Din câte văd, toţi ne amintim adesea spiritul copilăriei, nu? Sau acel element iconic, care este reprezentativ pentru semnificaţia de a fi copil. Trebuie să existe ceva. Pentru mine este inconfundabilul sunet al guguştiucilor care gânguresc din cuiburi, deasupra capetelor mele, chemându-mă la joacă, aşa cum au făcut-o de atâtea ori. Pur şi simplu, de fiecare dată când îi aud mă imaginez pe vechiul meu traseu înspre parc, printre blocurile neschimbate şi obscure, alături de bunicul şi fratele meu.
Nu-mi vine alt cuvânt în minte mai bun decât tărâm să descriu copilăria, pentru că. până la urmă. copilăria este singura perioadă din viaţa cuiva când eşti cu adevărat liber. Un univers întreg de posibilităţi! Descătuşat de unele responsabilităţi şi când te consideră toţi un îngeraş inocent. Este singura perioadă când îţi dezvolţi cu adevărat caracterul, definindu-te şi găsindu-ţi puterile şi slăbiciunile alături de cei dragi. Te joci, îţi trăieşti viaţa cum trebuie.
Acum voi fi complet sinceră. Cel mai dureros lucru nu este să te vezi pe tine crescând, ci să îi vezi pe cei din jur îmbătrânind. Fraţi şi surori mai mici care cresc, ştiind că nu îi vei mai putea ţine sub aripă prea mult, sau dacă sunt mai mari, cum se dezvoltă şi îşi văd de vieţile lor. Asta este cel mai dureros. De aceea mereu, dar mereu, oricât de serioasă aş vrea să par şi să fiu, nu mă pot opune copilului din mine, care nu va fi acolo pentru vecie.
Găsesc copilăria un tărâm ca acela din romane, unde totul este posibil cu ajutorul imaginaţiei. Serios acum, trebuie să fi avut fiecare dintre noi un prieten imaginar care să ne fie alături până ne facem prieteni adevăraţi, nu? Aşa că amintiţi-vă de momentele astea, faceţi-le să conteze cât încă mai puteţi. Şi să nu vă fie frică de schimbare, căci ei îi este mai frică de voi, voi fiind imprevizibili. Acum, puteţi închide ochii doar pentru câteva momente (după ce veţi fi citit, desigur) şi imaginaţi-vă sau amintiţi-vă cea mai frumoasă şi cea mai rea amintire din copilăria voastră. Apoi amintiţi-vă lucrul preferat şi locul preferat şi gândiţi-vă la voi atunci şi la voi din prezent. Ce s-a schimbat? Mai eşti copilul care ai fost odată? Dacă da, înseamnă că ai avut o copilărie frumoasă şi pe care încă o ţii în suflet, iar dacă nu, aminteşte-ţi cât ţi-a luat să ajungi unde eşti şi de ce eşti mândru.
Pentru mine, copilăria nu este un fleac, dar a fost şi încă este cel mai bine folosit timp. Cum aşa? Păi perioada copilăriei este practic timpul din viaţa ta pe care alegi să îl foloseşti pentru tot felul de ghiduşii. Să fii tu însuţi. Să nu-ţi pese de criticile negative şi să-ţi urmezi inima. Ştiţi, de fapt, cei care nu ne apreciază în mod special pentru că suntem diferiţi nu o fac pentru că nu ne plac ca oameni, ci deoarece, adânc în sufletul lor, ar fi vrut să aibă acelaşi curaj să iasă în evidenţă. Îmi amintesc şi acum ce ruşinată eram să-mi fac prieteni în prima zi de şcoală… Până la urmă, tot ajungem să avem încredere în cineva. Şi cred că cele mai frumoase amintiri sunt alături de cei dragi, în special. Aşa că faceţi-vă vreme să vă întoarceţi puţin în timp, să rememoraţi cele mai frumoase amintiri din copilărie, atât vă cer!
Când eram mai mică, iubeam să ies în parc şi să ţopăi peste tot pe unde apucam şi să fac pe eroul. Ah, ce mai făceam pe eroul! Şi îmi amintesc cum săream în faţa primului copil pe care îl vedeam şi îl întrebam: «Vrei să fim prieteni?». Unul dintre lucrurile esenţiale pe care le spuneam în primii ani de copilărie, ca mulți alți copii, desigur. Şi ajungeam, evident, minute mai încolo, să am tot parcul după mine, fiind nişte eroi neînfricaţi care luptau cu forţele malefice invizibile. E bine să fii copil…
Ca să fac un mic rezumat la tot ce am istorisit până acum, să fii copil este cel mai preţios lucru. Dar cel mai preţios! Este perioada în care, cum a spus şi doamna mea profesoară de desen, îţi construieşti, alături de prieteni şi de familie, fundaţia unei case de cărămidă, stabilă până la final, ajungând să o termini tu de contruit de-a lungul anilor. Altfel, putem fi de acord că, dacă uităm toate astea, copilăria ar fi un tărâm pierdut până la urmă.
Daria Apalane, elevă, în clasa a VI-a, la Școala Gimnazială „Miron Costin” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Profesor coordonator: Laura Huiban
