„Copilul minune, Răducan îi spune!”

În vremurile noului Coronavirus, avem cu toții nevoie de vești bune și de povești…nebune. La 70 de ani de la înființarea FCM Bacău sub denumirea de Dinamo Bacău, Deșteptarea îți oferă poveștile nebune ale fotbalului nostru. Totul, în așteptarea unor vești și a unor vremuri mai bune.

Unul dintre cei mai iubiți fotbaliști din istoria Bacăului, Narcis Răducan își deșartă tolba cu povești: goluri, performanțe, relația cu Dumitru Sechelariu, amintiri din vestiarul „galben-albaștrilor”

A fost idolul tribunei băcăuane. Și copilul de suflet al lui Dumitru Sechelariu. O spune chiar el, copilul de altădată. El, Narcis Răducan. La 46 de ani pe care îi va împlini în septembrie, Narcis dă timpul înapoi. Îi redescoperim tunsoarea stil paj, fentele inimitabile și bucuria de a juca fotbal pentru un oraș care l-a adoptat încă de la primul meci. Iar de undeva de departe sau poate că doar de sus, din înaltul cerului și al tribunei auzim din nou scandarea „Copilul minune, Răducan îi spune”. Ce vremuri! Pentru el, ca și pentru noi.

-Bună, Narcis, cum este să-ți petreci timpul în auto-izolare?

-Plăcut nu poate fi, îți dai seama. Am rămas însă activ, ceea ce este foarte important. Îmi pun ordine în lucruri, citesc pentru examenul de doctorat în management sportiv la UNEFS, gătesc, spăl, fac curat, dar și ies. Alerg cât e voie în jurul cartierului și am în continuare emisiuni la Digi. Mai nou, lucrez pentru blogul personal.

-Detalii despre blog?

-Îmi place să-mi scriu ideile. De altfel, am și ceva experiență, chiar dacă nu la nivelul unui jurnalist profesionist. Când eram președinte la Oțelul, scriam constant un editorial pentru revista clubului. Apoi am scris multe articole pentru „eu sunt 12”. Găsesc că un blog cu tematică sportivă reprezintă o cale interesantă de comunicare cu iubitorii fotbalului. În câteva zile îl voi inaugura și m-aș bucura să fie citit și apreciat.

-Primul articol?

-Vorbeam zilele trecute cu Edi Iordănescu despre realizarea unui interviu, spunându-i că îi ofer posibilitatea să debuteze pe blogul meu.

– De la un interviu luat de Narcis Răducan, la un interviu luat lui Narcis Răducan. Un interviu având ca tematică FCM Bacău.

-E o reală plăcere, Bacăul și echipa de fotbal a Bacăului ocupând un loc special în sufletul meu. De altfel, nici nu cred că mai trebuie să spun lucrul acesta; este cunoscut.

-Cum ai ajuns la Selena Bacău?

-Era în vara lui 1994, după un retur în care fusesem împrumutat de Acord Unirea Focșani, echipa orașului meu natal, la Progresul București, viitorul FC Național. Legenda spune că în urma unui 3-0 administrat Selenei de către Unirea, patronii celor două echipe, Dumitru Sechelariu și Costel Bobic, au ajuns la un acord verbal pentru trecerea mea la gruparea băcăuană, care avea drept obiectiv promovarea în prima ligă.

-Îți mai amintești debutul la Selena?

-Până la debutul oficial, au fost câteva jocuri amicale, unul chiar împotriva Focșaniului în care am făcut spectacol. Interesant este însă că la prima partidă de campionat mi-am uitat ghetele acasă și am jucat cu unele de împrumut. A fost dezastru! Dacă nu mă înșel, am și pierdut meciul; parcă la Iași sau la Suceava, uite că asta chiar nu-mi mai amintesc exact. M-am și ne-am revanșat ulterior, făcând un sezon de excepție. Echipa a promovat în prima ligă, iar eu am fost golgheterul seriei.

18 goluri a marcat Narcis Claudiu Răducan în Seria I a ligii secunde, în primul său sezon disputant cu Selena: 1994-1995

-Sezonul 1994-1995 a fost unul plin de evenimente. Duelurile cu Brăila, cazul Trifina- Cănănău, Seche trăgând cu pistolul la Moreni, după o victorie a voastră cu 2-0, unul din goluri fiind marcat chiar de tine.

-Meciul acela de la Moreni a fost unul tensionat. Victoria noastră a reprezentat o bornă importantă în drumul spre promovare deoarece Moreniul avea echipă bună. S-a mediatizat mult acel incident cu pistolul, cu atât mai mult cu cât era o chestiune inedită. Noi eram obișnuiți cu personalitatea lui Sechelariu și nu ne mai impresionau foarte ușor astfel de episoade. Atunci a fost o reacție de legitimă apărare, deoarece suporterii locali erau foarte furioși că echipa lor pierduse și lucrurile erau pe cale de a degenera.

