Șerbănești. Este important că reușim să facem un oraș mai verde, că avem Insula de Agrement, Parcul Catedralei finalizat sau Parcul Făgăraș. Investițiile în sistemul de supraveghere video al parcurilor, înființarea noului Centru de Informare pentru Cetățeni sau internetul gratuit disponibil în 13 locuri publice din oraș, aduc administrația locală mai aproape de cetățeni. Prin noul sistem de registratură electronică și consultanță pentru cetățeni am eliminat abuzurile funcționarilor și timpul pierdut în relația cu primăria.

– Există un lucru anume de care sunteți cel mai mândru?
Da, proiectul Rezervei de Apă. Acest proiect se află la 90 % grad de execuție și va fi gata în următoarea lună. Alimentarea cu apă este principala problemă a acestui oraș și nimic nu poate fi mai important pentru băcăuani. Din păcate, atunci când am venit la Primărie, nu exista absolut nimic, nici măcar un rând pe o foaie de hârtie pentru rezolvarea acestei probleme. Am luat lucrurile de la zero, am făcut proiectul, am obținut finanțarea, am demarat lucrările și suntem acum foarte aproape de final. Avem certitudinea că această problemă se va rezolva. Și nu ne oprim aici, pentru că am aplicat deja pentru o finanțare europeană de 320 de milioane de euro pentru reabilitarea întregului sistem de apă și canalizare al Municipiului Bacău.

– Ce nu ați reușit să faceți în acești patru ani? Ce regretați?
Odată cu preluarea mandatului, în 2016, am descoperit în Bacău foarte multe probleme ascunse, cu mult mai multe decât mi-am imaginat.
Cu certitudine, sunt multe lucruri pe care am fi vrut să le facem în plus. Să renovăm toate sălile de clasă, să investim și mai mult în infrastructura rutieră, în drumuri și parcări. Să schimbăm organigrama primăriei pentru a eficientiza serviciile publice, precum cele de curățenie, lucru pe care nu l-am reușit din cauza intereselor politice permanente din Consiliul Local.
Din păcate, a trebuit să luptăm cu toate guvernele acestor patru ani pentru finanțare, iar dacă nu ne-am fi descurcat singuri, lucrurile ar fi rămas exact ca acum patru ani. Șansa noastră a fost în fondurile europene atrase, cele aproape 60 de milioane de euro care au finanțat și finanțează proiecte de bază pentru oraș.
De regretat, regret faptul că resursele bugetare limitate m-au pus în situația dificilă de a alege între unele proiecte și altele. Vă dau un singur exemplu, important: am ales construcția Rezervei de Apă în detrimentul reconstrucției Stadionului Municipal. Amânarea unor investiții din cauza lipsei fondurilor, cum este cea de la Stadion, este o decizie corectă și care mă ambiționează să găsesc cele mai bune soluții în viitorul apropiat.

– De ce credeți că ar trebui să vă realeagă băcăuanii? Cu ce sunteți mai bun față de ceilalți candidați?
Nu e nevoie să spui băcăuanilor cu cine să voteze. Nu-i poți păcăli profitând de o coincidență de nume, nu poți pretinde să fii primarul unui oraș despre care nu știi nimic, nu poți să-i convingi că poți administra un oraș când îți falimentezi propriile afaceri.
Băcăuanii sunt oameni cu bun simț, știu foarte bine să discearnă între vorbele goale ale unor politicieni și lucrurile deja făcute, între promisiuni și certitudini. Or, asta este ceea ce mă deosebește față de ceilalți. Administrația Necula nu face promisiuni neacoperite, ci oferă certitudini pentru următorii patru ani. Noi nu promitem că se va circula mai ușor în Bacău, ci suntem siguri, pentru că avem deja finanțat proiectul de management inteligent al traficului, cu automate de dirijare a circulației, prioritizarea transportului în comun, semafoare inteligente. Pentru sănătate, avem deja asigurată finanțarea pentru extinderea Ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie și dotarea cu aparate medicale noi: computer tomograf, aparat radiologic, aparat de pletismografie. Vom construi și atribui parcări de reședință și vom continua reabilitarea străzilor și sistematizarea cartierelor. Este sigur că vom moderniza toate cele 38 de stații de transport în comun și că vom finaliza HUB-ul pentru Tineret, realizat prin reconstrucția clădirii Cinema Orizont. Toate sunt certitudini, nu promisiuni.

– Dacă ar fi să alegeți două direcții de suflet, care ar fi acelea?
Pentru mine, sunt două lucruri extrem de importante în viață: să avem grijă de părinții și bunicii noștri și să asigurăm un viitor copiilor. Sunt două lucruri care ne definesc în primul rând ca oameni, nu ca administratori sau politicieni.
Nu voi înceta nicio clipă să continui să-i ajut pe cei în vârstă, pentru că lor le datorăm ceea ce suntem astăzi. Nu voi spune niciodată precum guvernul Orban că nu avem bani pentru ei. Noi am putut mări valoarea tichetelor sociale cu 50% și vom continua să o facem, în același ritm. Le vom proteja sănătatea, vom finanța programe de asistență medicală și socială la domiciliu și îi vom avea în atenție atunci când gândim orice proiect în acest oraș, de la iluminarea străzilor până la parcuri și spatii verzi.
Cel de-al doilea lucru se referă la copii și tineri. Avem și aici certitudinea unor programe pentru preșcolari, construim grădinițe și creșe noi și vom continua reabilitarea sălilor de clasă. Pentru tineri avem nevoie de locuri de muncă bine plătite în acest oraș și vom continua demersurile de a înlătura barierele birocratice pentru firmele care vor investi în oraș și vor facilita angajarea băcăuanilor. Iar prin programul „O Casă pentru Fiecare Tânăr” vom acorda teren gratuit tinerilor pentru construcția unei locuințe.

– Ce mesaj ați transmite alegătorilor?
În aceste timpuri, nimic nu poate fi mai important decât sănătatea. Dincolo de orice dezbatere politică este nevoie să rămânem atenți și să-i protejăm pe cei mai vulnerabili, pe cei în vârstă și pe copii. Le doresc tuturor multă sănătate.
Iar la votul de duminică să ne gândim că trebuie să facem din acest oraș un loc în care copiii noștri să-și dorească să-și întemeieze o familie și să fie mândri că sunt băcăuani. Să ne gândim că nu trebuie să mai repetăm greșelile trecutului iar șansa noastră este să rămânem uniți și să reconstruim împreună acest oraș.
Putem Merge Înainte doar cu multă muncă, bun simt și credință în Dumnezeu.

Publicat de SC Deșteptarea SA la comanda: PARTIDUL PRO ROMÂNIA – Organizația Județeană Bacău, CMF: 21200010




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014