29 decembrie 2024

Cosmin Necula: Fondurile Europene atrase deja sunt speranța relansării economice în vreme de criză

Primăria municipiului Bacău a atras 57, 8 milioane euro fonduri europene, cele 19 contracte europene devenind principalul pilon de dezvoltare economică a Municipiului Bacău în următoarea perioadă în condițiile crizei economice generată de pandemia de COVID-19.

„Chiar dacă nu știam că va veni o criză sanitaro-economică fără precedent, ne-am focalizat mereu pe resursele europene, care să ne asigure o dezvoltare pe termen lung. Proiectele finanțate cu fonduri europene crează locuri de muncă pe termen scurt și mediu și sunt o investiție în viitorul orașului nostru,” spune Cosmin Necula, Primarul Bacăului.



Prioritatea Primăriei a fost atragerea de fonduri în proiecte care să îmbunătățească viața băcăuanilor și să creeze resurse de dezvoltare economică. Astfel, au fost semnate proiecte precum cel de realizare a unui sistem integrat de management al traficului, în valoare de 91 de milioane de lei, având ca obiective prioritizarea mijloacelor de transport public local și a bicicliștilor în trafic, reconfigurarea a peste 80 de intersecţii și a trecerilor de pietoni aferente, supraveghere video, detecție nereguli de circulație și parcare neregulamentară, înlocuirea semafoarelor cu unele noi – dotate cu tehnologie led, automate de dirijare a circulației, dispozitive acustice la fiecare intersecție cu trecere de pietoni, senzori wireless în carosabil care vor monitoriza în timp real numărul mașinilor aflate în trafic, sistem de undă verde, etc.

În plus, vor fi investiți 12,7 milioane lei pentru modernizarea tuturor celor 39 de staţii de transport public (stații de autobuz de tip „SMART STATION”, cu design modern și sisteme de afișaj digital, pentru ca informațiile despre timpii de așteptare să fie actualizate în timp real). 

Sănătatea rămâne și ea o prioritate, continuându-se investițiile în Spitalul de Pneumoftiziologie cu 11,7 milioane lei pentru extinderea și modernizarea clădirii Ambulatoriului și Centrului Radiologic, dar și pentru dotarea spitalului cu aparate medicale noi: computer tomograf, aparat radiologic, aparat de pletismografie.

Tot cu fonduri europene vor fi reabilitate două creșe și două colegii, iar 8.4 milioane lei vor fi dedicați proiectelor pentru educația și îngrijirea copiilor din creșele băcăuane.

“Am investit și în dezvoltarea de servicii moderne, care să elimine birocrația și statul la coadă” spune Primarul Cosmin Necula. Proiectul de implementare a unei platforme informatice cu componente back-office și front-office ca măsură de simplificare administrativă și optimizare a furnizării serviciilor pentru cetățeni va însemna realizarea unei registraturi digitale, precum și a unui portal pentru servicii online către cetățeni. Practic, cetățenii vor putea depune orice tip de solicitări online și vor primi răspunsul tot electronic.

Șase proiecte în valoare de 112 milioane lei vor însemna construirea a 27 de km de piste de biciclete care vor traversa orasul de la Nord la Sud și de la Est la Vest. Dar proiectele nu vor include doar pistele pentru biciclete ci și: reamenajarea trotuarelor și zonelor pietonale, reconfigurarea intersecțiilor și trecerilor de pietoni/bicicliști, construirea de parcaje pentru biciclete alături de montarea de camere de supraveghere, amplasarea de mobilier urban pentru odihnă și deșeuri, amplasarea de elemente pentru îmbunătățirea siguranței rutiere.

“Avem nevoie de un Bacău mai verde, în care copiilor și nepoților noștri să le fie drag să-și facă o familie și să-și trăiască viața.”

Cosmin Necula

Mai mult, proiectul ,,Traseul tineretului și Sportului” prevede construirea unui pasaj suprateran destinat exclusiv deplasărilor nemotorizate, peste Calea Mărășești, între Parcul Cancicov și str. Th. Aman. Coborârea de pe pasaj, în zona scărilor Cascada (care vor fi și ele modernizate), se va realiza printr-un picior de susținere prevăzut cu lifturi interioare și o rampă exterioară în spirală.

Pentru inițiativa privată vor fi investiți 21 milioane lei, pentru ca ruina a ceea ce a fost cândva Cinema Orizont să se transforme într-o clădire modernă, multifuncțională, în care să îşi desfăşoare activitatea cât mai multe firme start-up înființate de tinerii băcăuani, în cadrul proiectului “Hub pentru tineret” la Cinema Orizont.

Pasaj suprateran peste Calea Mărășești – între Parcul Cancicov și str. Th Aman

Fonduri Europene atrase de administrația Cosmin Necula – 57,8 milioane EURO

Sistem integrat de management al traficului – 91 milioane lei

Modernizarea celor 39 de staţii de transport public local – 12,7 milioane lei

27 de km de piste de biciclete în tot orașul – 6 proiecte în valoare de 112 milioane lei

Reamenajarea străzii Prieteniei din cartierul Miorița pe modelul “zonă rezidențială”– 9,7 milioane lei

Modernizarea și reabilitarea Creşei nr. 3 din str. Pictor Andreescu – 2,5 milioane lei

Modernizarea și reabilitarea Creşei nr. 9 din cartierul CFR – 1,8 milioane lei

Modernizarea și reabilitarea Colegiului Grigore Antipa – 5,8 milioane lei

Modernizarea și reabilitarea Colegiul Tehnic de Comunicații N.V. Karpen – 8,2 milioane lei

Crearea unei infrastructuri suport de incubare a afacerilor – “Hub pentru tineret” la Cinema Orizont – 21 milioane lei

Modernizarea, dotarea și extinderea corpurilor ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie – 11,7 milioane lei

Implementarea unei platforme informatice cu componente back-office și front-office – 2,6 milioane lei

REFORMA – Investiții pentru creșterea capacității instituționale și eficiența serviciilor administrației publice locale – 1 milion de lei

Dezvoltare antepreșcolară prin educație – 4, 2 milioane lei (proiect destinat copiilor din creșe)

Primii pași spre educație – 4,2 milioane lei (proiect destinat copiilor din creșe)

Publicat de SC Deșteptarea SA la comanda: PARTIDUL PRO ROMÂNIA – Organizația Județeană Bacău

CMF:  21200010

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img