-Apropo de Dumitru Sechelariu: anul acesta s-au împlinit șapte ani de la dispariția sa.

-Am amintiri foarte multe cu Dumitru Sechelariu, Dumnezeu să-l odihnească în pace. Rămâne patronul de club care a ținut cel mai mult la mine. Eram ca și copilul său din fotbal. Cred că nu l-am dezamăgit. A câștigat bani buni ca urmare a transferului meu, iar mie mi-a oferit platforma de decolare către fotbalul mare.

-În 1995, în decurs de numai câteva luni, ai trecut de la meciuri de B cu Mizilul, Câmpina și Plopeniul la confruntări de Liga Campionilor cu Juventus Torino, Borussia Dortmund și Glasgow Rangers. Impactul?

– Impactul a fost unul neașteptat de plăcut. După doar câteva luni de la promovarea în A cu Selena Bacău am debutat cu noua mea echipă, Steaua, în grupele Ligii Campionilor. Și am făcut-o cu o victorie de senzație pe Ghencea: 1-0 contra lui Glasgow Rangers, printr-un gol fantastic – vole în vinclu, de la marginea careului – semnat de regretatul Didi Prodan. Iar la Rangers jucau, printre alții, Gascoigne, Brian Laudrup sau Mc Coist.

-Chiar, care au fost cei mai redutabili adversari cu care te-ai confruntat ca jucător?

-Din țară, Prodan, Goian, Bumbescu. Din străinătate Ciro Ferrara, Heinze, Sammer, Del Piero, Batistuta, Anelka, Ronaldinho, Mancini, Sol Campbell, Deschamps, Vialli, Vieira și cred că lista ar putea continua.

-Cel mai prețios schimb de tricouri?

-Pe teren, cu portughezul Paulo Sousa (Juventus), care a antrenat-o ulterior pe Fiorentina. Ca și conducător, mi-au oferit tricoul lor fotbaliști precum Totti, Raul, Gerrard și Giggs.

-Și care a fost cel mai valoros jucător alături de care ai evoluat?

-Marius Lăcătuș mi s-a părut cel mai complet coechipier. În plus, cu el în echipă am și câștigat trofee importante la Steaua.

-Și tot la Steaua ai cunoscut, pe lângă satisfacții, și acel 1-5 contra… Bacăului, chiar pe Ghencea, în vara lui 1996.

-Din păcate sau, cine știe, din fericire, nu am jucat. Eram accidentat și am văzut meciul din tribună. Ce mai, surpriza suprizelor! Dar, în egală măsură, a fost un moment motivant excelent pentru Steaua deoarece, la doar trei zile după înfrângerea în fața Bacăului, am bătut cu 3-0 pe FC Bruges și ne-am calificat din nou în grupele Uefa Champions League.

-La mijlocul acelui sezon, mai exact în martie 1997 reveneai sub formă de împrumut la FCM Bacău și contribuiai din plin la un retur de vis al „galben-albaștrilor”.

-Într-adevăr, un retur de excepție, în care am câștigat toate meciurile de acasă – inclusiv cu Steaua, Rapid și Dinamo – și la finalul căruia ne-am situat la numai un loc de prezența în Cupa UEFA. Țin minte că la ultimul joc de acasă – era penultima etapă de campionat – am întâlnit-o pe Poli Timișoara, care se lupta pentru salvarea de la retrogradare. Erau multe suspiciuni legate de faptul că nu ne vom apăra corect șansele și că-i vom da meciul lui Poli pentru ca aceasta să rămână în prima ligă. Timișorenii au venit cu o echipă foarte bună, în frunte cu Gușatu – care avea să plece în vară la Heerenven unde îl avea drept concurent pe post pe van Nistelrooy, asta, doar așa, ca să înțelegem ce fotbal aveam pe atunci – însă noi ne-am apărat corect șansele, învingând cu 2-0. Pentru a fi sigur de corectitudinea noastră și pentru a arăta că Bacăul nu se pretează la jocuri de culise, Dumitru Sechelariu ne-a promis la toți prime suplimentare de victorie. Mie și lui Ovidiu Rotariu ne-a spus că suntem copiii lui, că ne cunoaște și că știe precis că nu avem nevoie neapărat de bani pentru a demonstra că suntem cinstiți și că știm fotbal. Așa și a fost. Ovidiu a venit cu pasele, iar eu am marcat cele două goluri ale noastre.

