29 decembrie 2024

Cosmin Necula, consilier județean Pro România: „Îmi doresc ca Bacăul să fie un oraș în care să-ți dorești să-ți crești copiii”

1. Ce vă motivează în viață?

– Dorința de avea o familie fericită.



2. Care este filmul dvs. favorit sau filmul cu un puternic impact emoțional asupra dvs.?

– Regatul Cerului.

3. Cum arată un weekend perfect? Care sunt activitățile dvs. preferate în weekend?

-Acasă, alături de cei dragi, muncind în grădină în așteptarea unui meci al lui Real Madrid pe care să-l văd împreună cu fiul meu iar soția mea să ne facă tone de pop- corn.

– Rezumați anul 2020 în trei cuvinte!

– Lecții de viață.

4. Ce carieră ați visat să alegeți în copilărie?

-Până în liceu am visat să mă fac medic, apoi am avut viziunea unei cariere politice.

 5. Cum vedeți Bacăul în 5-10 ani?

– Mi-aș dori ca orașul nostru să fie un oraș liniștit cu toate utilitățile funcționale, să pleci cu bicicleta la serviciu și apoi să te duci după-amiază pe Insulă traversând podul ce va fi construit peste Calea Mărășeșți. Un oraș în care să te simți acasă și să îți dorești să îți crești copiii. Pentru aceasta am militat și proiectele noastre care au fost aprobate de către UE, dacă vor fi implementate, spre acest tip de oraș vor conduce.

6. Care este ultima carte citită? Carte tipărită sau e-book? Ce carte ați recomanda?

– „Războiul nevăzut” a fost ultima carte în format letric și aș recomanda tuturor Biblia.

7. Ce personalitate din istorie sau din lumea contemporană v-a fost model?

– Pe cel mai bun dintre președinții Statelor Unite, Bill CLINTON, îl consider personalitatea istorică modernă de la care ai ce învăța, trecând de poveștile de cancan, vom vedea că este președintele care a reușit să readucă America într-o zonă de echilibru atât social, cât și economic anulând conflictele sociale și aducând prosperitate și certitudini unei țări măcinate de diferențe și conflicte. Și Winston Churchill, pentru cariera sa plină de meander, dar pe care le-a depășit cu succes cu tenacitate deplină.

8. Ce sport credeți că este reprezentativ pentru Bacău?

-Dacă este să privim prin prisma rezultatelor vom găsi atletismul, boxul și luptele, dar dacă privim prin prisma numărului cel mai mare de copii angrenați în fenomen, vom vorbi de fotbal (dacă nu mă înșel Bacăul, după București, este orașul cu numărul cel mai mare de echipe de copii).

9. Cum poate un cetățean să abordeze un ales pentru a-i prezenta un proiect sau o cerere?

– Pe noi, cei de la Pro România, cetățenii ne găsesc foarte ușor, pe rețelele de socializare, ne-am păstrat numerele de telefon iar la sediul partidului de la etajul 1 al clădirii SIF Moldova avem audiențe de luni până joi între orele 16-18. Dar în general oamenii ne caută, așa cum o făceau și în momentul în care conduceam administrația din muncipiul Bacău, ne găsesc și încercăm să le soluționăm problemele care, din păcate, încep să fie din ce în ce mai complicate din cauza lipsei de viziune de la nivelul top – managementului Primăriei Bacău.

10. De ce ați intrat în politică?

– Am intrat în politică pentru că îmi doream să schimb mentalități și modul de funcționare al instituțiilor. Am început cariera administrativă acum 20 de ani din ipostaza de consilier juridic debutant în Prefectura Bacău și mă loveam de un sistem legislativ haotic, greoi care crea, în general numai probleme oamenilor. Aduceți-va aminte doar de pachetul legislativ care reglementa fondul funciar. Nici în momentul de față nu s-au soluționat toate spețele și oamenii umblă în continuare prin instanțe căutându-și dreptatea acoperită de o legislație insuficientă. Mi-am dorit să schimb aceste probleme și relația oamenilor cu instituțiile să devină o normalitate, nu cum este definită în lege „o relație în regim de Exercițiu al puterii publice”. Dar, din păcate, mai avem cale lungă până vom reuși să așezăm sistemul administrativ și politic românesc.

 11. Care este viziunea dvs. cu privire la guvernarea locală?

– Cred că o administrație locală trebuie să stabilească clar drumul pe care îl va avea comunitatea în următorii 5 sau 10 ani. Proiectele de anvergură nu sunt făcute doar spre un beneficiu electoral imediat, ci trebuie raportate la un orizont de minimum 5 sau 10 ani. Când te apuci să faci o rezervă de apă o gândeșți pentru 30 de ani. Când faci o stradă care duce la Aeroport o gândești ca să-ți suporte valorile de trafic și peste 10 ani. Spitalul TBC îl refaci pentru 15 ani . Sistemul de management al traficului, de asemenea. Practic orașul trebuie să fie angajat în continuu proces de update. De asta ar trebui să îngrijească și actuală guvernare locală, dar, din păcate pentru noi toți , cred că este lipsită de viziune!

 12. Care este cea mai mare problemă a Bacăului? Dar cel mai mare atu al Bacăului?

– Problema cea mai mare a orașului este cauzată de lipsa de implicare și viziune a administrațiilor care nu s-au interesat de reabilitarea sistemelor de utilitate publică, rețeaua de apă și canalizare, iluminatul public, sistemele edilitare etc. Principalele atuuri sunt oamenii și poziția geografică.

13. Care ar fi proiectul de suflet pe care doriți să-l implementați în acest mandat?

– Am început încă din perioada în are am fost primar proiectul complementarizarii Spitalului Județean cu fostul Municipal și îmi doresc realizarea deplină a noului Spital Sf. Maria. De asemnea, am depus aplicația de finanțare pe fonduri europene de peste 400 milioane de euro pentru reabilitarea sistemului de apă. Ambele proiecte au fost în parteneriat cu Consiliul Județean și întâmplarea face ca acum să fiu parte a acelei instituții și îmi doresc foarte mult că aceste două proiecte să se finalizeze cât mai repede.

14. Unde vă petreceți vacanțele?

– În ultimii 4 ani nu prea am avut timp de vacanțe dar anul acesta sunt hotărât să nu ratez o vacanța pe litoralul Marii Negre, dar și niște zile pe Muntele Ceahlău, la cabana Dochia.

15. Vegetarian sau omnivor?

– În post vegetarian; în rest un omnivor convins.

16. Vârsta

– 42 de ani.

17. Familia

– Sunt căsătorit și am un copil, dar familia noastră nu este completă fără cele două echipe de bunici și cei doi căței.

18. Profesia

– Consultant.

19. Studii

– Post universitare.

20. Ce nu v-am întrebat dar doriți să răspundeți?

– Citat preferat „Fiecare își are misiunea sa, cu toții uniți cum ne-am putea îndoi de succes? Ce importanță are faptul că nu vom mai fi prezenți în ziua când opera va fi terminată?” – Nicolae Titulescu.

Proiect coordonat de Răzvan Bibire



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img