Copii, parinti si bunici ne nastem, crestem si ne maturizam ramânând unii pentru ceilalti oglinzi, oricât am fi, uneori, tentati sa negam asta prin acel invocat „conflict intre generatii” sau acel „pe vremea mea…”. In adâncul sufletelor noastre, noi, adultii, vom cauta mereu bucuria copilariei – asta si pentru ca noi am fost „pe acolo”, pe când copiii nostri abia urmeaza sa „treaca” pe unde noi continuam sa fim. De jos in sus, de câte ori nu ati vazut sau auzit in copiii din jur vorba „lasa ca o sa ma fac eu mare!”? De 1 Iunie, va propunem sa ne celebram copiii uitându-ne cu atentie in ochii lor, ascultându-le cu atentie inocenta vorbelor, iar imediat dupa aceea sa inchidem pret de o clipa ochii pentru a rescrie in cartea noastra o amintire draga din propria-ne copilarie…
Lidia si Carina
Lidia Chirila (38 ani, psihoterapeut): Cea mai draga amintire din copilarie? Bine, va spun, dar mai intâi am sa va marturisesc despre cea mai draga amintire de pâna acum din rolul de mama: ziua in care Carina m-a asteptat de la serviciu cu o surpriza, o prajitura cu ingrediente magice, respectiv detergent de vase, faina, ou si cacao. A pus-o intr-un bol, iar lânga bol, pe un biletel, a desenat o inima… Acum o amintire draga din copilaria mea: dupa o poaie strasnica, fiind la bunici, m-am urcat in dud si… am alunecat. Am cazut atât de tare ca bunica, evident, a tras o sperietura pe masura! A sunat-o pe mama si i-a spus ca nu sunt ascultatoare, ca-s zgaibarata si sa ma ia acasa. Mama i-a raspuns prompt insa, ca sunt destul de mare ca sa poata avea incredere in mine. Din acel moment, nu am incetat sa ma urc in copaci, in ai nostri, din curte, sau in cei ai vecinilor, sa manânc fructe. Asa am invatat lectia increderii pe care vreau sa o dau mai departe, fetitei mele.
Carina (8 ani): Daca mama mea ar fi un joc, ea ar fi o coala de hârtie pentru desenat si colorat. De ce? Hmmm… Asa as avea-o tot timpul lânga mine si m-as uita la ea si as putea sa o ating când vreau!
Nelu si Mihnea
Nelu Simion (54 ani, bunic): Nu o sa uit niciodata cum ma „pacalea” bunicul dinspre mama, trimitându-ma sa ii aduc ceva exact din locul in care erau, de fapt, bomboane pentru mine…
Mihnea (4 ani): Daca bunicul ar fi un personaj, el ar fi Spider Man! Ca sa ma ajute sa fac dreptate pe Pamânt. Daca ar fi animal, vreau sa fie leu, sa fie puternic si sa ma apere!
Roxana si Stefan
Roxana Hodea (33 ani, psiholog): Una dintre amintirile dragi ale copilariei este aceea a placintelelor pe care, impreuna cu ceilalti copii de la bloc, le faceam din pamânt cu iarba si aceea a corturilor ridicate pe gard, din paturi. Când ne era foame, culegeam rosiile din gradinile oamenilor, iar când acestia ne vedeau si incepeau sa ne certe, noi o luam fericiti la fuga. Nu stiu… Legat de copilarie… Simt ca imi apartine atât de mult ca m-as putea oricând intoarce la ea. Gândul asta imi da o senzatie de siguranta, liniste si libertate.
Stefan (4 ani): Daca mama mea ar fi un personaj de desen animat, ea ar fi Ben 10! Pentru ca ar salva toata lumea de extraterestri si de oamenii rai!
Rozica si Vasi
Rozica Macsim (57 ani, bunica): O amintire din copilarie… Ei, erau alte vremuri. Noi nu aveam jucarii, nici nu stiam ce sunt acelea. Ne jucam si noi pe afara când eram asa ca ei, dar de cum cresteam un pic, joaca noastra se transforma in mersul pe deal cu oile, cu vacile, mersul la câmp… Alte vremuri… Frumos si atunci, frumos si acum…
Vasi (4, 7 ani): Bunica mea este om! Nu este altceva. Bunica mea este OM! Si o iubesc tare, tare, tare!