1 de 8

148 de meciuri și 30 de goluri are la activ Narcis Răducan pentru echipa Bacăului. Narcis a evoluat la băcăuani în patru rânduri: în 1994-’95 (32 de goluri/ 18 goluri), în returul ediției 1996-’97 (15/2), în sezonul 1998-’99 (30/4) și în perioada 2002-2005 (71/6).

-În vara lui 1997 ți-a expirat împrumutul, dar un an mai târziu reveneai la Bacău.

-Pentru un sezon foarte bun cu Florin Halagian la timonă. Hala era antrenorul care-ți asigura succesul în fotbalul acelor vremuri. Am avut și momente tensionate cu el, dar și mari satisfacții. Cu el pe bancă eram respectați și capabili să batem orice echipă. Nu pot uita nici acum semifinala de Cupă a României cu Rapidul lui Mircea Lucescu. Am fost la un pas de a juca finala. După 0-1 în Giulești am câștigat cu 2-1 acasă și ne-a lipsit foarte puțin să marcăm și al treilea gol, care ne-ar fi dus mai departe. Am jucat cu multă ambiție, demonstrând, o dată în plus, că nu eram cu nimic mai prejos față de echipa de vedete a Rapidului, ulterior viitorii mei colegi sub comanda lui Mircea Lucescu. Dacă stau și mă gândesc bine, ratarea calificării în finala Cupei României rămâne cel mai trist moment al meu la Bacău.

-Și cel mai frumos?

-Cred că promovarea în prima ligă din 1995 și câștigarea titlului de golgheter la nivelul eșalonului secund.

-Meciul de referință cu Bacăul?

-Din fericire, sunt mai multe. Hai să ne oprim, totuși, la acel joc cu Timișoara din primăvara lui 1997.

-Tu ai părăsit Bacăul în vara lui 2005, cu destinația Cipru. Un an mai târziu, FCM Bacău ieșea de pe prima scenă a fotbalului românesc. Ce sentimente te-au încercat aflând de retrogradarea FCM-ului?

– Retrogradarea e amară. Din fericire, n-am gust încă din această cupă, nici ca jucător, nici ca antrenor. Normal, mi-a părut foarte rău de retrogradarea Bacăului, dar, sincer, am sperat ca aventura din Liga a II-a să fie de scurtă durată.

În 2004-2005, ultimul sezon cu Narcis Răducan în lot, FCM Bacău a încheiat Liga I pe locul 12. În aceeași stagiune, fosta echipă a lui Narcis, Steaua, cucerea campionatul, avându-i în componență pe ex-băcăuanii Dorin Goian, Eugen Baciu, Florin Lovin, Adrian Pitu, Andrei Cristea și Cristi Ciocoiu, iar ca antrenor în ultimele trei etape, pe fostul tehnician al FCM-ului, Dumitru Dumitriu!

-Deși ai plecat în mai multe rânduri de la Bacău, publicul de aici nu te-a considerat niciodată un trădător cum se întâmplă de obicei în astfel de cazuri. Cu ce crezi că i-ai cucerit pe băcăuani?

-Mereu m-am simțit perfect la Bacău atât în teren, cât și în afara lui. De altfel, toată cariera mea, o bună parte dintre microbiști și comentatori îmi spuneau „băcăuanul Narcis Răducan”. Cred că încă din prima zi s-a creat o chimie specială cu suporterii băcăuani. Stilul meu tehnic, nedespărțit de minge, a fost foarte apreciat. Simțeam asta mereu și încercam să o arăt la fiecare partidă, cu riscul de a fi dojenit de antrenor.

-O întâmplare deosebită legată de relația ta aparte cu publicul băcăuan?

-Păi, celebra scandare „Copilul minune, Răducan îi spune” a fost preluată și de suporterii steliști și de cei rapidiști. Dumitru Sechelariu îmi făcea un compliment în anii următori plecării mele de la Bacău spunând că, fără aportul meu, echipa a pierdut vreo 3000 de spectatori. Nu știu dacă așa a fost cu adevărat sau doar mă lăuda el, dar mă simțeam foarte iubit auzind asta.

– În final, un mesaj pentru băcăuani?

-Înainte de toate, le doresc băcăuanilor să depășească cu bine și cu ajutorul lui Dumnezeu această perioadă cumplită, de criză medicală, financiară și plină de restricții. Și mi-aș dori ca autoritățile locale să finalizeze un stadion nou pentru suporteri și să vedem iar echipa în Liga 1. Mi-ar plăcea ca într-o zi să fiu președintele clubului băcăuan, cu un stadion nou și plin cu suporteri, ca acum 20 de ani.