Cosmin Hongu: „Observ indiferența care există pentru trecutul nostru, chiar și pentru noi, ca neam”

Este elev în clasa a XII-a A, la Colegiul Național „Ferdinand I”. E pasionat de istorie, mai ales de „istoria patriei mele”, după cum spune. E membru în Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova și împreună cu ceilalți colegi de-ai săi merge, ocazional, în mai multe zone ale țării pentru a participa la diferite festivaluri. În timpul liber, se relaxează (da, așa ne mărturisește, pentru el e o relaxare!), scriind poezii și romane, având unul deja terminat și urmând să fie publicat. Cosmin Hongu. Un tânăr frumos, inteligent, modest, dar care poate fi un exemplu pentru mulți dintre noi. Să-l lăsam să ne vorbească…

„Într-o zi obișnuită, ochii unei persoane pot să vadă tot felul de lucruri care se întâmplă în jurul lor. Unele persoane observă mai în detaliu ceea ce se întâmplă, dar unii pur și simplu sunt indiferenți și nu consideră acest aspect ceva important.

Recent, am sărbătorit o sută de ani de la Marea Unire. Totul a fost frumos în acea zi, fericire, cântece, demonstrații, dar pur și simplu nu m-am putut bucura de ceea ce era pentru că știam că totul avea să fie lăsat deoparte ziua următoare. Și așa a și fost. Dar, totuși, am apreciat munca micilor comunități care încercau să trezească un sentiment patriotic și istoric în inimile celor tineri. Imediat după ce s-a terminat totul lumea a revenit la ceea ce era: niște corpuri care au lăsat deoparte ceea ce înseamnă patrie și ceea ce înseamnă trecut, au lăsat onoarea strămoșilor noștri să fie acoperită de noroiul vieții cotidiene și uitării. Nu am cine știe ce experiență de viață, dar am reușit să observ în decursul vieții mele indiferența care există pentru trecutul nostru, chiar și pentru noi, ca neam. Am ajuns chiar să ne lăsăm pe noi deoparte, când ar trebui să ne ajutăm ca să putem evolua într-un mod prosper și benefic. În trecut, când strămoșii noștri aveau idealuri și dorințe s-ar fi aruncat prin ploaia de gloanțe/săgeți pentru a putea ajuta un «frate» de-al lor, iar acum nici măcar nu putem să fim unul alături de altul când avem ceva important de făcut sau când avem o problemă.

Mă uit în jur și totul este atât de gol, parcă toți oamenii sunt la fel. Am fost atât de influențați și afectați de acest fenomen al modernizării încât am uitat să fim speciali. În jur văd tot felul de clone ale unor oameni, care parcă nu mai au nicio valoare morală păstrată adânc în conștiință sau suflet, iar din această cauză tot ce este important pentru noi ca neam, ca țară este lăsat deoparte, chiar și ceea ce ar putea fi important pentru propriul nostru individ.

Ceea ce este și mai trist este faptul că toți se așteaptă să fim ca ei, să fim toți aceeași persoană goală. Mai există și oameni care sunt speciali și care sunt diferiți, dar din nefericire aceste persoane ori sunt înlăturate pentru felul cum gândesc ori sunt influențate și supuse unui proces de schimbare care are ca rezultat transformarea lor într-o astfel de clonă, fix la fel cum se întâmpla în trecut la regimurile politice totalitare: dacă gândeai diferit erai ori ucis, ori închis, iar toți oamenii erau forțați să gândească într-un anume fel, cultul personalității. Aparent, chiar și în democrația modernă există acest cult al personalității, chiar de nu ne dăm seama, deoarece acum nu mai pornește de la cei puternici, pornește chiar de la noi care vrem să simplificăm totul și să urmărim diferite modele așa numite «moderne» și ajungem să-i forțăm pe alții să gândească așa cum gândim noi.

În trecut se credea că generațiile care urmează sunt din ce în ce mai bune și ele o să fie cele care ne salvează. Având în vedere ceea ce văd astăzi pe străzi, pe internet sau în oricare alt loc spun cu mâna pe inimă că nu am nicio speranță în generațiile care urmează, nici măcar în generația din care eu fac parte. Toți sunt tot mai mult interesați de distracție și lasă problemele importante deoparte, considerând ca alții ar trebui să se ocupe de ele. Generație cu generație începem să ne stricăm tot mai mult valorile morale și principiile după care un om ar trebui să trăiască. Până la urmă nu este doar vina procesului de modernizare în care ne aflăm astăzi. Este și vina părinților care nu mai acordă aceeași atenție copilului, care nu mai reușesc să-l învețe ceea ce este bine și ceea ce este rău, dar, mai ales, să-l învețe să aibă încredere în ceea ce poate fi și în ceea ce ar putea gândi diferit față de ceilalți. Din cauza neîncrederii, din cauza fricii, din cauza influenței și din cauza oamenilor care sunt, la fel ajungem și noi, și generațiile care urmează să gândească tot mai robotic și tot mai bazat pe «instincte moderne».

În concluzie, am ajuns ca toți să fim la fel, să fim indiferenți, să fim goi și să fim răi. Puțini mai sunt cei care sunt diferiți, iar aceștia vor fi într-o luptă continuă cu ei înșiși și cu ceilalți cu scopul de a putea realiza ceva… Pot spune că în acest decor, al nostru steag este căzut pe mormântul strămoșilor și mai există doar câteva brațe care se chinuie să-l ridice prin gloanțele ce se aruncă asupra lor. Dar să sperăm că vor exista persoane care ne vor ridica din această situație.”